Cartea săptămânii Cronici

Romain Gary, în actualitate

Anul trecut, celebrul scriitor, diplomat şi personaj monden Romain Gary – intrat, poate, într-un con de umbră, după sinuciderea lui din 1980, şi ajuns între timp un clasic autor de manual (considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori francezi din a doua jumătate a secolului al XX-lea) – a revenit în actualitate prin apariţia unor romane care au ca punct de plecare biografia lui spectaculoasă, dar şi printr-o nouă ecranizare a cărţii sale „La Promesse de l’aube”/ „Promisiunea zorilor” (regizor: Éric Barbier, protagoniști: Charlotte Gainsbourg și Pierre Niney; prima ecranizare datează din 1970 şi a fost realizată de Jules Dassin, cu Melina Mercouri în rolul principal). Unul dintre romane este cel al tânărului scriitor François-Henri Désérable, „Un certain M. Piekielny” (Gallimard, 2017), care a obţinut, anul trecut, Premiul Goncourt-Alegerea României 2017, şi pe care l-am tradus pentru Humanitas Fiction (a apărut în această toamnă, în colecția „Raftul Denisei” coordonată de Denisa Comănescu). Un alt roman publicat în 2017 a fost acela semnat de Laurent Seksik, „Romain Gary s’en va-t-en guerre” (Flammarion, colecţia „J’ai lu”) – roman care ficţionalizează biografia lui Gary pornind nu de la celebra figură maternă, ci dimpotrivă, de la cea paternă – asupra căreia Gary a păstrat misterul, mistificând şi eschivându-se de fiecare dată. În ce-l priveşte pe F.-H. Désérable, el are ca punct de plecare un personaj episodic din „Promisiunea zorilor”, „un anume domn Piekielny”, dar ajungând într-un impas cu ancheta asupra existenţei măruntului personaj, decide să-şi construiască fragmentar romanul, jonglând între realitate şi ficţiune cu episoade insolite din biografia lui Gary (axate în principal pe relaţia cu mama şi pe viaţa lui aventuroasă de scriitor, diplomat, aviator ş.a.m.d.).

Dar aici vă propun să ne oprim asupra cărţii-sursă pentru aceste romane aflate la graniţa dintre ficţiune şi realitate: „La Promesse de l’aube”/ „Promisiunea zorilor”, biografie ficţionalizată care beneficiază de o proaspătă şi excelentă retraducere în limba română, semnată de Daniel Nicolescu. În această nouă versiune – care preia, în sfârşit, titlul original (prima versiune avea titlul „Prima dragoste, ultima dragoste”, traducere de Marcel Aderca, Rao, 2007) – cartea a apărut recent tot la Humanitas Fiction, în colecţia „Raftul Denisei”, în pandant cu romanul lui F.-H. Désérable, premiat de studenţii români în 2017.

 

Romain Gary, pe numele adevărat Roman Kacew, născut în 1914 la Vilnius (Wilno, Lituania) într-o familie evreiască, va fi crescut numai de mama lui, Mina Kacew, actriţă ratată, pare-se, rămasă singură, care-şi va concentra toată energia, toată dedicaţia şi toate iluziile asupra unicului ei fiu, Roman, căruia îi prevede/decide o carieră strălucitoare încă din cea mai fragedă copilărie. Fugită din Vilnius şi apoi din Varşovia (Polonia), din pricina antisemitismului galopant din timpul Primului Război Mondial, Mina Kacew se stabileşte împreună cu fiul ei în Franţa, la Nisa, unde va conduce un hotel-pensiune spre a-i asigura lui Roman toate condiţiile necesare pentru a ajunge o figură de seamă, care să-i răzbune toate privaţiunile, singurătatea şi ratarea proprie. În mod miraculos am spune, profeţiile mamei se vor adeveri: Roman Kacew, naturalizat francez şi cu un nou nume de scenă, Romain Gary, va lupta ca aviator în cadrul Forţelor Aeriene Franceze Libere (în Al Doilea Război Mondial), va fi decorat de generalul de Gaulle (al cărui admirator va rămâne toată viaţa), va ajunge diplomat al Franţei în diverse colţuri ale lumii (de la Sofia şi Berna la New York, Londra sau Los Angeles) şi – mai presus de toate – va deveni un mare scriitor francez, singurul care a obţinut Premiul Goncourt de două ori: prima dată pentru „Les racines du ciel” în 1956, iar a doua oară în 1975, sub pseudonimul Émile Ajar, pentru romanul „La vie devant soi”. De altfel, adevărata identitate a lui Émile Ajar s-a aflat după moartea autorului – şi interesant (ori ironic, ori amuzant) e faptul că, în vreme ce critica franceză începea să-l acuze pe Gary de manierism ori desuetudine, aceeaşi critică îl lăuda pe Émile Ajar pentru prospeţime şi inovaţie formală.

„Promisiunea zorilor”, autobiografia romanţată a lui Romain Gary se situează undeva entre-deux, între scriitură – aspectul formal, scenele narative care amintesc de proza rusească (Gogol, Cehov), mici secvenţe melancolico-umoristice, cu accente poetice, dar şi hiperbolice, dramatice, jucate – şi intrigă ieşită din comun, care te prinde prin chiar insolitul situaţiilor surprinse. Gary, se ştie, a fost un mistificator de geniu, un nomad (de unde şi actualitatea lui), şi un scriitor cu multiple identităţi (de unde şi mai multe pseudonime: Émile Ajar, Fosco Sinibaldi, Shatan Bogat, René Deville!), mixând, paradoxal, o melancolie slavă la limita depresiei cu ambiţia inculcată de mamă, aspiraţia către perfecţiune şi autodepăşire (în scris). El se afirmă în literatura franceză ca o figură exotică – orientală, cu accente ruseşti (familia lui evreiască are rădăcini ruseşti, trăsăturile lui au ceva din figura cazacului) – şi în acelaşi timp ca un mare iubitor al Franţei, o Franţă ideală, ireală, pe care i-o zugrăveşte cu exaltare, încă din copilărie, mama lui flamboaiantă.

Figura mamei, Mina Kacew, este figura dominantă a cărţii, în jurul căreia se construieşte, de fapt, întreaga biografie, în care ficţiunea devine inseparabilă de realitate. Relaţia mamă-fiu – pe cât de puternică şi devotată, pe atât de epuizantă – e tratată aici cu cele mai fine mijloace ale artei literare. Literatura – iar nu psihanaliza, pe care o ironizează în carte scriitorul – sublimează, în cazul lui Gary, gloria şi drama vieţii sale – această legătură teribilă cu mama (fascinantă şi epuizantă în egală măsură). Iar „promisiunea zorilor” capătă, în carte, mai multe sensuri: cel dintâi este acela al dragostei absolute – „diamantul adevărat” – pe care i-o arată mama lui, făcându-l s-o caute la maturitate în toate experienţele sale amoroase ca pe un soi de prototip inaccesibil; un alt sens îl priveşte pe fiu, care îşi promite eroic să facă lumea mai bună în aşa fel încât mama lui să cunoască fericirea, împlinirea, protecţia la care aspiră încontinuu; promisiune este şi predicţia gloriei, a viitorului strălucit, promisiune este şi aspiraţia lui Gary către perfecţiune (literară, artistică) şi către o existenţă ieşită din comun, hrănită de visele (şi visurile) mamei sale.

Iată un citat care ne oferă câteva piste în acest sens: „Nu e bine să fii iubit atât la tinereţe, aşa devreme. Te-nveţi cu nărav. Crezi că e-n firea lucrurilor. Crezi că se-ntâmplă şi altundeva , că mai poţi să dai peste aşa ceva. Te bizui pe asta. Priveşti şi speri şi aştepţi. Prin iubirea de mamă, viaţa îţi face în zorii ei o promisiune pe care n-o respectă. După aceea, eşti silit să te îndestulezi cu hrană rece până la sfârşitul zilelor. După aceea, de fiecare dată când o femeie te ia în braţe şi te strânge la piept, îţi transmite doar condoleanţe. Te întorci mereu să jeleşti la mormântul propriei mame, ca un câine lăsat de izbelişte. Nicicând nu va mai fi aşa, nicicând, nicicând. Braţe fermecătoare îţi înlănţuie gâtul, buze dulci îţi vorbesc despre dragoste, dar tu ştii cum stă treaba. Ai fost la izvor de timpuriu şi l-ai sorbit pe tot. Iar când te-apucă din nou setea, degeaba cauţi, nu mai există nici urmă de fântână, doar năluciri. Încă de la prima geană a zorilor, ai învăţat temeinic ce-i aia iubire şi-ai păstrat îndeaproape documentaţia. Oriunde te-ai duce, porţi înlăuntru otrava comparaţiilor şi nu faci decât s-aştepţi ceea ce ai mai primit.

Nu spun că mamele ar trebui să fie împiedicate să-şi iubească odraslele. Spun doar c-ar fi mai bine ca mamele să iubească şi pe altcineva. Dacă mama ar fi avut un iubit, nu mi-aş fi irosit viaţa murind de sete lângă fiecare fântână. Din păcate pentru mine, ştiu cum arată un diamant adevărat”.

Romain Gary și Jean Seberg

Cele trei părți ale cărţii reconstituie copilăria lui Gary la Vilnius (Wilno, cu numele său din epocă), exilul în Franţa, la Nisa (din calea antisemitismului din ce în ce mai ameninţător) și perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, în care Romain Gary a luptat ca pilot în cadrul Forţelor Aeriene Franceze Libere. N-aş vrea să parafrazez secvenţele narative, romanul său autobiografic e fermecător, plin de savoare, de insolit, de acea combinaţie specifică de melancolie şi umor, şi mai ales marcat de vechiul umanism european (astăzi puternic contestat ca atare) în tot ce are el mai bun – plasarea individului „sub stele”, în relaţie cu natura şi cosmosul, ca la Antoine de Saint-Exupéry –, perfect valabil venind de la un om care a făcut războiul (ca aviator) şi a fugit de persecuţiile antisemite.

Romain Gary a fost scriitor şi diplomat, dar şi regizor şi scenarist. Pe 2 decembrie 1980, la un an după sinuciderea fostei sale soţii, celebra actriţă Jean Seberg (a doua lui soţie, după Lesley Blanch), Gary se sinucide, la rândul lui, având grijă să lase scris că moartea lui nu avea legătură cu aceea a lui Jean Seberg. În orice caz, scriitorul, diplomatul, aviatorul, regizorul – pentru a-i reuni toate identităţile posibile – a ştiut să iasă din scenă la fel de spectaculos precum a trăit.

Romain Gary, „Promisiunea zorilor”, traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu, Editura Humanitas Fiction, Colecţia „Raftul Denisei”, Bucureşti, 2018, 326 p.

 

Parteneriat media

Despre autor

Adina Dinițoiu

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu