Poezie Literatura la feminin

„Rückkehr aus dem Exil”/„Întoarcerea din exil”

Întoarcerea din exil

Unsprezece ani, patru luni şi şaptesprezece zile
A fost un exil scurt?
Acesta nu este carnetul de-atunci.
Am avut o mulţime.
Unele mari, broşate, în coperte-aurite,
altele mici, uşoare, cu foiţă de biblie.
Noaptea le pipăiam pe furiş,
le mângâiam paginile ca nişte membrane.
Din ce în ce mai repede, mai intens
cu o dorinţă de nesatisfăcut.
Ziua nu îndrăzneam să m-apropii de ele
de parcă erau o proprietate străină.
După un timp le-am împărţit prietenilor,
pentru noul tău volum de poezie, le spuneam.
Câtorva, aşa pretindeau, le-au purtat noroc.
Şi ai venit tu,
după unsprezece ani, patru luni şi şaptesprezece zile.
Dimineaţa, în lumina care pare să excludă moartea,
umplem fără spaimă, simplu, firesc,
membrană după membrană.
De câte ori întorc o pagină scrisă
Orfeu îşi întoarce privirea.

Rückkehr aus dem Exil

Elf Jahre, vier Monate und siebzehn Tage
war das ein kurzes Exil?
Dies Heft hier es ist nicht jenes von damals.
Ich hatte eine Menge davon.
Manche ziemlich groß, gebunden und mit vergoldetem Umschlag,
andere klein, so leicht wie die Luft, aus Bibelpapier.
Ich betastete sie insgeheim nachts
ihre zarten Blätter – ich streichelte sie.
Und heftig, stets schneller,
mit unstillbarem Verlangen.
in ihre Nähe wagt’ ich am Tage mich nicht,
als seien sie jemandes andren Besitztum.
Später verteilte ich sie an die Freunde,
fürs neue Album der Poesie, sagte ich ihnen.
Glück gebracht hätten sie manchen, so ihre Ansicht.
Und schließlich kamst du,
nach diesen elf Jahren, vier Monaten und siebzehn Tagen.
Im leuchtenden Morgen, als schlöss er den Tod aus,
füllten wir angstfrei, auf schlichte, natürliche Weise
eine Membran nach der andren.
Sooft ich wende eins der beschriebenen Blätter,
schaut Orpheus sich um.

Jocul cu etichete

Acum că ne-am întâlnit şi n-ai nici o posibilitate
de dispariţie,
nu-i nici un bar de al cărui fotoliu să ataşezi rotile,
nu-i nici un cămin de fete la strigătul cărora să fugi
prin fereastra din acoperiş,
nu-i nici măcar o gaură de şarpe,
îţi propun un joc:
Hai să schimbăm etichetele!
Aici e spirt alb (97˚)
aici insecticid cu pyretroide
aici e sirop de ienupăr
aici acid cianhidric
aici e vin de Sâmbureşti
aici neuleptil
aici e esenţă de trandafiri
aici cloroform
aici e parfum de brânduşe
aici ceai de măselariţă
aici e whisky „100 de cimpoieri“
aici atropa belladona…
Vom dezlipi cu grijă etichetele
(cu o pensulă muiată-n apă călduţă)
le vom lăsa să se usuce
şi le vom lipi din nou la întâmplare.
Eu îmi voi alege sticla cu „Sirop de ienupăr“
tu poate o să vrei „Cimpoierii“,
apoi vom ciocni fără să ne tremure mâna
(e doar un joc, nu?)
vom spune Cheers ori Sorry
şi dacă
după ce vom bea toată licoarea
nu se va întâmpla nimic,
nu-i aşa
că nu ne vom mai despărţi niciodată?

Das Spiel mit Etiketten

Nun da wir uns trafen ohne die Aussicht darauf sich
auf- und davonzumachen
und keine Bar mit rotierenden Hockern,
nicht mal die Rufe aus dem Wohnheim für Mädchen während du
durch das Dachfenster abhauen könntest,
noch nicht mal ein Loch zum Verkriechen,
ich schlage dir ein Spiel vor:
Lass uns die Aufkleber tauschen!
Hier ist Spiritus in reiner Substanz (97%)
da Insektizid mit dem Pyrethrumextrakt
Wacholdersirup ist hier
Blausäure da
hier Sămbureşti-Wein
da Neuleptil
hier Rosenessenz
Chloroform da
hier Krokusparfüm
da Löwenzahntee
hier der Whisky „100 Dudelsackspieler“
da schwarze giftige Kirsche …
Die Etiketten vertauschen wir sorglich
(mit einem Pinsel in lauwarmes Wasser getaucht)
werden trocknen sie lassen
und sortieren nach dem Zufallsprinzip.
Ich werde mich für die „Wacholdersirup“-Flasche entscheiden
du vielleicht für die mit den „Dudelsackspielern“,
danach rufen wir einander Prost! zu ohne Zittern der Hände
(ist ja nur Spiel, oder?)
wir werden Cheers oder Sorry sagen
und falls
nichts passiert
nach dem Leeren der Lauge,
gehen wir nie auseinander, oder?

Provocarea

Cineva a calculat exact.
Într-o dimineaţă atât de reală
şi proaspătă
încât ochiul ar fi sfâşiat-o
dintr-o privire
dacă putea,
am întâlnit o armură.
Oameni treceau fără s-o vadă,
a apărut special pentru imaginaţia mea.
Păianjen prins într-o altfel de pânză
decât a sa,
vapor eşuând pe raza unui far
în mijlocul mării,
sufletul meu n-o voia.
Hai vino
îmbracă-mă
sunt managerul perfect
asupra ta
nici o stăpînire nu vor mai avea
dragostea, ura
eu sunt eterrealitatea.
Ca-ntr-un coşmar
rătăcesc prin oraş
în cătuşe magnetice
mi-a prins răsuflarea
nimeni n-o zăreşte
doar eu simt fierul întunecat
strecurându-se-n sânge
cu fiecare mişcare. Aşşşa.
Şi nu am puterea.

Die Provokation

Jemand hat eine genaue Rechnung gemacht.
An einem so wahren
und frischen Morgen
das Auge hätte
mit einem Blick
ihn zerrissen
wenn möglich,
träf ich auf eine Rüstung von Rittern.
Die Menschen gingen ohne Beachtung an ihr vorüber,
nur meiner Phantasie zuliebe war sie zu sehen.
Spinne in anderem Netz als dem ihren
gefangen,
gekentertes Schiff im Lichtstrahl des Leuchtturms
mitten im Meer,
mein Herz es wollte sie nicht.
Komm
ziehe mich an
der perfekte Manager bin ich
für dich
Liebe und Hass
werden dich nicht mehr beherrschen
ich bin die Etherrealität.
Wie nun im Albtraum:
ich irre durch eine Stadt
magnetische Fesseln
halten den Atem umklammert
keiner der ihn erblickt
ich spür nur ein finsteres Eisen
wie es sich stiehlt in mein Blut
bei jeder Bewegung. Sooo.
Und mir fehlt es an Kraft.

The Common Room

În camera comună ne intersectăm seara târziu.
Vrei un castravete murat? mă întreabă el, în timp ce
îmi torn lapte într-o cană. Sigur că da, doar o jumătate,
merge perfect cu laptele, nu-i aşa?
E destul de întuneric în camera cu mâncare,
computer, televizor, microwave şi o fereastră imensă
care dă înspre râu. De fapt, sunt două ferestre.
M-am obişnuit să-mi lipesc fruntea de cealaltă, mai mică,
dintre frigidere. Când nu este nimeni în jur,
exersez anularea iluziilor
repetând sacadat: Sunt o nenorocită, toată lumea
dă cu piciorul în mine. Aşa m-a învăţat bătrânul prieten poet.
În faţă se află un teren cu iarbă înconjurat de arţari şi stejari
tineri. Nu mai au decât mici pete de galben şi roşu la vârf.
Urmăresc luminile maşinilor de peste râu.
Urcă şi coboară.
În camera comună ţopăim şi ronţăim într-o intimitate
de cazarmă. Firavă, dâra de comunicare îşi caută sensul printre
farfurii şi cuţite murdare, fărâmituri din prăjitorul de pâine
stricat,
maldărele de New York Times şi programele workshopurilor
viitoare.
Laptele meu dă în foc în microwave.
Luminile de peste râu circulă prin mine cu nerăbdare.
Urcă şi coboară.
Aş vrea să-i spun ceva cald şi inteligent.
Mut, el îmi întinde buretele îmbibat în detergent.

The Common Room

Im Gemeinschaftsraum kreuzen sich spät am Abend unsere Wege.
Darf ich dir eine Salzgurke geben? fragte er mich, während
in eine Tasse ich Milch goss. Natürlich, doch nur eine Hälfte davon,
passt doch perfekt zu der Milch, oder nicht?
Im Esszimmer ist es anständig dunkel,
Computer, Fernseher, Mikrowellengerät und ein riesiges Fenster
das auf den Fluss weist. Eigentlich sind es zwei Fenster.
Ich pflege die Stirn an das andere, kleinere Fenster zu lehnen,
das zwischen den Kühlschränken liegt.
Wenn keiner dabei ist, üb ich mich in der Zerstörung
der Illusionen,
rhythmisch erneuernd: ein Miststück bin ich,
alle solln mich verhauen. Das hat mich mein alter Gefährte,
der Dichter, gelehrt.
Hier vorne erstreckt sich die Fläche mit Gras, umgeben
von jungem Ahorn und Eichen.
Erkennbar an den oberen Zweigen sind noch einige gelbe
Flecken und ein Funken von Rot.
Ich prüfe die Autolichter jenseits des Flusses.
Sie steigen auf und sinken herab.
Wir schleichen im gemeinsamen Zimmer umher und räsonieren
im Mantel der militärischen
Intimität. Der Faden gemeinsamen Austauschs sucht einen Weg
zwischen Tellern und schmutzigen Messern, Krümeln aus dem
defekten Toastautomaten,
Stapeln der New York Times und Programmen künftiger
Workshops.
Meine Milch läuft über in der Mikrowelle.
Ungeduldig verkehren die Lichter jenseits des Flusses in mir,
steigen auf und sinken herab.
Ihm möcht ich was Warmes und Vernünftiges sagen.
Stumm streckt er einen vom Seifenpulver
vollgesogenen Schwamm mir entgegen.

Îmblânzirea poeziei

de fiecare dată îmi rămâne foaia pustie
stau în faţa ei şi aştept
haide, îmi zic, acum e momentul
acum vei da şi tu, în sfârşit, lovitura
câte combinaţii, ce explozii de conotaţii
dar nu e momentul, îmi zic,
încă nu ţi-a cântat nici o pasăre
muşchii nu ţi-s antrenaţi
pentru acest nou echilibru
ai un şoarece în bucătărie
i-ai pregătit o capcană
zilnic îi pui caşcaval
şi zilnic îl înhaţă cu dibăcie
fără să-şi piardă capul sub ghilotină
va trebui să te deprinzi cu şoarecele
să recunoşti că este o vietate cu mult mai inteligentă decât tine
va trebui să înveţi de la el cum să apuci poezia
va trebui să fii aidoma aproapelui tău, şoarecele

Zähmung der Poesie

jedes Mal wenn leer bleibt mein Bogen Papier
sitze ich da und ich warte
ich sag mir, komm, jetzt ist es soweit
jetzt wirst endlich auch du einen Volltreffer landen,
so viele Kombinationen, ein Feuerwerk der Konnotationen
aber noch ist’s bestimmt nicht soweit,
noch hat kein Vogel für dich gezwitschert
deine Muskeln sie sind für den neuen Balance-Akt
noch nicht trainiert
in deiner Küche ist eine Maus
und aufgestellt eine Falle für sie
und täglich legst du Käse hinein
und täglich ergattert sie ihn
ohne den Kopf zu verlieren durch das Schafott
du wirst dich anfreunden müssen mit jener Maus
zugeben müssen sie ist ein intelligenteres Wesen als du
von ihr lernen müssen wirst du wie man die Dichtung anpackt
wirst gleich sein müssen deiner Gefährtin, der Maus

Poeme din volumul „Rückkehr aus dem Exil”/„Întoarcerea din exil” de Denisa Comănescu, traducere în limba germană de Jan Cornelius, Ludwigsburg, 2018

 

Parteneriat media

Despre autor

Denisa Comănescu

Denisa Comănescu

Absolventă a Facultății de Filologie – secția română-engleză – a Universității din București, Denisa Comănescu și-a făcut un nume în literatură încă din studenție, publicând versuri în „România literară” (1975) și în alte reviste literare. A obținut Premiul pentru poezie al revistei „Luceafărul” în 1978. A debutat editorial, cu volumul „Izgonirea din Paradis” (Editura Cartea Românească, 1979), volum pentru care a primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor. La numai douăzeci și ceva de ani cunoștea orientările de ultimă oră din poezia engleză și americană și se situa cu dezinvoltură într-un raport de emulație cu poeții români la modă. A continuat să scrie versuri – după cum atestă publicarea volumelor „Cuțitul de argint” (Editura Eminescu, 1983), „Barca pe valuri” (Editura Cartea Românească, 1987), „Urma de foc” (Editura Axa, Colectia „Poeți optzeciști”, 1999 și „Acum biografia de-atunci” (Editura Eminescu, 2000). După terminarea facultății a ales cariera de editor. A fost, pe rând, redactor-șef și director editorial la două edituri importante din România, construind mai multe colecții de literatură străină cunoscute, iar din august 2007 detine functia de director general al editurii Humanitas Fiction. În mai 2006 a lansat prima colecție de carte personalizată, „Raftul Denisei”, dedicată ficțiunii străine. A fost Secretar al Centrului Roman PEN în perioada 1990-2004. Este membră a Uniunii Scriitorilor din 1986, membră a board-ului Fundației Culturale Irlandezo-Română din 2002. În 2003 a fost invitată în SUA, la Universitatea din Iowa, în cadrul „International Writers' Programme”. În 2006 a fost aleasă membră în Parlamentul Cultural European. Poeziile sale au fost publicate în antologii în peste 15 țări. Volume de versuri ale sale au fost publicate în Suedia, în traducerea lui Dan Shafran: „Glädje utan försoning” (Förlags ab Gondolin, Stehag, 1999), și în Spania în traducerea lui Joaquin Garrigos: „Regreso del exilio” (Adama Ramada Ediciones, Madrid, 2008).

Scrie un comentariu