Actualitate

Școala de vară „Gheorghe Crăciun” – ediţia I (11-17 iulie 2019)

În perioada 11-17 iulie 2019 a avut loc prima ediție a Școlii de vară „Gheorghe Crăciun”, organizată de Editura Paralela 45, în parteneriat cu Memorialul Ipotești. Pentru această ediție au fost aleși, în urma unei preselecții, 15 participanți, tineri care deja scriu proză sau doar cochetează deocamdată cu ideea de a scrie: Cătălina Bălan, Dan Bucur, George Ciucă, Victor Cobuz, Raluca Filimon, Anna Kalimar, Lucia Lupea, George Mihalache, Georgia Moraru, Anastasia Palii, Călina Părău, Alina Pietrăreanu, Savu Popa, Ioana Săndulescu și Eva Sărășan. Din partea Editurii Paralela 45 au fost prezente Diana Iepure și Alexandra Turcu.

Invitați la această primă ediție a Școlii de vară „Gheorghe Crăciun” au fost Florin Iaru, Marian Ilea și Cosmin Perța – trei prozatori cu trei perspective diferite, dar complementare asupra prozei. Nu numai că le-au împărtășit cursanţilor, atât cât a fost posibil în cinci zile, din experiențele lor de prozatori, dar cei trei îi vor ajuta pe cei 15 participanți cu indicații și sfaturi pentru a-și definitiva textele pentru volumul de proză scurtă care va fi lansat în toamnă, la Târgul de Carte Gaudeamus, la Editura Paralela 45.

Florin Iaru: „Nu există subiecte plictisitoare, ci doar perspective plictisitoare”


Florin Iaru le-a vorbit cursanților despre tehnicile și tacticile prozatorilor, despre reguli și excepții. Nu este deloc ușor să scrii o proză scurtă bună, de calitate, de unde și farmecul acestui gen literar – este una dintre ideile care se desprind din cele spuse de-a lungul a două zile de Florin Iaru. Tocmai pentru că nu e ușor să scrii, marii prozatori nu apar de tineri.

Pentru cei curioși, voi încerca să redau mai jos, în linii mari, câteva secvenţe din cele ce s-au spus și s-au făcut la cursul lui Florin Iaru. Unde?, cine?, ce?, cum? – iată cele patru mari întrebări la care e atent un prozator. Florin Iaru aduce în discuție, cum altfel?, și principiul numit „pușca lui Cehov”, cu mențiunea că „pușca”, adică elementul principal al unei proze – un obiect oarecare, să zicem –, este bine ascuns. Este prezent acolo, în text, dar bine disimulat sub alte și alte obiecte și detalii de decor. Florin Iaru dă două exemple: „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale și „Scrisoarea furată” („The Purloined Letter”) de Edgar Allan Poe (care, pare-se, a și servit ca punct de plecare pentru piesa lui Caragiale), exemple în care scrisoarea, pricină a multe încurcături și răsturnări de situație, este prezentă încă din primul act sau din primele rânduri, doar că noi, spectatorii sau cititorii, nu o vedem. Altfel spus, atenția cititorului este deviată de autor spre alte elemente mai puțin importante. Mai mult, tot în acest punct, esențială este și distincția dintre ceea ce știu personajele și ceea ce știe autorul. Prima zi s-a terminat cu o temă: fiecare cursant trebuie să scrie o povestire formată din fraze care să nu conțină mai mult de cinci cuvinte.

În cea de-a doua zi, Florin Iaru a vorbit despre importanța începutului unei proze bune, așa cum apare și în regula lui Hitchcock numită „carabina lui Hitchcock”. Un început bun de proză scurtă, ca să-l prindă pe cititor, trebuie să fie foarte clar („Abstractul strică literatura!”, a afirmat, la un moment dat, Florin Iaru), conținând răspunsurile la cele patru întrebări: „unde?”, „cine?”, „ce?”, „cum?”. Chiar și într-o proză fantastică, absurdă, cele mai importante elemente sunt cele concrete, desprinse din realitatea noastră cea de toate zilele.

De asemenea, într-o proză scurtă personajele secundare sunt importante. Pornind de la ele, protagonistul capătă formă, consistență. Tot ele sunt și cele care dau tensiune prozei. Într-o proză scurtă, însă, e de preferat să nu ai mai mult de trei sau patru personaje secundare.

În ceea ce privește elementul de tensiune, Florin Iaru a vorbit despre experimentul lui Hitchcock cu mai multe persoane filmate în timp ce vorbesc într-o cabină telefonică. Deși reacțiile lor sunt interesante – una țipă, alta se bucură, alta e calmă, alta lovește nervoasă aparatul telefonic –, plictiseala spectatorului, de la un punct încolo, este inevitabilă, și asta pentru că lipsește elementul de tensiune. Hitchcock a repetat experimentul, introducând, însă, un nou personaj: un lunetist care îi urmărește pe cei care folosesc cabina telefonică. Filmul, de această dată, nu mai plictisește, spectatorul așteptând cu nerăbdare să vadă cine va fi victima lunetistului și ce se va întâmpla mai departe.

O proză nu trebuie să conțină în mod neapărat un lunetist ca să fie interesantă. Mai mult, nici nu trebuie să moară nimeni. „Nu există subiecte plictisitoare, atrage atenția Florin Iaru, ci doar perspective plictisitoare.” Perspectiva unui copil, de exemplu, este interesantă – tehnică folosită, de altfel, cu succes de mulți scriitori. Unul dintre exemplele date de Florin Iaru este cunoscuta nuvelă din 1958 „Flori pentru Algernon” („Flowers for Algernon”) a americanului Daniel Keyes.

Marian Ilea: „Uneori se întâmplă să te întâlnești cu personajul, alteori îl cauți și e plecat”


Marian Ilea, cel de-al doilea invitat al Școlii de vară „Gheorghe Crăciun”, a dezvăluit câteva secrete legate de construcția unui personaj. În prima zi a cursului, participanții au vizionat un film semnat de Marian Ilea și Gheorghe Dinu – pentru cei care nu cunosc prea multe despre Marian Ilea, el este și jurnalist, și realizator de documentare . Filmul, un docufiction, cum bine au remarcat câțiva cursanți, se numește „Rodica e băiat bun”, un film din 2005 despre un transexual dintr-un sat din Maramureș, care își povestește, în fața camerei video, viața. Filmul prezentat de Marian Ilea a impresionat, mai ales prin elementele pitorești, și a stârnit discuții aprinse legate de modul în care protagonistul, Vasile Ghiman, aka Rodica, a fost surprins. Cosmin Perța a atras atenția cursanților, printr-o scurtă intervenție, asupra construcției personajului. Personajul „Rodica” se dezvăluie treptat, într-un crescendo de care un bun prozator ar trebui să țină cont. Acest crescendo creează tensiune, îți stârnește curiozitatea, dorința de a afla și mai multe despre personaj.

Întrebat despre cum își găsește personajele, Marian Ilea a recunoscut că meseria de jurnalist l-a ajutat foarte mult. Însă găsirea personajului este doar prima etapă. Urmează tăietura epică, ce păstrezi și ce nu din viața acelui personaj. Etapa următoare constă în felul în care prezinți povestea personajului – adică acele elemente care ți s-au părut importante din viața acestuia. În acest sens, Marian Ilea le-a recomandat cursanților să scrie timp de 2-3 săptămâni proze scurte alcătuite din propoziții foarte scurte, într-un ritm rapid, nervos.

Un alt punct important al discuțiilor cu Marian Ilea a fost acela legat de modul în care un prozator își folosește textele. Contactul cu alte arte este esențial pentru scriitori, care devin astfel conștienți de numeroasele fațete ale unui text. Să nu uităm că Marian Ilea are cărți publicate în colaborare cu artistul plastic Mircea Bochiș („Pianina albă a doamnei amiralului Belo Poteka” – proză pe care o puteți citi și în Literomania, aici; tot în Literomania puteți citi și proza „Diminețile Pectonelei”, ilustrată de același Mircea Bochiș; găsiți linkul aici).

Cosmin Perța: „Ieșiți din detaliu, ieșiți din interiorul vostru și al personajului pe care l-ați creat, deveniți un observator al lui”

 Poetul și prozatorul Cosmin Perța a fost cel de-al treilea „profesor” al Școlii de vară „Gheorghe Crăciun”. El a avut probabil cea mai grea misiune, aceea de a le vorbi cursanților despre rolul traumei și al obsesiilor în construcția unei proze.

Cosmin Perța și-a început cursul vorbind despre proză ca despre o modalitate de a conștientiza și de a accentua o obsesie, o traumă. La întrebarea „Care a fost, la început, rolul poveștii în istoria omenirii?”, Cosmin Perța a răspuns simplu: „Rolul poveștii a fost acela de a transmite o idee, o observație care să ajute la supraviețuirea și evoluția speciei umane. Informațiile legate de supraviețuire erau transmise prin intermediul unei povești, de unde aflai ce este bine și ce nu”. Bineînțeles, tehnicile de a povesti s-au diversificat de-a lungul timpului, la fel și scopul acestora. Astfel, poveștile au avut și rolul de a povesti ceva despre un grup anume, de a păstra identitatea grupului. Mai încolo, a apărut și dorința de a transmite emoții, nevoia de a fascina. În modernitate, povestitorii, mai bine spus prozatorii, și-au îndreptat atenția spre ei înșiși, spre ceea ce simt și gândesc. Au devenit, altfel zis, niște „experți” în surprinderea și explorarea obsesiilor și traumelor proprii.

Un scriitor profesionist, însă, știe că trebuie să se distanțeze de demonii săi interiori, să-i privească obiectiv. Mai mult, inventează personaje cu totul diferite de el însuși, cărora le împrumută păreri și opinii dintre cele mai diverse. Ba chiar, de multe ori, prozatorul își duce personajele înspre absurd, înspre fantastic, știind bine că astfel îl va prinde în mreje pe cititor. Nevoia de miraculos, de fantastic, crede Cosmin Perța, a rămas la fel de vie în ființa umană ca acum mii de ani. Asta nu înseamnă că personajele unei proze nu trebuie să fie vii, din carne și oase.

Primul exercițiu propus de Cosmin Perța cursanților a fost acela de a identifica fiecare în parte o obsesie proprie și de a o descrie în nu mai mult de zece rânduri. Foile scrise nu au fost citite, ci aruncate la coșul de gunoi. În cel de-al doilea exercițiu, Cosmin Perța le-a cerut cursanților să accentueze obsesia într-un mod cât mai scandalos și să o atribuie unui personaj care să o exhibe sub forma unui monolog. La fel ca în cazul primului exercițiu, foile au fost distruse. Cel de-al treilea exercițiu a constat în scrierea unei proze scurte, pornind de la obsesia exploatată în primele două exerciții, însă de această dată, după ce au fost consumate scandalosul și penibilul, cursanților li s-a cerut să evite zona de penibil și furie, și să construiască o poveste cu un crescendo, cu o dezvoltare treptată.

De asemenea, Cosmin Perța le-a vorbit celor 15 participanți despre trei tipuri de proză: proza simfonică (o proză vastă, cu multe personaje, cu fraze lungi și multe tipuri de discurs, scrisă pe un ton grav), proza de tip jazz (scrisă la persoana întâi, cu teme minore, rupte din cotidian, cu propoziții scurte, scrisă pe un ton ludic) și proza trance (în care accentul cade pe sentiment, scrisă, de asemenea, la persoana întâi, cu fire narative multiple, unde accentul cade pe personaj, iar tonul este unul patetic).

Voi încheia relatarea mea privitoare la cele ce s-au întâmplat și s-au spus în cadrul cursurilor de la Școala de vară „Gheorghe Crăciun” – şcoală organizată de Editura Paralela 45, în colaborare cu Memorialul Ipotești –, cu răspunsul lui Florian Iaru la întrebarea „Aveți vreun secret legat de scris pe care nu-l dezvăluiți cursanților?”: „Nu. Singurul secret, dacă e vreunul, ține doar de intimitatea scriitorului”.

 

Parteneriat media

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu