Cartea săptămânii

Suferința unui președinte

„Băiatul lui plecase; băiatul lui nu mai era…

(George Saunders, „Lincoln între vieți”)

Maestru al prozei scurte, George Saunders a dovedit, deși cred că nu au existat prea multe îndoieli, că poate fi și un scriitor de cursă lungă. Primul său roman, „Lincoln in the Bardo” (2017), a fost foarte bine primit de critica literară, iar autorul a fost răsplătit cu Man Booker Prize în 2017. În 2018, Editura Humanitas Fiction l-a publicat cu titlul „Lincoln între vieți”, în excelenta traducere a lui Radu Paraschivescu.

Titlul, provocator, spune și nu spune prea multe despre roman – un titlu care ar fi putut foarte bine să fie și titlul unui poem. În primul rând, cititorul neinformat se poate aștepta ca protagonistul să fie nimeni altul decât Abraham Lincoln, cel de-al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii. Ce-i drept, apare și el în roman, deci așteptările unui asemenea cititor nu sunt chiar neîndreptățite.

În al doilea rând, termenul „bardo”, preluat din budismul tibetan și care desemnează starea de după moarte, înainte de următoarea reîncarnare – de unde și titlul în română – sugerează ceva din atmosfera romanului, dar fără a dezvălui, în fapt, prea multe. Asocierea numelui american Lincoln cu un termen de origine tibetană șochează (cel puțin în varianta engleză a titlului). Asta a fost, cred, și intenția autorului. Mai mult, se poate spune că romanul lui Saunders este unul experimental. Are structura unei piese de teatru, presărate cu diverse citate de epocă – citate cu surse reale sau inventate de autor. În plus, acțiunea se desfășoară într-o singură noapte, într-un singur loc – 25 februarie 1862, cimitirul Oak Hill din Georgetown. Numele personajelor sunt scrise cu litere mici, asta și pentru că ele nu mai sunt ce au fost în viața de zi cu zi, ci sunt, după cum spune Willie, „mai puțin, mai mult” decât au fost.

Ce s-a întâmplat în noaptea de 25 februarie 1862, în cimitirul Oak Hill? În timpul zilei, aici a fost depus trupul lui Willie Lincoln, fiul lui Abraham Lincoln. Băiatul, după o îndelungată suferință, a murit la numai 10 ani, de o aprindere la plămâni. În timpul nopții, spiritul băiatului apare în cimitir, împreună cu alte spirite care își aveau trupurile depuse în osuarul din Oak Hill. Niciunul dintre ele, însă, nu accepta faptul că nu se va mai reîntoarce în lume și că se afla într-un spațiu intermediar, „între vieți”. Aici, găselnița traducătorului Radu Paraschivescu este una ingenioasă. Sicriele, numite în roman „sick-boxes”, sunt traduse prin termenul „bolnăvelnic”, căci spiritele credeau că se află într-un fel de spital și că, după perioada de recuperare, vor fi eliberate înapoi în lume, la cei dragi.

În acea noapte, Abraham Lincoln se întoarce de două ori în cripta cimitirului pentru a îmbrățișa trupul fiului său. Băiatul încearcă să-i atragă atenția că trupul pe care îl ține în brațe tatăl îndurerat este unul străin, că el, adevăratul Willie, este acolo și că așteaptă să fie luat de mână și dus acasă. Lincoln, însă, nu vede și nu aude nimic, de unde supărarea și nedumerirea lui Willie, căruia i se spusese – de către spiritele din cimitir – că este doar bolnav și că tot ce are de făcut este să nu cedeze ispitelor prin care apariții răuvoitoare (demoni, himere din alte lumi) reușesc să-i amăgească pe unii dintre ei, făcându-i să dispară din cimitir. Prezența lui Willie printre spiritele din Oak Hill va schimba pentru totdeauna destinul multora dintre ele, căci Willie devine, fără să vrea, un apostol al Morții. Sau, mai bine zis, al Izbăvirii. El este primul dintre spiritele din Oak Hill care acceptă și rostește cu voce tare faptul că este mort și că „bolnăvelnicele” nu sunt decât sicrie. El își acceptă moartea, așa cum și tatăl său, Președintele Lincoln, se împacă cu gândul că fiul său a murit. Cei doi știu că, în ciuda durerii, acceptarea adevărului este singura cale de a face ceea ce e de făcut. Prin urmare, Willie își va continua drumul în lumea morții, iar Abraham Lincoln se va întoarce la Casa Albă, de unde va continua să conducă o țară aflată în război (e vorba despre Războiul de Secesiune).

În foarte puține cuvinte, cam acesta ar fi scheletul narativ al romanului semnat de George Saunders. Pentru a mai condimenta puțin rândurile de mai sus, adaug că povestea Președintelui care a vizitat cimitirul, noaptea, pentru a-și mai vedea încă o dată fiul este una, pare-se, reală, iar Saunders a aflat-o de la vărul soției sale. Iată și punctul de plecare al acestui roman care, prin scena părintelui care își ține în brațe copilul mort, amintește de clasicele tablouri și sculpturi pietà.

Abraham Lincoln și fiul său, William Wallace „Willie” Lincoln (sursa:http://www.abrahamlincolnartgallery.com/archivepg3pic17.htm)

Închei cu un citat din romanul lui George Saunders, din finalul cărţii, când două dintre personaje descriu starea în care se afla Lincoln în momentul în care părăsea cimitirul Oak Hill – îndurerat și, în același timp, conștient că suferința nu este ceva care aparține în exclusivitate unei singure ființe. Dimpotrivă, ea face parte din condiția umană – este, altfel zis, un dat universal:

„Mintea lui era recent înclinată spre durere; spre faptul că lumea era plină de durere; că toți trudeau sub un fel de povară a durerii; că toți sufereau; că oricare-ar fi fost drumul pe care porneai în lumea asta, trebuia să încerci să-ți amintești că sufereau cu toții (niciunul mulțumit; toți neîndreptățiți, neglijați, omiși, neînțeleși) și că prin urmare trebuia să faci tot posibilul să le ușurezi povara celor cu care aveai de-a face; că starea lui actuală de durere nu era numai și numai a lui, nici vorbă, ci mai degrabă fusese simțită – și încă avea să mai fie – de o mulțime de alți oameni, din toate timpurile, din fiecare timp, și nu avea voie să fie prelungită sau exagerată, fiindcă, în starea asta, el nu putea fi de folos nimănui și, dat fiind că poziția lui în lume îl făcea fie de mare ajutor, fie extrem de dăunător, nu se cădea să se dea în lături dacă avea alte soluții.

hans vollman

Toți erau pradă durerii, sau fuseseră, sau aveau să fie în scurtă vreme.

roger bevins iii”.

George Saunders, „Lincoln între vieți”, traducere de Radu Paraschivescu, Colecția „Raftul Denisei”, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2018, 360 p.

Parteneriat media


Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu