Atelier

Timpuri (poșt)moderne

Scena 1

 

Un ghișeu poștal; singurul și unicul funcționar care primește clienții nu face decât să-i îndrume spre cele două distribuitoare automate, unul de mărunțiș, celălalt de timbre poștale. Tocmai a intrat un client.

CLIENTUL: Bună ziua.

FUNCȚIONARUL (concentrat, cu capul plecat, mormăie, ca deranjat de la lucru): ‘Ziua…

CLIENTUL (un pic intimidat, arătându-i un plic): Aș vrea să trimit scrisoarea asta, vă rog…

FUNCȚIONARUL (cu un gest larg înspre distribuitoare, îl informează cu răceală): Distribuitoarele automate sunt la dispoziția dumneavoastră, poftiți. (Își coboară destul de țâfnos fruntea, văzându-și de treabă.)

CLIENTUL (cată când spre distribuitoare, când spre Funcționar, îndrăznind în cele din urmă): Aș prefera, totuși, ghișeul. (Zâmbind timid:) Vă prefer pe dumneavoastră mașinilor ăstora, e ceva mai uman, nu-i așa?!

FUNCȚIONARUL (ridicând capul cu un zâmbet ușor de compătimire, ezită, cântărind parcă dacă să i-o spună ori ba, se uită un pic speriat în dreapta și-n stânga, în sus și-n jos, apoi, șoptit): Eu n-am dreptul să vă servesc, știți! (Se codește un minut, după care:) Bun! o s-o mai fac de data asta, da’ va fi pentru ultima oară. (Sever, de parcă s-ar adresa unui elev recalcitrant:) Va trebui să-nvățați cum să folosiți distribuitoarele. Așa risc să-mi pierd postu’…

Clientul îi întinde banii și scrisoarea, Funcționarul o trântește în balanța de la ghișeu, lipește pe ea un timbru, ca în vremurile cele bune, dar apoi, surpriză! i-o înapoiază Clientului.

FUNCȚIONARUL: Iat-o! puneți-o afară, în cutia de la ușă.

CLIENTUL (uimit): N-o luați dumneavoastră?!

FUNCȚIONARUL (privindu-l fix, un pic ironic): Mde, aș putea s-o iau, da’ n-ar mai pleca decât la șase seara! Dac-o puneți afară, însă, aveți o șansă să plece imediat, la doișpe. (Se uită la ceasul de mână:) Ghinion! acu’-i prea târziu, va pleca deci numai la patru după-amiaza. E, totuși, ceva mai bine, nu?

CLIENTUL (încuviințează din cap, zâmbind mânzește): Absolut… Vă mulțumesc mult pentru toate, și mai ales pentru amabilitatea dumneavoastră… O zi bună!

FUNCȚIONARUL: Asemeni și dumneavoastră… (Se uită după el cum pleacă, apoi:) Drace! dac-aș avea câte zece ca ăsta pe zi, aș fi nevoit să-mi schimb meseria! (Se apucă să cerceteze prin tot locul, mai ales sub birou:) Nădăjduiesc barem că n-am fost înregistrați!

Cade întunericul, ori cortina.

 

Scena 2

 

Aceleași personaje, același decor: Funcționarul la ghișeu, intrarea Clientului.

CLIENTUL (zâmbind, dar un pic temător): Bună ziua.

FUNCȚIONARUL (azvârlindu-i o privire rapidă, bănuitoare): ‘Ziua… (Gest simultan din cap și din ochi înspre aparate.)

CLIENTUL (îndrăznind): Nu, azi n-am mărunțiș la mine.

FUNCȚIONARUL: Ca să vă scoateți mărunțiș, aveți aparatul din stânga. (Cu oarece severitate:) Va trebui să pricepeți în sfârșit că mașinile astea au fost puse-aci pentru dumneavoastră. (Ridicând glasul:) Slujiți-vă de ele, vă rog!

Clientul, descumpănit, pricepând că de data asta nu-i scăpare, cam palid la față, o ia înspre distribuitorul de mărunțiș, își strecoară bancnota de 5 sau 10 euro în fantă și monedele încep să plouă.

FUNCȚIONARUL (hlizindu-se): Bravo! Ați câștigat!

Clientul își culege mărunțișul și se îndreaptă spre celălalt distribuitor, oftează, dă să bage niște monede în fantă, dar ezită, examinează îndelung aparatul, pe toate părțile: nici o indicație, nici cea mai mică lămurire; rămâne pironit, cu mărunțișul în mâna dreaptă și plicul în mâna stângă.

FUNCȚIONARUL (după ce lasă să treacă destul de mult timp, se ridică nervos și se apropie de Client): Bun! va trebui să-nvățați, o dată pentru totdeauna, cum să vă faceți singur expedierea, nu-i nicio filozofie. Fiți atent la mine, la mișcările mele!

Pune scrisoarea în balanță, atinge ecranul, face niște manevre rapide, subliniate de câte un „așa!”.

 FUNCȚIONARUL: „În Franța metropolitană”: așa! „Scrisoare ecologică”: așa! Când ajungeți la plată, vedeți: „Prin card bancar sau cash?”. Atingeți „Cash”, apoi „Da”: așa! După aia, băgați monedele, dați-i drumul! Așa!

Clientul, zăpăcit cu totul, începe să îndese la monede în mașină.

FUNCȚIONARUL: Hop! hop! destul, suma-i completă, uitați-vă la ecran! (Nu se-aude căzând timbrul dar Funcționarul îl scoate ca prin farmec pe trapa din josul aparatului ca să i-l înmâneze Clientului:) Așa! Lipiți-l pe plicul dumneavoastră, puneți scrisoarea afară, în cutia de la ușă, și gata! Foarte simplu, nu?

CLIENTUL (încuviințând din cap): Îhî…

FUNCȚIONARUL: E simplu fiindcă-i de trimis „simplu”: când o fi să trimiteți una „recomandată”, va fi doar nițeluș mai complicat! O să vedeți! (Clientul pare neliniștit dinainte de următoarea demonstrație.) Nu, nu! nu chiar așa, imediat, nu tot odată… de-ajuns pentru azi, zău, doar nu sunteți Einstein! Va rămâne pe data viitoare…

CLIENTUL (după ce-a timbrat cum se cuvine plicul, se împleticește dând să iasă și spune cu glas înfundat): Mulțumesc… O zi bună…

FUNCȚIONARUL: N-aveți pentru ce… Suntem angajați ca să vă servim! Ziua bună… (Aparte:) Uf, Doamne! De ce tot pe mine pică mereu?

Cade întunericul, ori cortina.

 

Scena 3

 

Aceleași personaje, același decor, cu excepția distribuitorului de mărunțiș, acum dispărut.

CLIENTUL (intrând, merge glonț înspre colțul cu aparatele, spunând în treacăt): Bună ziua.

FUNCȚIONARUL: ‘Ziua… (Aparte:) Drăcie!

CLIENTUL (nemaigăsind distribuitorul de mărunțiș, tulburat, îl caută în van din ochi, apoi revine încet spre ghișeu): Scuzați! n-am mărunțiș (scurtă pauză, gest înspre ungherul golit:) și nu mai e nici distribuitor! Puteți să-mi schimbați dumneavoastră, vă rog?

FUNCȚIONARUL (aproape scandalizat): Ah, nu! Nu pot, și nici nu mai am mărunțiș în casă! (Se uită fix la el, clipind din ochi, scurtă pauză, apoi o întrebare retorică:) Știți de ce Direcțiunea a luat de-aici distribuitoru’? (Ridicând glasul:) Din cauza unor inși necinstiți, care vin la Poștă numai ca să-și scoată mărunțiș! Iar dumneavoastră, clienții, le trageți ponoasele! (Scurtă pauză, apoi, aproape înduioșat:) Nu mai e nimic de făcut, va trebui să mergeți să schimbați undeva și să vă-ntoarceți cu mărunțișu’: vă garantez că distribuitoru’ de timbre n-o s-o ia și el din loc!

CLIENTUL (răsuflând din rărunchi): Pricep… mulțumesc. Revin imediat! (Iese, cam năucit.)

Cade întunericul, ori cortina.

 

Scena 4

 

Decor ca în scenele precedente, de data asta cu un distribuitor, însă fără Funcționar. Intră Clientul, surprins că nu-l mai zărește pe Funcționar, se zgâiește în toate părțile, apoi se îndreaptă spre unica mașină rămasă: tresare când o voce un pic metalică, dar amabilă, i se adresează.

VOCEA: Bună ziua, stimat client!

CLIENTUL (azvârlind priviri de jur împrejur): Bună ziua… (Își pune plicul în balanță, atinge ticăit ecranul, de mai multe ori la rând:) …„Scrisoare ecologică”: așa! „Plătesc cash, da”: așa! (Introduce monedele.)

Brusc, un scrâșnet de pană electronică, niște pârâituri, apoi urletul continuu, deși nu prea puternic, al unei alarme. Clientul rămâne ca înlemnit. După o clipă, își mai vine în fire, cotrobăie jos, pe la trapă, după timbru, dar, neaflând nimic, atinge din nou ecranul, nervos, aproape isteric, preț de vreo cincisprezece secunde. Aceeași voce metalică, de data asta neutră, aproape brutală, îl apostrofează.

VOCEA: Numele dumneavoastră, stimat client?

CLIENTUL (înghițind în sec, răspunde pripit): Ion Mititelu…

VOCEA (parcă din ce în ce mai răstită) : Adrresa dumneavoastrră?

CLIENTUL (din ce în ce mai înspăimântat): Aleea Răsurilor… număru’ 3…

VOCEA (luând-o razna tot mai rău): În urrma unui buug… sistemul nostru inforrmatic e în paană… Veți fi rrambursaat în… tr-un terrmen de doouă săptămâni… Binevoiiți să ne scu… zaați neplă… ceerea incideentului. (Scurtă pauză, apoi, foarte stridentă:) Vă muulțu… miim pentrru… înțeeleegere… ‘țeleegeere… ‘leegeere… ‘gerre… grrrrrr!

CLIENTUL (bâlbâindu-se): Îhî… mulțumesc… la revedere…

Se grăbește înspre ieșire, uitându-se speriat în dreapta și-n stânga, în sus și-n jos.

Cortina.

 

                                                                                                          Mai 2018.

                        Traducere din franceză de Anca-Domnica ILEA

                             Titlu original: Les Temps (poste)modernes

 

 

Despre autor

Daniel Ilea

Daniel Ilea

Născut în 1963, Daniel Ilea părăsește România în 1991 și se stabilește în Franța. Scrie și publică diverse adaptări dramatice, proze, eseuri, cronică de carte în publicații ca „La Revue Littéraire” (éditions Léo Scheer) sau „Revue des Deux Mondes” (2004-2011).

Scrie un comentariu