Atelier Literatura la feminin

Trei poeme în proză

Dublin                                                                                               

Poate că aici e Paradisul, acela adevărat, pentru că nouă ne-au fost sucite minţile

cu ideea unui Paradis (dacă îl merităm) abia după ce murim.

Dar adevăratul tărâm al Fericirii ar trebui cunoscut înainte de Moarte.

În parcul St. Stephen’s Green iarba e mai verde decât Acasă, pentru că aici plouă mult şi nu există nicio fabrică în oraş.

Aerul e tare, ca în vârf de munte, florile roşii sunt roşii ca sângele de copil, iar cele albe ca zăpada argintie din pragul serii.

Oamenii stau mai mult pe iarbă decât pe bănci: e ora prânzului şi au ieşit să mănânce un sandviş şi o salată.

Peste o jumătate de oră se vor întoarce la serviciu, deşi au aerul unor turişti.

Pe toate zidurile sunt afişe cu U2 şi cu mulţi alţii pe care nu-i cunoşti, aici muzica e o religie, deşi nici religia nu e demodată deloc.

La Bewley’s Café, la masa lui Joyce, nu trebuie să fi citit „Ulise” ca să savurezi un ceai ameţitor ca o băutură alcoolică.

Seara, în pub-uri, se cântă şi se bea cu mai multă pasiune decât pe malurile Mediteranei.

În Merrion Square, Oscar Wilde stă tolănit pe un soi de pouf voluminos, îmbrăcat într-un halat de casă cochet, iar parcul e plin cu citate din el.

Stai şi citeşti şi ţi le notezi ca un provincial care a nimerit în Metropolă.

Vântul e foarte rece chiar şi atunci când e soare, aşa e pe insula numită Ireland.

În Paradis nu poţi trăi tot timpul, dar poţi să te întorci.

                                                                                

Secretul                                                                                      

Lola a dispărut după ce spusese, într-o zi, că o să intre tiptil pe o cărare din zaţul ceştii de cafea.

Împreună cu sora ei, Lola obişnuia să stea îndelung pe marginea ceştilor de cafea băute.

Când era copil, Lola visa mult cu ochii deschişi,

Pleca de acasă şi se-ntorcea cu o ghirlandă în păr din flori nemaivăzute până atunci.

Punea degetul arătător în dreptul buzelor dacă era întrebată ceva.

Sorry, this is my secret. Don’t tell me yours.

Trupul Lolei nu putea fi atins, dacă întindeai braţul, ea era deja mai departe şi atingeai în treacăt doar eşarfa ei.

This is my world.

După o vreme, zaţul din ceaşca de cafea s-a făcut pulbere, iar sora Lolei a scuturat ceaşca.

Zaţul s-a făcut moviliţă.

Parcă era un mormânt precreştin, aşa cum văzuse la Newgrange, în Irlanda: o dată pe an, când răsare soarele, razele lui pătrund exact prin unica fereastră, minusculă, iar interiorul rotund se umple brusc de lumină şi căldură.

„Poate pe acolo hoinăresc şi visele Lolei”, îşi spune sora ei.

This is my country. Leave me alone.

 

Filozofală 

O nerăbdare ambivalentă, ca aceea de la cumpăna dintre ani, când începe numărătoarea inversă şi vrei să intri mai repede în noul an, dar în acelaşi timp ai vrea şi să mai amâni, o nerăbdare a maturităţii care ştie că a sta calm şi liniştit poate aduce tot atâtea reuşite sau pagubă ca şi a te avânta, a te mişca întruna, încercând să nu-ţi scape nimic.

Ne-am născut toţi mai devreme decât trebuia, nu suntem întregi cu totul, ne-am născut la nouă luni minus câteva zile, câteva ore, câteva secunde, după acest timp pierdut fugim mai apoi, fără să conştientizăm, încercând să îl recuperăm.

Şi murim tot mai devreme, unii cu câţiva ani, alţii mai ghinionişti chiar cu câteva zeci de ani.

Toată vânzoleala asta pentru că ni se spune că mişcarea înseamnă Viaţă, când în altă parte a lumii se spune că a sta detaşat înseamnă Înţelepciune.

Dar noi, când facem ochi mari şi ne dumirim un pic ce e în jurul nostru, nu mai vrem decât să nu ne mai fie teamă. Când ne naştem, învăţăm imediat să ne fie frică, iar când murim, nu mai reuşim să scăpăm de această frică. În sfârşit, între ele, un frison continuu.

 

Parteneriat media

Despre autor

Serenela Ghițeanu

Serenela Ghițeanu

Serenela Ghiţeanu a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti în 1994. Master de Studii culturale franceze tot la Universitatea din Bucureşti, în 1996. Doctorat în Literatura franceză modernă la Université Bretagne-Sud din Franţa, în 2009. Lucrează la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti din 1996, unde este conferenţiar universitar din 2014. Predă cursurile de Literatură franceză a secolului XX, Cultură şi civilizaţie franceză, Literatură franceză contemporană, Literatura exilului românesc. Volume în limba franceză: „Marguerite Duras ou le goût du vertige”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2016; „Nancy Huston et Nina Bouraoui. Question d’identité”, Presa Universitară Clujeană, 2013; „Sylvie Germain. La Grâce et la Chute”, Editura Institutului European, Iaşi, 2010. Volume în limba românã: „Ora de citit”, Editura Alfa, Iaşi, 2011, „A doua oră de citit”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2015. Este co-autoare a volumului „Scriitorul, cenzura şi Securitatea. Bujor Nedelcovici şi invitaţii săi”, Ed. All, Bucureşti, 2009.
Serenela Ghiţeanu a publicat cronici de carte, între 2003 şi 2011, în Timpul, Revista 22, Jurnalul literar, Luceafărul, Contrafort, Convorbiri literare, suplimentul Aldine – România liberă, Observator cultural.
A făcut publicistică în ziarul Cotidianul, între decembrie 2016-mai 2017.

Scrie un comentariu