Atelier Flash fiction stories Literatura la feminin

Ultima dragoste

Trebuia să fie la metrou acum, o să întârzie, n-a găsit cheia, a căutat-o peste tot, era în geanta din piele, mare cât un sac, poți să bagi în ea tot ce vrei, mai greu e să scoți, cheia alunecase în portofelul pe care uitase să-l închidă, căzuse tot mărunțișul din el. E încă devreme și nu s-a întâlnit cu nimeni în lift, nici pe stradă. Graba, neliniștea că trebuie să ajungă undeva, ce prostie… Merge cu soarele în față și zâmbește, și-a amintit de zilele când zăcea pe plajă… Atunci l-a cunoscut. Va fi o zi frumoasă, e atâta bucurie în noi, ajunge să iasă soarele. A încuiat ușa repede, cu ochii la lift, a încuiat-o sau doar a închis-o? Parcă nu, dă filmul înapoi, e alb, strălucitor de alb, alb cu scântei, cum se face sub pleoape când îți intră lumina în ochi și-i închizi, nu apare nimic pe ecran. Se-ntoarce, caută cartela de la interfon, noroc că este la locul ei în micul buzunar exterior al genții, unde ține și cartela de metrou, cheile nu poate să le pună acolo, e riscant, pierde în fiecare zi câteva minute ca să le caute, of, era încuiat, s-a întors degeaba.

Așteaptă iar liftul, s-a trezit lumea, se uită la săgeata roșie luminoasă, urcă, coboară, urcă, coboară, nimeni nu mai folosește scările, ar fi trebuit să fie la metrou, e târziu, ce ghinion, în sfârșit, a venit.  Soarele, da, ce bine că e soare, e incredibil cum se liniștește când simte soarele pe față, pe gât, căldura lui pătrunde prin haine, acum încă nu, s-au cunoscut la întoarcere, în tren, credea că n-o să se mai întâmple niciodată, se-nșelase, da, se-nșelase, abia asta era, de fapt, ultima ei dragoste… Când a intrat în compartiment și a salutat-o, a avut din nou senzația de la începutul fiecărei relații că-l știe bine de undeva, că au mai fost împreună, în altă viață, desigur. Problema asta cu teoria predestinării e că practic s-a întâmplat la fel de mai multe ori, sunt cel puțin câțiva oameni care i-au fost predestinați, dar dintr-un motiv sau altul, a renunțat după o vreme la ei. Sau ei la ea. Poate i s-a defectat mecanismul predestinării, poți să știi? Nu, s-a înșelat, se poate spune că până acum a fost exersare prin simulare. Ca la cutremur.

A scos sau n-a scos fierul din priză? Sigur l-a scos, nu l-a uitat niciodată în priză. Și-a călcat bluza din mătase, apoi rochia asta, a strâns măsuța și l-a așezat la locul lui din debara. Mereu s-a îndrăgostit aiurea, dar parcă e altfel de data asta. Doi oameni care nu mai sunt tineri, dar nici bătrâni, obișnuiți cu singurătatea, caută doar o tandrețe calmă, fără umbre, singura suportabilă când ai obosit. A strâns măsuța și-a pus-o la locul ei, în spatele șifonierului, sigur a strâns-o, și-a prins degetele în picioarele pliabile din metal, dar fierul de călcat a rămas pe jos sau l-a luat de acolo și l-a pus în debara? O lasă memoria, nu e atentă. Aseară, la Mega, era coadă, mereu e coadă, vine lumea de la muncă, s-a grăbit să plece de la casă, să nu-i facă pe cei din spatele ei să aștepte și a uitat o pungă acolo. Sau a pierdut-o pe drum, e posibil.  S-a îndrăgostit mereu de oameni care încă n-au ales, stau și se întreabă ce să facă, ar putea să fie într-un fel sau în altul… Visează la cea mai bună variantă a lor.

N-are decât să ia foc casa, nu se mai întoarce.  Nu mai ajunge la timp, o să-i dea un telefon la metrou, probabil e deja la barul din centrul vechi, i-a spus să fie acolo la opt, dimineața nu era în apele lui, dacă vor bea cafeaua împreună o să fie fericit toată ziua, singuri în tot barul, singuri în toată lumea, așa ar vrea. S-a dus pe balcon să fumeze, înainte sau după ce a călcat, căuta scrumiera și s-a trezit la fereastră cu o țigară în gură și alta în mână, bine că n-a aprins altceva decât țigara, dar dacă a uitat fierul în priză pe măsuță, poate să ia foc apartamentul până după-amiază, când se întoarce. Nu se poate, mai mult ca sigur l-a scos din priză, îl scoate mereu, s-a mai întors, degeaba a încercat să spună „scot fierul din priză” în momentul când îl scoate, te apucă și râsul, se întreabă după aia dacă a zis sau n-a zis „scot fierul din priză”.

În sfârșit, a ajuns la metrou, trebuie să-l sune, să-l roage s-o aștepte, nu durează mult dacă vine repede metroul, nu s-a anunțat nicio grevă, ce păcat, o să creadă că e neserioasă, poate nici nu mai așteaptă, cum să întârzii tocmai la prima întâlnire? Nu are obiceiul, i se întâmplă mai mereu să ajungă oriunde cu câteva minute mai devreme, nu-i place deloc să lase oamenii să aștepte, nu avem lucruri mai importante de făcut, doar dacă nimic nu ni se mai pare important. Telefonul trebuie să fie pe fundul genții, dar nu-l găsește. Scoate lucrurile dinăuntru și le înșiră pe balustrada de la intrare să fie sigură că nu e, da, nu e. Oamenii se uită nedumeriți, nu pot să treacă pur și simplu pe lângă ea, cum ar vrea, să-i dea pace, orice gest neintegrabil în rutina stradală le atrage atenția, se vede că n-au la ce se gândi, or fi crezând că vrea să le vândă nimicurile ei cu noaptea-n cap. L-a lăsat pe măsuța din sufragerie unde l-a pus la încărcat aseară? Sau a verificat mesajele în pat și-a adormit cu el acolo? O fi alunecat pe sub vreo pernă sau e ascuns pe undeva. Nu cumva l-a dus în debara în locul fierului de călcat, pentru că era cu el în mână si se gândea la altceva? Nu, îl avea în mână pe balcon, a verificat mesajele în timp ce fuma și se gândea că s-a îndrăgostit mereu de oameni aflați la o răscruce, se tem să nu cumva să aleagă cea mai proastă variantă a lor, pentru că, da, chiar așa se întâmplă, aleg cea mai proastă variantă a lor, vor tihnă, nu dragoste, și se termină totul înainte de-a începe…

 

Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri, în diverse reviste culturale. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Nu mă atinge”, Editura Humanitas, 2011 și „La marginea lumii”, Editura Cartea Românească, 2018. A publicat proză scurtă, în „Literomania”, în cadrul rubricii „Flash fiction stories” (2017-2018) . În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu