Atelier Flash fiction stories

Ultima zi

Deci acesta este sfârșitul. O parcare fără început și fără sfârșit, prin care se plimbă dezorientat un urs polar scheletic și murdar. Cerul albastru-tăios, și soarele în mijlocul lui, ca o flacără nimicitoare. Asfalt dogoritor. Niciun pom, doar rare petice de iarbă arsă. Mașini de toate culorile curcubeului, cu plafoanele și parbrizele sparte. Cioburi peste tot. Mă apropii de unul dintre șirurile de mașini. În câteva dintre ele văd oameni. Niciunul nu mișcă. Niciunul nu respiră.

Ursul polar se apropie de mine șovăitor. Dau să fug, apoi mă răzgândesc. Nu pare periculos. La cât e de slab, nu ar putea răni nici un șoarece.

Mă apropii de o mașină gri metalizat. În față, un bărbat cu capul căzut și brațele încă pe volan. Pe bancheta din spate, o femeie plină de sânge. Lângă ea, un copil care strânge în brațe un Mickey Mouse de pluș și un pet cu Sprite. Deschid portiera și în față mă lovește un val de putoare. Încerc să nu vomit și iau sticla. Grindina a spart-o și pe ea, mai găsesc doar o gură de suc fierbinte. Storc și ultima picătură.

Mă uit în jur. Ursul polar s-a prăbușit mai încolo. Are ochii închiși și respiră slab.

Mă duc să cercetez împrejurimile. Dacă m-aș întâlni acum cu peștișorul auriu, i-aș cere trei lucruri: o sticlă cu apă, o pălărie de soare și un bloc mare de gheață. Gheața aș împărți-o cu ursul. Ne-am tolăni amândoi pe ea. Ne-ar durea în cot de soare. Dar unde să găsesc un peștișor auriu?

Mă uit în jur. Nu fac mai mult de doi pași și văd un frigider. Prin vitrină zăresc sticle de apă minerală, suc și bere. Geamul e puțin aburit. Chiar atunci, în fața frigiderului apare un dragon roșu, cu aripile desfăcute. Mă apropii, decis să lupt cu el cu mâinile goale. Nu sunt un tip curajos, dar de data asta nu am încotro. Dragonul scoate flăcări pe nări. Mă întreb dacă frigiderul o fi închis cu cheia și dacă cheia e ascunsă undeva. Gândul că toate sticlele acelea reci ar putea să îmi aparțină în curând îmi dă aripi. Și atunci văd cum, sub puterea colosală a razelor soarelui, frigiderul începe să se topească. Metalul se scurge pe jos, în pârâiașe sfârâitoare. Sticla se topește și ea, făcând bulbuci. Sticlele băuturilor plesnesc și sucurile se evaporă, formând norișori de aburi colorați. Dragonul se prăbușește la pământ și începe să degaje miros de friptură. Dau să mă apropii, să îi smulg un copănel, căci sunt lihnit, dar până să o duc la gură, bucata de carne se transformă în scrum.

Simt că îmi fierbe creierul. Sunt amețit de-a binelea. Mă târăsc până la fostul spațiu verde, acum cu un fel de paie uscate deasupra pământului crăpat. Mă întind și închid ochii. Îmi imaginez că văd un câmp fără margini, pe care strălucește orbitor zăpada. Întind mâna și iau un pumn de nea. Îl bag în gură și îl mestec cu poftă. Apoi îmi spăl chipul înfierbântat cu zăpadă. Încep să tremur puternic. Mă așez pe un dâmb și îmi spun „nu-i nimic, voi face cărămizi din zăpadă și voi construi un iglu”. Prin fața mea se plimbă un urs polar zdravăn, alb ca o jucărie de pluș. În timp ce se îndepărtează, se întoarce pe jumătate și îmi face „tai, tai” cu laba.

 

Despre autor

Anca Goja

Anca Goja

Anca Goja (n. 1978, Baia Mare) a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. A publicat volumele de proză scurtă „Zăpadă neagră și alte povestiri” (Tracus Arte, 2014), „Fabrica de fericire” (Școala Ardeleană, 2016) și „360 de grade” (Editura Paralela 45, 2018). Apare în mai multe antologii, precum „Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism” (Polirom, 2014) și „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016).

Scrie un comentariu