Cronici

Ultimul Saramago

În 2009, în ultimul an al vieții sale (1922-2010), scriitorul portughez José Saramago, retras în Lanzarote, scrie texte pentru blog. Trist, ușor nostalgic, ușor moralist, urmărește manifestările lumii și ale societății cu detașarea pe care o poate aduce doar vârsta înțelepciunii, a acceptării realității, dar și cu – încă – revolta și mânia pe care pe le provoacă spiritul critic viu. Intelectual de stânga, este interesat de aspectele sociale ale inechității, înregistrează nedreptățile, ororile politicienilor, abuzurile de tot felul. Umanist, prezintă experiențele vieții contemporane cu o subtilă afecțiune cuprinzătoare, contruind scurte narațiuni sau interogându-se retoric, la jumătatea drumului dintre resemnare și speranță. În prefața intitulată „Un blogger numit Saramago”, Umberto Eco observă și întoarcerea la marile teme ale prozatorului: „momentele în care sare de la analiza cotidianului la marile chestiuni metafizice, la realitate și la aparență, la natura speranței, la cum sunt lucrurile atunci când nu ne uităm la ele”.

Aleg, aproape la întâmplare, două texte.

„27 aprilie

Băieți îmbrăcați în negru

Mi-a povestit o bună prietenă – pictorița Sofia Gandarias – că acum câțiva ani, pe când era într-o vizită de lucru în Sri Lanka, fostul Ceylon, s-a mirat să vadă pe străzi grupuri de băieți care purtau tunici negre. (…) Tot întrebând, tot iscodind, a aflat, până la urmă, explicația neobișnuitelor veșminte. Familiile acelor băieți fuseseră convinse să-și dea fiii pe mâna militanților islamiști, în versiunea lor violentă, jihadul, pentru a-i converti în martiri ai revoluției islamiste, sau, cu alte cuvinte, ca să-și lege de ei un pachet plin cu explozibil, într-o zi, și să se arunce în aer în vreo piață, vreo discotecă, vreo stație de autobuz, oriunde ar provoca mai mulți morți. Nu știu dacă mamele și tații respectivi au primit vreo compensație materială sau dacă au bătut palma pentru promisiunea facilă a unei intrări imediate în paradisul lui Allah. Nu știu. Nu știu dacă acei băieți în tunică neagră încă mai așteaptă să le vină rândul sau dacă deja nu mai aparțin acestei lumi. Nu știu nimic.”

„18 mai

Charlot

Acum câteva seri, am văzut la televizor câteva filme vechi ale lui Chaplin, două sau trei episoade, ilustrând tranșeele Primului Război Mondial, și un film mai lung, „The Pilgrim”, care reia, mai puțin fericit decât în alte cazuri, tema recurentă a lui Chaplin fără vină urmărit de poliție. N-am zâmbit nici măcar o dată. Surprins de mine însumi (…), am ajuns la neașteptata concluzie că Chaplin, de fapt, nu e un comic, ci un tragic. Să fiți atenți cum totul e trist, cum totul e melancolie în filmele lui. Până și masca chaplinească, numai în alb și negru, pielea ca de ipsos, sprâncenele, mustața, ochii ca două boabe de smoală, e o mască deloc distonantă față de reprezentările plastice ale actorului tragic. Și mai mult decât atât. Zâmbetul lui Chaplin nu e un zâmbet fericit, dimpotrivă, îndrăznesc să zic, știind la ce mă expun, că e într-adevăr neliniștitor, încât s-ar potrivi pe buzele unui Dracula. Dacă aș fi femeie, eu aș fugi de un bărbat care mi-ar zâmbi așa. (…) Chaplin ar plânge în toate filmele lui, dacă ar putea.”

Dacă ar mai scrie, m-aș abona la blogul lui Saramago.

 

José Saramago, „Ultimul caiet. Texte scrise pentru blog (martie 2009- noiembrie 2009)”, traducere din limba portugheză și note de Simina Popa, traducere din limba spaniolă de Lavinia Similaru, Cuvânt-înainte de Pilar del Rio, prefață de Umberto Eco, Editura Polirom, 2011, 220 p. 

Despre autor

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”.

Scrie un comentariu