Flash fiction stories Traduceri

„Un alter ego” de Adelheid Duvanel

În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem proza scurtă (de tip flash fiction) „Un alter ego” de Adelheid Duvanel, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză contemporană de expresie germană)”.

 

„Un alter ego”

Adelheid Duvanel

Preotul povestește în clasă despre copilul care a uitat să-și spună rugăciunea înainte de culcare, cum a murit în timpul nopții și-a ajuns direct în iad. Copiii stau țepeni în bănci; vara se face tot mai mică în spatele ferestrelor, se îndepărtează ducând cu ea ciripit de păsări și lumină fierbinte. „Și care păcat este cel mai mare?” întreabă bătrânul preot înălțându-și, cu repeziciune, ochii care arătau precum ouăle moi la capac, doar că erau albaștri. Margrit ridică mâna; ea spune: „Păcatul împotriva celei de a șasea porunci.” „Și cum se numește asta la spovedanie?”, întrebă preotul cu vocea sa de vânător de muște. „Să nu trăiești în desfrâu” răspunde Margrit. „Și care păcate sunt cele mai rele păcate de care doar Papa îl poate ierta pe om?” întrebă preotul. „Atunci când ne împărtășim nedemn.”

Margrit are unsprezece ani și e o elevă silitoare.

Seara e domeniul culorii întunecate care pândește în spatele acoperișurilor și-și face, încet, apariția și-apoi cade repede peste tot și peste toate. Margrit lovește mingea de zidul casei și o prinde iarăși. Mama încă nu e acasă: lucrează și, deseori, ajunge atre târziu. Un bărbat, pe care Margrit îl simte mucegăit, o urmărește deja de câtva timp. Are o gaură între dinții din față și o privire de parcă ar fi orb. Fața sa cărnoasă zâmbește ca și cum ar zâmbi un șoarece. Fumează și tușește; pare că și el așteaptă. „Nu vrei să mergi acasă?” întreabă el, pășind mai aproape. Margrit nu răspunde, pocnește mingea de zid și-o prinde; mingea e rotundă și dragă, decolorată din cauza numeroaselor lovituri. Nimeni nu privește prin ferestrele caselor; acolo e casa cu mașina salvării în garaj; sus locuiesc un șofer și câteva surori medicale. Ceva mai încolo se află fosta fabrică acum transformată în liceu industrial. Și mai încolo se află casa școlii primare; iar lângă ea, o casă din lemn. Margrit aruncă mingea spre ușa garajului. Casa în care locuiește împreună cu mama sa nu se vede de aici. „Ți-ai dori o mică pisicuță?” întreabă bărbatul, „pisica mea are pisoi mici, nu pot să-i țin pe toți”. – „Ce vrea bărbatul?” – se întreabă Margrit. Mingea face bum mereu. „No locuiesc departe de aici”, spune bărbatul, „mama ta s-ar bucura, cu siguranță, și ea de o pisicuță.”

Margrit ține mingea lipită de piept, cu amândouă mâinile, și-l privește pe bărbat în ochii săi orbi. „Precis nu-i departe?” întreabă ea. „Nu”, zâmbește bărbatul, „vino!”

Pe șosea mașinile circulă ca într-o sală de oglinzi, gândește Margrit; soarele e un proiector. Merge alături de bărbatul care face pași mari. „Dar e departe…” zicwe ea după o vreme. Se gândește la un domn în vârstă care s epoticnește de-o piatră; fugind, scapă de cădere, dar continuă să fugă, chiar dacă pericolul a trecut, mai departe și mai departe. Pe urmă se gândește la o doamnă cu o expresie amărâtă pe față care urcă într-un tramvai, ținând sub braț un cățeluș care tremură. Cineva mângâie cățelușul și imediat doamna își schimbă expresia feței; zâmbește. De ce își imaginează asemenea lucruri?

„Aici este”, zice bărbatul și intră în casă prin ușa murdară. Margrit ar dori să rămână în fața ușii, dar îl urmează. Inima ei imită loviturile mingii în ușa garajului; bum, bum. Bărbatul trage ușa în urma lor, după ce a intrat Margrit; e întuneric. Nu-i aude pașii, simte că e lângă ea. Mâinile lui o apucă, brusc. Ea se ține strâns de minge. „Taci”. „Liniște!” gâfâie bărbatul, cu toate că ea nu scotea niciun cuvânt. Ce face el cue a, pentru Dumnezeu, ce face? Când el smulse ușa, în sfârșit, și-o luă la goană, atunci pleacă și Margrit, iese afară la lumină. „De ce nu mai pot picioarele ei să mai meargă?” „Piciorușe de vrabie”, spuse, odată, mama ei unei colege de școală a lui Margrit. Nu-i va povesti mamei nimic.

Duminică merge, împreună cu ceilalți copii, la spovedanie; după aceea îi vine în gând că va fi pedepsită de Dumnezeu; numai Papa o poate ierta. Eul ei stă ca o lumânare stinsă în întuneric. Trebuie să-și găsească un al doilea Eu, ca să poate trăi mai departe; un Eu care să râdă și să se joace, să-și facă temele.

Când a împlinit nouăsprezece ani, Margrit s-a sinucis.

În imagine: Pictură de Adelheid Duvanel

 

Adelheid Duvanel s-a născut la Basel în 1936. S-a dedicat literaturii cu o discreție de-a dreptul periculoasă. Autoare a (doar) câteva volume de proză scurtă, Duvanel s-a aplecat, în general, asupra unei singure teme: cea a singurătății fundamentale. Personajele sale trăiesc într-o lume (sunt obligate s-o facă) în care totul începe foarte bine și sfârșește, inevitabil, dramatic. Opera ei poartă masca celor neîmpliniți. A scris numai proze scurte, extrem de concentrate, care în ultimii ani au cucerit un public din ce în ce mai larg. Autoarea s-a sinucis în 1996. (Radu Țuculescu)

 

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), „Măcelăria Kennedy” (Cartea Românească, 2017), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia (traducător Gabriela Lungu), Cehia, Ungaria și Serbia, Germania și Israel, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Italia, SUA (traducător Mihael Mudure), Franta și Israel (traducători Paul Farkas și Itzhaki Moshe). „Povestirile mameibătrîne“ (Cartea Românească, 2006) a apărut la Editura Tarandus Kiadó, în traducerea lui Szőcs Imrével. Este cea de-a patra traducere a romanului, după cea în limba franceză, la Gingko Editeur, traducător Dominique Ilea, în limba sârbă, Editura Sezam Book, în traducerea Mihaelei Lazarovici, şi în limba cehă, Editura Dauphin, în traducerea lui Ladislav Cetkovský. Romanul „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009) a apărut la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, cu titlul „Stalin, mit dem Spaten voran!”. De asemenea, tot la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, a apărut și romanul „Măcelăria Kennedy” („ Metzgerei Kennedy”).

Scrie un comentariu