Actualitate

Un festival care a oferit ceea ce a promis

Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române în perioada 10-17 septembrie, dedicat prin excelență țărilor și popoarelor  pentru care, la fel ca și pentru noi, anul 1918 și secolul scurs de atunci au avut o însemnătate deosebită și  o influență decisivă asupra istoriei moderne și contemporane, și finanțat în cea mai mare măsură de Primăria Municipiului București, Festivalul Capitalelor Națiunilor Centenare a pornit la drum cu câteva promisiuni pe care – trebuie spus din capul locului – le-a respectat în totalitate:

– că va aduce laolaltă figuri importante ale științei, artei și culturii țărilor numite cu această ocazie (ce-i drept, ușor impropriu) „centenare”: România, Moldova, Fabia, Slovacia, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania și chiar Austria și Ungaria;

– că va scoate în prim-plan acele aspecte care, „chiar și după un secol”, după cum repeta clipul publicitar al festivalului, îi unesc pe cei ce trăiesc pe respectivele meleaguri;

– că va stimula apariția de opere artistice, științifice, muzicale colective pe domenii de lucru;

– că, timp de o săptămână, Bucureștii vor deveni capitala capitalelor și, prin aceasta, și a Europei Centenare;

– că va asigura transport, cazare, masă și onorarii pentru toți invitații;

– că le va asigura acestora oportunitatea de a se cunoaște și de a realiza noi contacte;

– că dezbaterile de idei, fie la nivel de colocviu științific, fie între prieteni la un pahar de vin sau de bere, vor fi sincere și deschise, fără a supăra sau a jigni pe cineva;

– că programul va fi variat, atractiv și echilibrat, și că fiecare va găsi acolo, ca spectator, ca invitat sau pur și simplu ca om, ceva care să-i placă, să-l atragă sau să-l convingă.

Proiectat inițial ca o sărbătoare a poeziei central-europene și baltice, festivalul a ajuns, în final, să conțină și film, arte plastice, teatru, muzică și chiar o dimensiune științifică – simpozionul „100 de ani de ţara mea”, desfășurat pe 12 septembrie la sediul Academiei Române, cu participarea unor figuri importante din țările respective: marele și neobositul românist ceh Jiří Felix, Martin Putna, foarte respectat istoric din aceeași țară, doamna Imbi Panu, istoric, scriitor, analist și critic literar leton, reputatul profesor, scriitor și analist polonez Jakub Kornhauser, un mare îndrăgostit de limba română și traducător din literatura română – ca să menționăm câteva nume.

Un important efort colectiv au depus și muzicienii, membrii celor șase trupe de jazz invitate (merită aici amintiți cel puțin cehoaica Iva Bittová, o celebritate europeană, cvartetul eston în plină ascensiune Kirko Karja, letonii de la Mockūnas/Mikalkénas/Winsfeld, neîntrecuți maeștri ai improvizației, dinamicii polonezi de la Bartosz Dworak Quartet sau bandul austriac Edi Nulz), care au făcut față cu brio evenimentelor (au fost peste douăzeci pe scenă, de pildă, cu prilejul unei Cantate Centenare, scrise special pentru această ocazie de către Mircea Tiberian, moment care a şi închis în mod oficial festivalul).

De o expoziție colectivă au avut parte și cei peste treizeci de artiști plastici care au expus la Galateca, dintre care merită menționați cel puțin celebrul sculptor leton Aigar Bikše, Teodor Buzu, pictor ceh de origine română, poloneza Maja Demska, fotografa Kristina Sereikaite din Lituania, artistul plurivalent maghiar Antal Vasarhely sau estona Alžbeta Josefy, întruchipare a creativității experimentale.

S-au proiectat peste patruzeci de filme produse de-a lungul timpului în țările menționate, astfel încât produsele rafinate ale Noului Val ceh și slovac din anii ’60 ai secolului al XX-lea („Flori de câmp” de Elo Havetta, „Diamantele nopţii” de Jan Němec, „Duminica ucisă” de Drahomíra Vihanová sau „322” de Dušan Hanák) s-au intersectat cu atmosfera grea, profund intelectuală, a Școlii poloneze și a Cinematografului interogației morale („Canalul şi dirijorul” de Andrzej Wajda, „Structura cristalului” de Krzysztof Zanussi sau „Piaţa Mântuitorului” de Joanna și Krzysztof Koś Krause), cu bijuterii interbelice realizate în micuța, dar fascinanta Letonie („Fiul pescarului” de Vilis Lapinieks), cu capodopere ale expresionismului târziu eston, contemporan cu noile valuri europene din deceniul al șaptelea al veacului trecut („Nebunie” de Kaljo Kiisk), cu satira politică acidă caracteristică Noului Val maghiar din aceeași perioadă („Martorul” – capodopera din 1969 a lui Péter Bacsó), prelungindu-se apoi către narațiunea profundă și complexă à la Juraj Jakubisko, stil care combină drama istorică și pe aceea individuală, și care a trezit în sufletele multora speranța că, după căderea comunismului, monștrii sacri ai anilor ’60 şi-au regăsit forma și forța creatoare a tinereții („Stau pe-o cracă şi mi-e bine”) și, în fine, înspre minimalismul specific cinematografiilor cehă și maghiară în noul mileniu („80 de scrisori” de Václav Kadrnka, respectiv „Aer curat” de Ágnes Kocsis). Având în vedere numărul mare al peliculelor, multitudinea de stiluri, timpul scurt în care au avut loc proiecțiile și spațiul concentrat al Muzeului Literaturii, probabil că nu greșim prea tare invocând, și în cazul dimensiunii cinematografice a festivalului, o referire la ideea de colectivitate sau cel puțin de colaborare, de proiecte comune.

Ar fi nedrept să neglijăm teatrul și forma de prezentare colectiv-artistică în cadrul Festivalului. De la adaptarea lituaniană a Yanei Ross după Tadeusz Słobodzianek („Clasa noastră”), continuând cu patriotismul romantic specific polonez din „Noaptea străbunilor” de Adam Mickiewicz, adaptat în cheie modernă de regizorul Piotr Tomaszuk, și terminând cu morala – ce-i drept, ușor didactică – a Svetlanei Alexijevič din spectacolul „Războiul are chip de femeie”, în regia unui Marián Péčko aflat într-o formă de zile mari, vom avea imaginea unei secțiuni teatrale cel puțin zbuciumate, dacă nu de-a dreptul ardente, în cadrul Festivalului Națiunilor Centenare.

FCNC a oferit, aşadar, ceea ce a promis. Adică sărbătorirea/marcarea Centenarului printr-un eveniment de ținută, prin nivelul invitaților de peste hotare, și prin simbolica unificare colectivă a artiștilor „centenari” dintr-un domeniu sau altul. Sunt puține festivalurile care se țin de cuvânt, care oferă exact ceea ce au promis, și își mai și asumă acest risc.

Că ar mai fi fost, poate, loc și pentru exprimarea mai convingătoare a individualității, a specificității fiecăruia dintre noi la nivel individual, pe lângă dimensiunea naţional-colectivă?

Că, la fel ca de obicei, cel mai greu de integrat în această ecuație a colectivității artistice au fost, desigur, scriitorii și mai ales poeții? La urma urmei, cum să integrezi/aliniezi într-o colectivitate, fie ea și conjuncturală, de festival, existențialismul cehului Pete Hruška, minimalismul fermecător al polonezei Ilona Witkowska, forța narativă de neegalat a poemelor letonei Inga Gaile, expresionismul nordic al estonei Andra Teede, nervul inimitabil al versului polonezului Dawid Mateusz, sensibilitatea specifică a slovacei Dimana Ivanovová, filozofia profundă a lui Petr Borkovec, geniul de incomparabil povestitor al Hranei Samson și spiritul ludic aproape păgân al unicei, durei, sensibilei și inimitabilei Jana Orlová, „doamna de fier” a artei poetico-performative cehești, europene și mondiale?

Dar FCNC a fost – în primul rând – despre Centenar și despre colectivitate. Și, în acest sens și în această calitate, a convins, încă o dată, în totalitate.

Parteneriat media


Despre autor

Mircea Dan Duță

Mircea Dan Duță

Mircea Dan Duță - poet de expresie cehă, filmolog și traducător. Volume de poezie: „Peisaje, zboruri și dictări” (2014) și „Citate la conservă, complexe de inferioritate și drepturile omului” (2015), ambele apărute la Editura Petr Štengl, Praga. Publică în principal în Cehia, dar unele dintre textele sale au fost traduse și publicate în Marea Britanie, SUA, India, Italia, Slovacia, Bulgaria, Muntenegru, Kossovo, România. A tradus din cehă/slovacă, dar și din polonă, slovenă, bulgară, engleză și franceză în română și/sau în cehă. Publică volume și articole de specialitate (în domeniul teoriei, criticii și istoriei literare sau de film). Este membru al PEN Cehia și PEN România și organizator de programe culturale (în principal literare) în Republica Cehă, Slovacia și România.

Scrie un comentariu