Cronici

Un povestitor al vieții

Sosit în țară la sfârșitul primăverii pentru lansarea noii sale cărți, scriitorul de limbă germană Cătălin Dorian Florescu spunea: „Toți protagoniștii mei încearcă să supraviețuiască demn”, și asta înseamnă „să evite în primul rând foamea și frica”. Personajele sale, de la Iacob („se hotărăște să iubească”) până la Zaira și, mai nou, Ray și Elena din romanul „Bărbatul care aduce fericirea”,  trec prin viață înfruntând spaime atavice sau vremuri cumplite și ajung să întrezărească prăpastia amenințătoare a dezumanizării și chiar să trăiască acolo o vreme, capabili de crime odioase sau pedepsindu-se crunt, într-un fel sau altul. Numai că autorul, adept al psihologiei umaniste, le face să revină la suprafața lucrurilor, să-și recâștige demnitatea și chiar să-și găsească, de ce nu?, fericirea. „Jocul între civilizație și violență este ceea ce descriu eu în fiecare roman”, afirmă autorul, fiindcă întotdeauna după cataclisme și războaie și tragedii,  un supraviețuitor ia de la capăt lumea, civilizația, destinul: întemeiază un sat, o familie, începe din nou viața, într-un fel sau altul.

Cătălin Dorian Florescu este un scriitor care se documentează pentru cărțile sale, reface trasee istorice și repovestește destine exemplare, reușind să construiască lumi întregi și personaje memorabile. Poate fi realism, dar realismul său are o largă respirație social-istorică și un recurs la profunzimile psihologice și – adesea – ale memoriei noastre colective. Acest lucru se întâmplă și în romanul „Bărbatul care aduce fericirea”, roman cu o acțiune complexă, desfășurată de-a lungul a trei generații, de la 1900 până în 2001. Sunt două povești care ajung să aducă laolaltă două lumi complet diferite, fiecare fascinantă în felul ei: America migrației masive de la începutul secolului XX, cu sărăcia și violența ghetourilor în care trăiesc italieni, negri, evrei, irlandezi, germani – și Delta Dunării, cu pescarii ei, cu ritualurile și credințele creștine și vrăjitorești, cu mizeria și cu bolile ei. Astfel, personajul masculin este  Ray,  un artist ratat, nepotul unui copil al străzii care vânduse ziare și omorâse copii bolnavi pentru firma de pompe funebre a tatălui și care nu își putuse fructifica talentul vocal. Destinul face ca în teatrul fără spectatori al lui Ray să intre, chiar în ziua când se prăbușeau turnurile gemene, pe 11 septembrie,  Elena, fiica unei bolnave de lepră, care venise din România să împrăștie cenușa mamei pe care nu și-o amintea, să-i îndeplinească ultima dorință – cel mai mult aceasta voise, în tinerețe, să ajungă în America. Cei doi au destine grele și tare vechi: americanul își construise existența după modelul artistului ratat, care fusese bunicul. Elena suferise crescând fără părinți, cu durerea că a fost părăsită și se temuse toată viața să nu cumva să poarte stigmatul cumplitei boli care făcuse din mama ei un „monstru”. Cei doi ajung, astfel, să-și împletească poveștile și viețile, într-un fir care pendulează peste Atlantic, între East River și Dunăre, între Sulina și Coney Island, între Broadway și o leprozerie dobrogeană.

Fundalul pe care se derulează destinele celor doi este o suită de imagini filmice, creatoare de mitologii, așa cum este orașul Sulina: „Pescarii vechi povesteau despre vapoarele cu aburi și corăbiile cu patru catarge, de la Sevastopol, Istanbul, Cardiff sau Rotterdam, care intrau pe vremuri în gura râului și ancorau la cheiurile orașului. Despre crucișătoarele rusești, nave comerciale rusești, fregate englezești. Despre târfele din Brăila și Galați, chiar și din București, care lucraseră în bordelurile orașului. Existaseră dame scumpe, pentru ofițerii de pe vapoare, reprezentanții comerciali și funcționarii de la Comisia Dunării și fete ieftine, pentru marinarii beți, englezi sau germani, pentru muncitorii din port și pentru oamenii mărunți care trăiau ca niște prizonieri pe acel petic de pământ. Spre nord, orașul era mărginit de întinderi de stuf, de nepătruns, iar spre sud, de dune de nisip și mlaștini. Cine voia să intre în oraș sau să iasă din el venea fie dinspre mare și plătea mulți bani pentru un bilet, fie cu vaporul poștei, de la Tulcea, de două ori pe săptămână. Iarna nu se putea ajunge la Sulina cu săptămânile. Existaseră și localuri de soi pentru căpitani de vapoare, pentru ofițeri de rang, consuli și reprezentanți comerciali, pentru primar, medici, judecător, pentru directorul vămii, directorul școlii și șeful portului, unde găseai vin spaniol, portocale din Asia Mică, ceai englezesc și țigări egiptene. De asemenea, existaseră cârciumi pentru greci, englezi și nemți. Mai erau niște reprezentanțe comerciale și consulate, vile cu terase izolate și palatul Comisiei Europene a Dunării, cu terenuri de tenis, case pentru funcționari și grădini cu straturi geometrice și tufe tunse. Totul fusese perfect, curat și ordonat dincolo de gardul verde care marca granița României, prin mijlocul orașului. Și totuși, toate păreau încremenite în vremuri de demult”. Mama Elenei, o femeie tânără dintr-un sat sărac al deltei, visează o altă viață, în timp ce tatăl ei, Vanea, bolnav deja de lepră, o duce cu barca lui de pescar în orașul de la capătul Dunării, presimțind dorul de departe al fetei: „ – Azi Sulina, mâine America, bombănea el nemulțumit, în timp ce trăgea greu la vâsle. Dar acolo oamenii sunt spânzurați în copaci și a fost interzis rachiul. De ce să părăsești Delta?”

Ray, artist de vodevil de pe Coasta de Est, și Elena, crescută în orfelinate și familii adoptive, lucrătoare într-o fabrică de textile din România, ajung în final să-și vindece rănile și să-și descopere resursele de afectivitate. Personajele lui Cătălin Dorian Florescu emoționează și ne amintesc că… suntem ceea ce moștenim, dar suntem și ceea ce devenim.

 

Cătălin Dorian Florescu, ”Bărbatul care aduce fericirea”, traducere din germană de Mariana Bărbulescu, Editura Humanitas, 2018, 271 p.

Recomandare Literomania

Despre autor

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”.

Scrie un comentariu