Avanpremieră

Viața secretă a lui William Shakespeare (fragment)

Pe 23 aprilie s-a născut și a murit William Shakespeare – figura tutelară a culturii moderne, personaj pe cât de prolific și actual, pe atât de misterios. Ce moment mai bun să vorbim despre el, despre cine și cum a fost cu adevărat, ce pasiuni l-au guvernat, dar și ce pasiuni a stârnit de-a lungul secolelor, ce persoane reale au inspirat personajele lui nemuritoare, unde se termină arta și unde începe viața?

Cel mai recent roman din colecția Babel a Editurii Nemira, Viața secretă a lui William Shakespeare” de Jude Morgan, trage cortina și ne invită să ne imaginăm cum ar fi putut fi el înainte ca un om de rând să se transforme într-o legendă. Jude Morgan îi spune povestea într-un roman cuceritor despre artă și dragoste, dar mai ales despre ce descoperim între lumină și întuneric, între adevăr și minciună, între alb și negru, între realitate și ficțiune.

Cartea se lansează pe 23 aprilie, la Cărturești Verona.

Cum a reușit fiul unui mănușar englez să ajungă cel mai mare scriitor din toate timpurile? A existat Shakespeare cu adevărat? Sau a fost el doar un nume? Istoria consemnează puține fapte despre el: s-a căsătorit cu o anume Anne Hathaway, a plecat din Stratford să-și caute norocul la Londra și a dat lovitura. Fiu plin de ură, soț aproape bun, meșter fără voie, actor ambițios, scriitor mistuit? Toate acestea și mult, mult mai mult de atât. Și totuși, când și cum a devenit el geniu?

„Într-adevăr, Morgan pare să fi surprins personalitatea lui Shakespeare, adică să fi creat un personaj credibil, în același timp lăsându-se complet fascinat de el.“ 

The Guardian

„O reconstituire îndrăzneață a vieții lui Shakespeare de dincolo de scenă.“ 

The Independent

 

Viața secretă a lui William Shakespeare (fragment)

Urmăriți-l acum pe actorul cel tânăr și smead, pe nume Will, în timp ce iese din cârciumă. Priviți cum înaintează iute pe străzile Londrei, năucitoare în ceasurile amiezii, când simți tot timpul răsuflarea cuiva în obraz, iar existența umană înseamnă ciocnire. Urmați întocmai drumul străbătut de silueta lui prin mulțime și veți vedea că nu vă veți atinge de nimeni; că, nu se știe cum, fără să slăbească pasul, se unduiește și se ferește, și în fiece clipă are profilul supt al unui spadasin subțiratic, ajungând la destinație fără a se șterge de vreun alt trup, de parcă ar fi tăiat-o peste o miriște.

Ieșind din Cheapside, se strecoară într-o ospătărie unde și intrarea din față seamănă cu o ușă din dos. Peste drum, fațade impozante, îmbrăcate în lemn, hanuri de vază și cu multă faimă își arată firmele grele, ca niște crainici priponiți în balamale. Aici este o „Stea“, dincolo, „Trei Bărdace“, iar pe un colț este o „Sirenă“, scârțâindu-și în vânt jumătatea de trup, zugrăvită în culori. Dar locul acesta, mai modest decât cele mai modeste, este pe placul lui: mâncarea e ieftină și sățioasă, și, dacă ceri cele trebuincioase scrisului, descoperi că cerneala chiar se poate folosi, pe când în alte hanuri o primești uscată sau prea subțiată cu apă.

Cere cerneală și pană de scris și poruncește să i se aducă o friptură de pasăre. Are hârtia lui – un manuscris legat cu sfoară, cu rânduri scrise de mâini diferite, unele înaintând ordonat, altele luând-o tremurat la vale. Folosește dosul paginilor, pe care scrie agitat și brusc la răstimpuri. Între două reprize de scris privește spre vatra mare, unde se gătește prânzul lui, iar uneori mâna stângă i se mișcă ciudat pe blatul mesei, ca o omidă dănțuitoare. Versul, ritmul, trebuie să ții seamă de ele.

Ce face el este să cârpească și să peticească un lucru deja cârpit și peticit, o piesă alcătuită în tovărășie de trei oameni și modificată de alți trei înainte să încapă pe mâna lui. S-o facă să sune bine. O slujbă care nu se deosebește prea mult de a altor meșteșugari, pe care îi vezi strămutați pe la mesele din oraș, foindu-se în jurul unei hălci de carne aburinde, consultându-și tăblițele. O îndeletnicire profană. Numai că prin crăpăturile nemulțumirii lui aprige și tenace strălucește altceva: ceva ce aparține unei alte vieți, unei alte lumi, îndepărtate, dar prezente, precum lucrarea zeilor.

Acest Will și, de cealaltă parte, Will, fiul mănușarului, cel care străbătea strada din Stratford spre Hanul „Lebăda“ ca să-și petreacă vremea cu actorii ambulanți. Cum a putut unul să se prefacă în celălalt?

– Dumnezeule mare!

– Păi, da, așa zici mereu, Will. Ce, te pregătești să te faci preot?

Jack Towne a scos ovestă stacojie din raniță și a scuturat-o enervat.

– Uită-te la asta! Boțită ca dracu’! Și o așezasem așa de frumos… Ascultă, am fost în legitimă apărare, judecătorul și-a dat seama de la bun început. Întreabă-l pe Tarlton, întreabă-l pe Wilson.

– Nu, nu, nu am nicio îndoială în privința ta. Mă minunez doar de… de ce poate să facă un om. Când viața ia subit o asemenea întorsătură.

– Subit, ăsta e cuvântul.

Towne avea o înfățișare ostilă și parcă se micșorase, ca și când se aștepta ca fiecare suprafață, fiecare umbra să îl amenințe cu spada.

– M-ar fi omorât, să știi. Am văzut moartea cu ochii… acolo, chiar în locul ăla.

– Dumnezeule mare! Și cum e?a întrebat Will cu însuflețire.

– Când? În fața morții sau când omori un om?

Towne a tras afară și o pereche de pantaloni bufanți.

– Rupți, uite. Ce rușine! Un Om al Reginei în petice și zdrențe.

– Dă să văd! a întins Will mâna după ei. Sunt doar descusuți. Aș putea să ți-i repar eu, curat, să nu se vadă nicio cusătură. În amândouă cazurile; vreau să zic, sentimentul morții. Firește că ești sătul să tot vorbești despre asta, a răspuns, ridicând privirea spre el.

– Ai putea să-i repari? a întrebat Towne, căscând plictisit. Cum așa?Ești cusătoreasă?

– Nu, mănușar, cum bine știi.

Will i-a aruncat înapoi pantalonii. Acum, indiferent.Bănuia oarecum cât de rece putea fi – avea un vast potențial.

– Și dacă sunt prea băgăreț sau te supăr, să-mi zici.

– Ah…

Towne a părut străbătut de un fior de melancolie:

– Nu sunt sătul să tot vorbesc despre asta, Will, pentru că nu vorbesc. Nu vorbim. Este între noi tot timpul.

Dar a trebuit să mergem mai departe. Fiindcă trebuie să mergi mai departe, înțelegi? Chiar și după ce… Tonul lui a devenit o clipă rugător; și și-a privit mâinile frumoase de parcă ar fi avut dinaintea ochilor un beteșug.

– Încă n-am scăpat, frate. Da, judecătorul m-a declarat nevinovat, dar sunt sub, cum se zice, cauțiune, în așteptarea hotărârii Maiestății Sale. Aș fi dat tot ce am să nu se fi întâmplat. Dar el nu se oprea. Nu voia să se oprească, Will.

Cel din urmă și-a pus mâna ușor pe umărul lui.Towne l-a privit uluit de-a binelea, rătăcit, ca și când abia se trezise din somn.

– Dă-mi voie să-ți repar hainele. Cugetul nu pot săți-l repar.

– Habar n-am. Dacă ar putea cineva… Ești un ciudat,Will. Uită-te la tine, om bătrân, însurat, cu șase copii…

– Trei, pentru Dumnezeu!

– Ce mi-e trei, ce mi-e șase. Uită-te la tine! Nu ești cu nimic deosebit de flăcăul care se ținea scai după căruța noastră de cum treceam podul spre oraș. Tot n-ai pus pic de carne pe tine. Orășenii cumsecade nu se rotunjesc de cum împlinesc douăzeci și unu de ani?

– Mă crezi un orășean cumsecade?

– Păi, bineînțeles. Ai totuși un aer ciudat, oarecum de vinovăție, pe care nu mi-l explic. Cum călcați pe de lături prin părțile astea?Vânați ilegal?

– De ce aș face așa ceva? a râs Will. Nu, eu sunt mult mai rău decât un hoț sau un tâlhar de rând.

– Ce ești?

– Te las pe tine să ghicești. Prin urmare, cine ia acțiunile lui Knell? Cum mergeți mai departe?

– Mergem așa cum mergem, a mormăit Towne, adică la fel ca o căruță cu trei roți. Împărțim acțiunile lui Knell între noi și ne descurcăm. Dar, cum toată lumea a înaintat cu o treaptă, cum s-ar zice, rămâne locul gol pe treapta de jos. Gândește-te și tu: Adevărata tragedie a lui Richard al III-lea are șaizeci și opt de roluri. Chiar și când trupa este completă, patru dintre noi iau câte șapte roluri, iar atunci trebuie să ne schimbăm costumele cu iuțeala fulgerului. Un singur om lipsă, și îți închipui ce se întâmplă; nu poți să dublezi atâtea roluri. Facem o figură proastă ca Oameni ai Reginei. Ne merge faima că aducem spectacole mărețe, nu-i așa?, unde toată istoria trece în mândru alai prin fața spectatorilor. Și, pe urmă, zău că o săajungem toți niște umbre până să… Dar ce s-a întâmplat?

– Nimic.

– Atunci, de ce te uiți așa? Parcă m-ai condamna.Da, fapta e a mea, dar nu și vina.

– Nu te condamn.

– Ești bolnav? Dacă da, ține-te deoparte, că nu vrem să ne mai împuținească și boala. Oare găsim ceva bere în casa asta?

– Nu sunt bolnav. Cum?Împuținească?

– Așa am zis? Păi, da, să ne împuținească, să ne împuțineze, merge. Dă-le dracului de cuvinte, frate, le avem ca să facem ce vrem cu ele. Dacă nu e bere, atunci, cidru. De vin nu mă mai ating. Nu, e încurcată rău toată treaba. Trebuie să tocmim măcar încă un om de la Londra ca să întregim trupa, dar cum să aducem unul potrivit? Ar trebui să plece unul din noi, ceea ce nu ar face decât să încurce mai rău povestea. Dar un lucru e sigur, nu putem să întrerupem turneul.

Towne l-a măsurat pe Will din cap până în picioare.

– Ia zi, ce e cu tine? Ești beat? Atunci, măcar să teajung din urmă.

– N-am nimic. Nu, eu…

Lui Will i-a alunecat din mână mantia pe care o cerceta. Încăperea s-a înclinat și s-a bălăbănit ca tava unui vânzător de plăcinte. A depărtat picioarele ca să-și recapete echilibrul și și-a auzit propriul glas rostind parcă de departe:

– Nu mai pot nici să rămân, nici să… nici altceva. Noroc!

A ajuns în curtea hanului fără să cadă. A găsit o adăpătoare pentru cai și și-a cufundat capul în ea ca să scape de exaltări ciudate și de posibilități întrezărite în pripă. Și, cum ele nu voiau să dispară, a rămas așa, cu capul în jos și ținându-și răsuflarea, cu părul plutindu-i la suprafața apei. Gândindu-se. Întotdeauna există această soluție. Întotdeauna.

Fragment din romanul „Viața secretă a lui William Shakespeare” de Jude Morgan, traducere de Adriana Voicu, Colecția „Babel”, coordonată de Dana Ionescu, Editura Nemira, 2019

 

Parteneriat media

Despre autor

Jude Morgan

Jude Morgan

Jude Morgan s-a născut și a crescut în Peterborough, Marea Britanie. A studiat la University of East Anglia și a început să scrie literatură sub îndrumarea lui Malcolm Bradbury și a Angelei Carter. A publicat mai multe volume. Romanul „Emily and Charlotte” (2010), poate cea mai cunoscută creație a autorului, propune o incursiune în viața surorilor Brontë. Acesta a apărut după ce Jude Morgan a scris „An Accomplished Woman” (2009), „Symphony” (2008) și „Indiscretion” (2006). În 2005, romanul „Passion”, inspirat de un episod spectaculos din biografia poeților romantici englezi, a fost considerat una dintre cele mai bune cărți ale anului, potrivit „The Washington Post”. Cel mai recent volum al autorului este „A Little Folly” (2014).

Scrie un comentariu