Plicul lui Pașadia

Vocea antologiei

„Echinox” are deja 50 de ani, și a avut mereu mai multe limbi de expresie. Cu ocazia aniversării, Kocsis Francisko i-a consacrat o antologie alcătuită din paginile maghiare. Astfel, revista „Echinox” a avut o sărbătoare demnă de ceea ce a dorit să fie întotdeauna: un for intercultural.

Ideea antologiei, așa cum aflăm din „Nota antologatorului”, i-a venit lui Traian Ștef care i-a cerut o selecție pentru „Familia”. Traducătorului i-a plăcut ideea și a făcut o cercetare aprofundată în biblioteci și volume. Pînă la urmă, a ieșit o antologie de 212 de pagini cu titlul „Efect de propagare. Poeți maghiari de la «Echinox»” și o „Prefață” foarte la obiect a lui Ion Pop.

În „Efect de propagare” sînt 11 poeți maghiari (în ordine cronologică: Németi Rudolf, Balla Zsófia, Palotás Dezső, Markó Béla, Adonyi Nagy Mária, Boér Géza, Szőcs Géza, Egyed Péter, Zudor János, Cselényi Béla, Kovács András Ferenc); dintre ei – o știre de ultimă oră, tristă – Zudor s-a stins la nici două săptămîni de la aniversare, la 64 de ani, pe cînd Adonyi Nagy, Boér, Egyed, Németi și Palotás mai devreme.

Mi-au povestit mai mulți cît de mirat s-a arătat publicul român atunci cînd Kocsis Francisko a citit cîteva poeme, ceea ce înseamnă că acești poeți nu au fost cunoscuţi cu adevărat. Cu atît mai importantă este antologia asta, un nou pas spre o societate comună, ne-paralelă. Orice demers bi- sau trilingv nu are sens decît dacă are și consecințe în planul gustului, al culturii și, într-un sfîrșit, al prieteniei adevărate.

Traducătorul a selectat din opera unor echinoxiști, dar și din poeziile lor de mai tîrziu. De exemplu, Béla Cselényi are aici poeme din 1997 sau 1998, sau Béla Markó, din 2015. Frapant este că, deși se vede evoluţia temelor, motivelor și a mînuirii condeiului, poeziile antologate nu ne oferă vreo diferență majoră între eurile poetice tinere, respectiv cele ajunse la maturitatea inevitabilă. În pofida tuturor schimbărilor și asperităților, antologia este unitară cumva, are o voce recognoscibilă și simpatică.

Ar fi bine dacă aș cita din toți poeţii, ceea ce evident că nu se poate. Răsfoind antologia, m-am oprit cu o strîngere de inimă la versurile lui Mária Adonyi Nagy – de pildă la poezia „Treizeci”: „Strălucirea / tot mai/ profundă/ a țării/ lăuntrice. /De parcă/ greutatea/ unui diamant/ ar trage/ depărtarea. / Timpul/ împrejmuiește/ ținuturi/ scufundate./ Lipsa de-amintiri/ răsare/ în înserare./ O foarte/ mare liniște./ E aproape/ cît/ viața”. M-am gîndit că oamenii aceștia și-au consumat tinerețea într-o dictatură, și unii dintre ei au murit singuri și însingurați. Nu e singurul motiv pentru care îmi place poezia asta. Dar poate e cel mai adînc.

 

Recomandare Literomania

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu