Poezie Traduceri

„Zonă” de Guillaume Apollinaire

De toată lumea cea veche osteneşti în sfârşit

Turn Eiffel o păstorule podurile tale se pun dimineaţa pe behăit

În antichitatea asta greco-romană ai trăit îndestul

Aici chiar şi automobilele au un aer de vechituri
Doar religia este nouă în întregime şi fără fason
Ea a rămas simplă ca hangarele de la Port-Aviation
Astazi în Europa numai tu nu eşti antic o creştinism
Europeanul cel mai modern sunteţi voi papă Pius cu numărul ics
Şi tu cel care ai fost observat de vitrine
Că să intri-n biserică şi să te confesezi ţi-e ruşine
Citeşti prospectele cataloagele afişele care au pus de-o cântare
Asta e poezia iar proza o vei găsi în jurnale
Sunt broşuri de câţiva gologani ce cuprind o istorie poliţistă
Portrete ale oamenilor de seamă mii de titluri de trecut în revistă
În dimineaţa asta am văzut şi i-am uitat numaidecât numele o străduţă cochetă
Curată şi veselă soarelui îi putea sluji drept trompetă
Directorii lucrătorii steno-dactilografele cilibii
Trec pe acolo de luni până sâmbătă de patru ori zi de zi
Aici de trei ori dimineaţa sirena se pune pe plâns
Un clopot cuprins de mânie se apucă să latre la prânz
Inscripţiile de pe ziduri firmele afişele varii
Avizele şi plăcuţele ţipă aici precum papagalii
Cât de dragă îmi poate fi graţia acestei străzi industriale
Situate în Paris între rue Aumont-Thièville şi avenue des Ternes

Iată strada e încă nouă  iar tu eşti un copilandru abia
Doar în albastru şi alb te îmbracă acum mama ta
Eşti foarte cucernic şi împreună cu cel mai vechi prieten al tău Dalize René
Îndrăgiţi ale bisericii pompe mai presus de orice
La nouă seara când lumina de gaz coboară albastră ieşiţi pe furiş din dormitorul comun
Si-n capela colegiului toată noaptea spuneţi de zor rugăciuni
În timp ce etern demn de-adorat şi profund ametist
Se roteşte pentru vecie aura de flacără a lui Christ
Este crinul ce-l cultivăm mai frumos decât toate
Este torţa cu pletele roşii pe care vântul s-o stingă nu poate
Este fiul palid şi rumen al unei mame ce trecu prin năpaste
Este arborele stufos doldora veşnic de rugăciunile noastre
Este dublul stâlp înălţat întru slavă şi veşnicie
Steaua cu şase colţuri Dumnezeu ce vinerea moare şi duminica reînvie
E Christ care urcă la cer decât aviatorii mai bine
Şi deţine recordul mondial dintotdeauna la înălţime.

Pupilă a ochiului Christ
Şi a secolelor a douăzecea pupilă el ştie cum s-o desfacă
Preschimbat în pasăre acest secol la fel ca IIsus se ridică în slavă
Diavolii din adânc înalţă capul ca să se uite la el
Zic că-i cu Simon magul cel din Iudeea la fel
Si că se ridică la cer doar din pricină că e hoţ
În jurul frumosului zburător zburătăcesc îngerii toţi
Icar şi Enoch Ilie şi Apoloniu de la Tiana ison
Îi ţin în zborul său celui dintâi avion
Uneori se dau la o parte că să le facă loc celor ce-aduc Sfânta Eucharistie
Aceşti  preoţi ce ţin tot timpul ostia sus cum se face la liturghie
Avionul coboară-n sfârşit lăsându-şi deschise aripile frele
Si cerul se umple atunci de milioane de rândunele
Vin în stol corbii şi şoimii vin şi buhele de acu
Din Africa ibişii şi flamingii pasărea marabu
Pasărea Roc cea despre care doar poveştile şi poeţii vorbesc cu temei
Vine cu capul lui Adam cel dintâi cap omenesc strâns între gherele ei
Vulturul vine din zare şi prinde iabraş clonţăni
Din America se arată doar mica pasăre colibri
Din China vin pihişi cu trupul lor suplu
Ce au doar o singură aripă şi zboară totdeauna în cuplu
Suflet curat porumbiţa şi ea în sfârşit se arată
De pasărea-liră şi de păunul ochios escortată
Si fenisul rugul cel ce pe sine se naşte
Vine s-acopere totul o clipă cu-arzătoarele-i moaşte
Sirenele părăsindu-şi strâmtorile rele
Vin ca să zică un cântec frumos aici toate trele
Şi fenixul vulturul Rocul c-un craniu în gheară
Toate fraternizează pe rând cu maşina ce zboară

Umbli acum solitar la Paris prin mulţime
Turmele de autobuze mugesc fără să se sinchisească de tine
Iar spaima de dragoste te strânge tare de beregată
Ca şi cum tu n-ar mai trebui să fi iubit niciodată
Pe timpuri te-ai fi retras într-o mănăstire ţi s-ar potrivi de minune
Vouă vi se face ruşine când vă vine să spuneţi o rugăciune
Faci băşcălie de tine râsul tău scânteiează precum focul din iad
Scânteile râsului tău auresc fondul vieţii tale întunecat
E ca un tablou dintr-un sumbru muzeu şi îţi face plăcere
Să mergi uneori ca să-l priveşti din apropiere

Umbli acum prin Paris femeile lui sunt astăzi însângerate
Frumuseţea a intrat în declin trebuie să recunosc din păcate
Vegheată de flăcări fervente m-a privit Notre-Dame de la Chartres
Sângele Inimii-ţi Sfinte m-a stropit când treceam prin Montmartre
Dar am obosit să aud veşnic doar vorbe pioase
Dragostea mea se aseamănă cu bolile ruşinoase
Eşti posedat de-o imagine ce printre spaime şi insomnii te păstrează în viaţă
Şi cu imaginea asta fugară te trezeşti totdeauna în faţă

Iată-te mai întâi pe un ţărmur mediteran
Acolo unde floarea lămâilor durează timp de un an
Plimbându-te-n barcă cu amicii-ţi de soi
Unul de la Menton altul din Nisa şi din Turbia ultimii doi
Caracatiţele din adâncimi le priviţi înspăimaţi şi din barcă
Peştii ce trec printre alge îi vedeţi ca pe-o imagine a Mântuitorului parcă 

Eşti pe urmă aproape de Praga într-un han cu grădină frumoasă
Te simţi fericit este o roză pe masă
Şi priveşti curios în loc ca să scrii dedicându-te prozei
Un gândac auriu care şade ascuns drept în inima rozei

Te vezi desenând plin de groază agatele Sfântului Vit
Te cuprinsese o tristeţe de moarte în ziua când le-ai zărit
Eşti precum Lazăr orbit de a zilei lumină-n şuvoi
În cartieru-evreiesc acele ornicelor se rotesc înapoi
Si iată şi tu te întorci la viaţa ta de aoară
Urcându-te către Hrad sau ascultând într-o seară
Undeva într-o cârciumă cântece cehe

Iată-te apoi la Marsilia lîngă-o grămadă de pepene verde
Iată-te şi la Koblenz la Hotelul Uriaşului crezi
Iată-te şi la Roma sub un moşmon japonez
La Amsterdam cu o fată ce credeai că-i frumoasă dar de fapt nu era prea nurlie
Si pe care un student de la Leyda se pregătea să o ia de soţie
Erau camere de închiriat locanda cubicula cum le-ar numi un latin
Îmi amintesc că la Gouda am stat timp de trei zile şi încă puţin

Eşti la Paris faţă-n faţă c-un magistrat cârcotaş
Ce te trimite la puşcărie precum pe-un borfaş

Ai făcut călătorii dureroase dar şi altele mai alese
Înainte ca de minciună şi vârstă dintr-o dată să-ţi pese
La ani douăzeci şi treizeci suferişi de iubire la greu
Eu am trăit nebunatic şi am pierdut timpul mereu
Nici nu-ndrăzneşti să-ţi priveşti mâinile eu am încă de suspinat
Pentru tine ce te-am iubit pentru cele cu care te-am înfricat

Îi priveşti cu ochii în lacrimi pe aceşti sărmani emigranţi
Ei cred în Dumnezeu şi se roagă femeile lor îşi alăptează copiii
Ei umplu holul gării Saint-Lazare cu mirosul trupului lor
Ei cred în steaua lor aşa cum crezuseră regii-magi
Ei speră să facă parale în Argentina
Şi să se întoarcă acasă după ce fac oarecare avere
O familie transportă o plapumă la fel cum vă duceţi voi inimile
Această plapumă şi visele noastre sunt deopotrivă de ireale
Unii dintre aceşti emigranţi rămân aici şi îşi închiriază o locuinţă
Pe rue des Rosiers sau pe rue des Écouffes în magherniţe
I-am văzut seara ades cum ies să ia puţin aer pe stradă
Şi se deplasează cu paşi rari ca nişte piese de şah
Cei mai mulţi sunt evrei nevestele lor poartă perucă
Şi rămân aşezate parcă golite de sânge în fundul dughenelor

Eşti în faţa tejghelei dintr-un bar de golani
Bei acolo cu prăpădiţii o cafea de doi bani

Seara într-un mare restaurant zăboveşti cu plăcere
Nu sunt rele femeile dar fac totuşi belele
Şi-şi chinuieşte amantul până şi cea mai slută din ele

Ea e din oraş de la Jersey e a poliţaiului fată
Ştiu că are mâini degerate şi aspre deşi nu le-am văzut niciodată
Şi mi-e o milă de ea fiindcă are pe burtă o urmă de cusătură
Acum îmi umilesc gura în faţa unei fete sărmane care râde oribil
Eşti singur şi va fi curând dimineaţă
Lăptarii îşi fac să zăngănească pe stradă bidoanele
Şi noaptea e gata de ducă precum o frumoasă metivă
Lea cea plină de-atenţii sau Ferdina cea ipocrită

Şi tu bei acest spirt bei chiar viaţa ta care
Ţi se varsă pe gât ca rachiul de tare

Porneşti pe jos spre Auteuil vrei să faci o plimbare frumoasă
Apoi să adormi printre idolii din Guineea şi Oceania la tine acasă
Ei sunt Chrişti cu un altfel de chip alte şi alte credinţe având
Ei sunt Criştii de jos ai speranţelor noastre de rând

Adio adio

Soare gât retezat

„Alcools. Poèmes” (1898-1913) de Guillaume Apollinaire, Mercure de France, Paris, 1913

 

Recomandare Literomania

Despre autor

Octavian Soviany

Octavian Soviany

Născut in 1954, la Brașov, Octavian Soviany a debutat în 1983, la Editura Dacia, cu placheta de versuri „Ucenicia bătrânului alchimist”.
Scrie poezie, romane, piese de teatru și lucrări de critică literară. La Editura Cartea Românească a publicat volumele de versuri „Dilecta” (2006) și „Călcâiul lui Magellan” (2014), precum și romanele „Arhivele de la Monte Negro” (2011), „Viața lui Kostas Venetis” (2011), „Moartea lui Siegfried” (2015), „Năluca” (2016).

Scrie un comentariu