A fi sau a nu fi musafir

Aceasta este întrebarea. Pe care mi-o pun de fiecare dată când primesc o invitație de a călca pragul unei case străine alături de cei doi năzdrăvani.

Să fii musafir presupune citirea prealabilă a unui ghid detaliat de reguli de bună purtare pentru vizite, îndelung exersate în practică, alături de minori, în casa proprie. Ghidul – scris cu sute de ani în urmă – nu s-a păstrat decât în memoria colectivă. Așa că părinții, în funcție de cât de norocoși sunt să depisteze în străfundul minții aceste amintiri de bună purtare, trebuie să le recite cu un ton serios în fața minorilor și ulterior, să verifice aplicarea acestora în fapt.

Să saluți când începe vizita. Mai ales, să nu țopăi direct pe canapeaua de catifea crem deschis, cu pantofii noroiți.

Să eviți săriturile pe parchetul proaspăt lustruit. Nu cumva să provoci zgârieturi iremediabile lovind cu bagheta magică a lui Harry Potter.

Să nu atingi obiectele fragile, de tipul bibelou de porțelan de la stră-mătușă, cană de cafea care amintește de zilele senine de la birou fără copii sau ecran sensibil de laptop cu touchscreen, care te trimite direct în tabele confidențiale cu calcule astronomice de la clienți ai gazdei.

Să nu atingi, în general, fără permisiune, alte obiecte aflate prin casă, precum periuțele de dinți ale membrilor familiei-gazdă, obiecte de lut proaspăt confecționate sau felii de fructe păstrate pentru gustarea vreunui bebeluș.

Să mănânci cu gura închisă, să nu țipi, să nu furi și alte ”să nu” pe care copiii sigur le vor ține minte la prima recitare din faimosul ghid. Abia apoi este permisă îndrăzneala de a ieși din perimetrul casnic binecunoscut și de a invada noi teritorii, pe bază de invitație.

Eu sunt o fire curajoasă. Mi-am permis prin urmare să accept o invitație în casa unor prieteni dragi, alături de Minu și Rumbi. Gazdele, binecuvântate și ele cu o fetiță, ne-au întâmpinat senini la ușa apartamentului proaspăt renovat de la ultimul etaj al unui bloc modern din centrul Capitalei. Eram liniștită, ghidul de bună purtare fusese recapitulat secțiune cu secțiune de cei doi năzdrăvani, care au pășit timizi în casa prietenilor.

Timiditatea năzdrăvanilor a fost însă rapid lepădată. Acționați de un buton nevăzut, ei au revizuit imediat structura de rezistență a casei, numărul camerelor și tipul de mobilier, priveliștea fiecărui balcon și dotarea cu jucării a minorei care mai locuia în apartament. Pricepuți precum detectivii, Minu și Rumbi au făcut o listă completă a asemănărilor și a diferențelor dintre casa noastră și casa gazdei: dimensiunea televizorului, culoarea canapelelor, numărul toaletelor, domeniul cărților din rafturi, tipologia jucăriilor de pluș și gradul lor de degradare. Apoi, au verificat rapid bucătăria, pentru a identifica posibile farfurii umplute cu produse comestibile, pe care să le consume pentru un plus de energie, numai bun în vederea inițierii unui război-fulger cu pistoale, săbii și mașini de teren cu deplasare pe bază de baterii și emițătoare muzicale amintind de sunetele anilor 90.

O întrerupere temporară a activităților de cercetare efectuate de năzdrăvani a avut loc aproximativ în jurul orelor 14.30, când platourile cu gustări au fost așezate pe masă. Au fost câteva momente de aparentă liniște, când gurile năzdrăvanilor au golit varietatea produselor oferite de gazde. În acest interval prețios, am reușit să purtăm un dialog între adulți, de tipul: ce-ai mai făcut, eu bine, dar tu, unde mai mergeți în vacanță, noi la… De la acest punct încolo, circulația informațiilor a fost din nou bruiată de reluarea războiului cu arme de plastic. Mențiune importantă – fetița familiei contribuia din plin la reîncarcarea bateriilor celor doi băieți!

Din fericire, gazdele, talente cu experiență îndelungată într-ale bucătăriei, au continuat seria atacurilor culinare. Hamburgeri suculenți au fost expuși pe masă, decorați cu umbreluțe multicolore și stropiți cu limonadă de casă. Câteva minute noi de liniște – necesare pentru dispariția completă a felului principal în burticile pofticioase ale copiilor- au adus beneficii însemnate pentru creierul adulților prezenți în încăpere. Aceste minute au avut încărcătura unor revelații spirituale. Din păcate, altele ca ele nu au mai urmat pe toată durata vizitei.

Pardon, nu sunt corectă. A mai existat un moment de liniște. Acela când Rumbi a dispărut din camere, retrăgându-se cu discreție în locul în care și regii stau singuri. Din acel spațiu, se auzeau uneori comentarii pertinente legate de obiectele aflate în baie și rolul lor: aceea este o periuță de dinți de femelă, iar cealaltă o periuță de dinți de mascul și mai avem una de copil! Au și ei gel de duș Bioderma ca al nostru, deci nu îi mănâncă pielea. Totuși, jucăriile de baie sunt mai multe ca la noi, nu e corect, sau poate din cauză că fetița prietenilor e mai mică și se joacă mai mult în baie. Sau e mama ei mai bună. Da, asta e sigur…

Au mai urmat clipe de agonie și extaz, gâtlejurile adulților au răgușit de la eforturile de armonizare a minorilor cu regulile din ghidul de bună purtare binecunoscut, iar structura interioară a apartamentului gazdelor noastre a suferit modificări semnificative.

Ne putem muta aici? a întrebat Rumbi, evaluând pentru ultima oară avantajele apartamentului. Da, sigur! am răspuns eu repede, gândindu-mă că aș putea să îi plasez pe cei doi năzdrăvani pe termen nedefinit (fără mine!) la prietenoasa și răbdătoarea familie.

Dar mai întâi ar trebui să verific dacă o să îmi încapă toate jucăriile. Încă nu m-am decis.