Nr. 265 Pastila de înțelepciune

„Aceasta nu este o fericire consistentă şi curată”




Literomania vă propune „Pastila de înțelepciune”, o rubrică săptămânală realizată în colaborare cu Editura Seneca – o editură care, prin titlurile sale, a reușit să readucă în atenția cititorilor filozofia stoică și principiile de bază ale acesteia. În fiecare număr al Literomaniei veți găsi, prin urmare, citate – mici „pastile” de înțelepciune – care să vă ghideze și să vă dea mai mult curaj de-a lungul unei săptămâni. În acest număr, vă propunem un fragment din „M-ai întrebat de ce. Despre providență. Despre fermitatea înțeleptului” de Lucius Annaeus Seneca (traducere din limba latină de Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru şi Ştefania Ferchedău, ilustrații de Sașa Staicu, Editura Seneca, 2014).

*

Cei la care te uiţi şi îi crezi fericiţi, dacă îi priveşti nu în partea înfăţişată ochilor, ci în aceea care stă ascunsă, sunt nefericiţi, murdari şi josnici, ca pereţii caselor lor, împodobiţi doar în exterior; aceasta nu este o fericire consistentă şi curată: este numai o crustă, şi încă una subţire. Câtă vreme se pot ţine în picioare şi se pot arăta cum poftesc, strălucesc şi iau ochii; când însă se întâmplă ceva care îi tulbură şi îi descoperă, atunci devine limpede câtă urâţenie adâncă şi neîndoielnică ascundea acea strălucire împrumutată.

*
Cinci minute (video) cu Mihaela Dedeoglu despre „Cum să gândești ca un împărat roman”

 


Reach content for Google search „editura Seneca”

Prima pagină Rubrici Pastila de înțelepciune „Aceasta nu este o fericire consistentă şi curată”

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Din perspectiva Penelopei

Fără îndoială, readucerea în actualitate a unor texte consacrate ale literaturii universale nu mai este de mult o noutate – ...

„Sânge!” de Fredric Brown

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere

Anul acesta, pe 17 mai, s-au împlinit 105 ani de la nașterea poetului Geo Dumitrescu (1920-2004), ocazie cu care reiau ...
ana-barton-literomania-376

Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)

„These splendid essays by Rodica Grigore – that restore Romanian literature to a place of honour alongside Latin American literature ...
amantii-poligloti-lina-wolff_literomania_376

In the Maze of Fiction

Born in Lund in 1973, Lina Wolff is one of the iconic voices of contemporary Swedish literature, the onset of ...
irina-georgescu-groza-literomania-375

Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
petre-barbu-literomania-375

Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism

Odată cu „Camping” (Polirom, 2025), prozatoarea Lavinia Braniște – nume de prim-plan al prozei postdouămiiste – trece la o nouă ...

„James. Doar James”  

Un adolescent decide să-și părăsească orășelul natal și să se refugieze, neștiut de nimeni, pe Insula Jackson de pe Mississippi, ...
yourcenar-literomania-375

„Abisul” de Marguerite Yourcenar

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
pessoa-literomania-373-374

The Game of Identities

“Strictly speaking, Fernando Pessoa does not exist.” These are the words of Alvaro de Campos, a naval engineer, a consumer ...
colette-literomania-373-374

„Aluna găunoasă” de Colette

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds