Actualitate Le Nouveau Magazine Littéraire Nr. 141

Albert Camus, în actualitate  

Numărul pe decembrie 2019 din „Le Nouveau Magazine Littéraire” consacră dosarul principal scriitorului și gânditorului Albert Camus, de la a cărui dispariție s-au împlinit, pe 4 ianuarie, 60 de ani (Camus a murit într-un accident de mașină pe 4 ianuarie 1960, la 46 de ani, după ce obținuse, în 1957, Premiul Nobel pentru literatură). Dosarul poartă titlul „Albert Camus – la révolte et la justice. Penser contre la haine et pour l’homme encore et toujours…”/ „Albert Camus – revolta și justiția. A gândi împotriva urii și în favoarea omului, mereu și mereu…”, și este coordonat de Alexis Brocas, Marylin Maeso și Aurélie Marcireau.

Contestat în epocă și prost (sau tendențios) înțeles de contemporani – în special de stânga franceză a epocii, prosovietică, în frunte cu Sartre și Simone de Beauvoir, care conduceau revista „Les Temps modernes” – Camus, deținător al Premiului Nobel, este astăzi un autor clasic, aș zice (fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a propus, la un moment dat, ca rămășițele scriitorului să fie transferate în Panthéon-ul francez), recunoscut atât de stânga, cât și de dreapta franceză. „Dispărut acum șaizeci de ani, Albert Camus ne vorbește încă în prezent. Romanele lui sunt citite în continuare, piesele – mereu jucate, iar gândirea lui – făcută din măsură și revoltă – pare croită pentru vremurile noastre tulburate. Ce splendidă revanșă pentru acest autor care, în timpul vieții lui, a fost blamat de către cei care pretindeau că nu-l înțeleg! Astăzi, Camus nu mai este un obiect de dezbatere, ci o busolă. Pentru jurnaliștii aspiranți, pentru care articolele lui sunt obiect de studiu. Pentru scriitori, care văd în proza lui armonia dintre măiestrie și poezie. Pentru intelectualii de stânga și de dreapta. Și pentru toți cei care încearcă să trăiască just într-o lume absurdă și injustă” – scriu, în deschiderea textelor, coordonatorii dosarului.

Printre altele, dosarul pune accentul pe câteva chestiuni importante ale receptării contemporane a lui Camus: cea dintâi e legată de celebra polemică a lui Camus cu Sartre, pe tema prosovietismului stângii franceze (care închide ochii la crimele staliniste, în numele revoluției și progresismului), un alt aspect privește actualitatea ideilor lui Camus (pe teme legate de decolonialism, terorism, „ură” propagată azi prin rețelele sociale, ba chiar pe teme de ecologie), iar un al treilea aspect ține de readucerea în prim-plan a valorii sale literare indiscutabile, care-l plasează printre marii scriitori francezi dintotdeauna.

Mefient la adresa ideologiilor, a „revoluției definitive” și atrăgând atenția asupra „riscurilor de deviere revoluționară”, Camus se arată net împotriva comunismului sovietic odată cu publicarea volumului „L’Homme révolté”/ „Omul revoltat” (1951; în 1956, protestează împotriva represiunii sovietice a revoluției maghiare) – eseu care beneficiază de o recenzie tendențioasă în „Les Temps modernes”, semnată de Francis Jeanson. Acuzat de cel din urmă de „idealism reacționar” și de refuz al istoriei, argumentul este preluat de Sartre însuși, care – în răspunsul pe care-l dă scrisorii trimise lui de Camus – îl consideră „moralistul nostalgic al unei umanități fraterne, descoperite în timpul Rezistenței”, „incapabil să accepte natura conflictuală a istoriei și sacrificiile pe care le cere acțiunea politică” (Marylin Maeso). Din nefericire, tocmai cursul acestei istorii i-a dat dreptate – prea târziu – lui Camus, și nu „revoluționarului” Sartre.

De altfel, Camus se explică – în fața acuzelor tendențioase – în chestiunea „violenței”, pledând categoric împotriva „oricărei legitimări a violenței”: „Nu spun deci că trebuie suprimată orice violență, ceea ce ar fi de dorit, dar e utopic, într-adevăr. Spun doar că trebuie respinsă orice legitimare a violenței, fie că această legitimare vine dintr-o rațiune de Stat absolută, fie dintr-o filozofie totalitară. (…) Am oroare de violența confortabilă. Am oroare de cei ale căror cuvinte merg mai departe decât actele lor. În acest punct mă despart de câteva dintre marile noastre spirite, ale căror apeluri la crimă voi înceta să le disprețuiesc atunci când vor lua ei înșiși în mână armele de execuție” (răspuns lui d’Astier de La Vigerie, 1948).

Dispărut acum șaizeci de ani, Albert Camus ne vorbește încă în prezent. Romanele lui sunt citite în continuare, piesele – mereu jucate, iar gândirea lui – făcută din măsură și revoltă – pare croită pentru vremurile noastre tulburate. Ce splendidă revanșă pentru acest autor care, în timpul vieții lui, a fost blamat de către cei care pretindeau că nu-l înțeleg! Astăzi, Camus nu mai este un obiect de dezbatere, ci o busolă. Pentru jurnaliștii aspiranți, pentru care articolele lui sunt obiect de studiu. Pentru scriitori, care văd în proza lui armonia dintre măiestrie și poezie. Pentru intelectualii de stânga și de dreapta. Și pentru toți cei care încearcă să trăiască just într-o lume absurdă și injustă.

Le Nouveau Magazine Littéraire

Filozof „malgré lui”, mefient la adresa ideologiilor, a sistemelor filozofice, ba chiar și a rațiunii care stă la baza lor, Camus refuză inclusiv eticheta de „existențialist” (cu atât mai mult după ruptura cu Sartre). „Omul său revoltat” nu e înregimentat ori ideologizat, ci dă dovadă de o anumită solidaritate și de o anumită „măsură” (cu termenul lui) în conduita practică și socială, așa cum se poate vedea și în romanul său-parabolă „La Peste”/„Ciuma”. În final – acest paragraf care pune punctul pe i, semnat de Marylin Maeso (din articolul „Philosophe malgré lui. Ni Dieu ni raison”):

„«Nu sunt un filozof. Nu cred suficient în rațiune pentru a crede într-un sistem. Ceea ce mă interesează e de a ști cum trebuie să te comporți. Și mai precis cum poți să te comporți atunci când nu crezi nici în Dumnezeu, nici în rațiune.» A pronunța aceste cuvinte într-o epocă în care filozofia e încarnată de autorul «Ființei și Neantului» nu înseamnă a o repudia ca atare, ci a lua distanță față de un mod de gândire căruia i-a sesizat faliile și i-a analizat pericolele. Ce gest poate fi mai filozofic decât acela care constă în a examina cu atenție edificiile teoretice pe care le construim, pentru a chestiona modul în care ele influențează raportul nostru cu lumea? (Ne ajută ele să o înțelegem? Ne îndepărtează ele, dimpotrivă, de concretețea ei, închizându-ne într-un univers conceptual aseptic și descărnat?) Astfel, Kierkegaard a criticat, înaintea lui, sistemul hegelian, căruia îi opusese deschiderea și contingența existenței, și Levinas, după el, ne-a pus în gardă împotriva riscurilor la care febra totalizatoare a gândirii umane expune individul și prețioasa lui alteritate, iar opera lui Camus este o mărturie a preocupării lui de a da seamă de o epocă frământată și contradictorie, în care rațiunea umană, cedând sirenelor hybris-ului, și-a ars aripile până a se prăbuși în ceea ce o neagă”.

Susține Literomania

Despre autor

Adina Dinițoiu

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan), „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable (Humanitas Fiction, 2018). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: