Din Ţinutul Năzdrăvanilor Nr. 219

Ciclade Habibi

Reach content for Google search „andreea micu”, „ciclade”



Pește mai urât nu am văzut vreodată, îmi spune Minu, azvârlind din mica plasă de pescuit în bolul de salată arătarea cu bot turtit și aripioare țepoase pe care tocmai a prins-o. Nu-i nimic, îl vom prăji diseară în tigaie, alături de sardinele minione care s-au aventurat în mod fatal să înghită firimițele de pâine pregătite de cei doi năzdrăvani.

Catamaranul se leagănă în vântul din Ciclade. Pe insulele astea, numai măslinii își găsesc seva, săpând cu rădăcinile lor de mii de ani prin pământul arid, ars de atâta lumină. Aseară am intrat în apă, cu templul lui Poseidon în veghe deasupra noastră, pe stânci. Marea liniștită ascundea un curent adânc și, în câteva clipe, m-am îndepărtat de scărița bărcii. Nu e voie să te lași în voia gândurilor, marea te fură imediat. Și e grea întoarcerea. Să înoți contra curentului adică.


Citește și Când ninge în Ciclade

 

Reach content for Google search „andreea micu”, „cand ninge in ciclade”


Fiul regelui Aegeus, Tezeu, a plecat cu corabia să lupte cu Minotaurul, fiara nestăpânită din Creta, care se îndestula anual din trupurile jertfite ale tinerilor din ținut. Tezeu i-a promis tatălui său că va lupta să îl înfrângă pe minotaur și se va întoarce acasă cu pânzele albe ale corabiei sale ridicate. Dar când Aegeus veghea într-o seară de la umbra templului, așteptând răspunsul mării, a zărit corabia fiului său apropiindu-se de insulă. Avea pânze negre și regele a înțeles că fiul său pierise în luptă. De atunci, de când Aegeus s-a aruncat de pe stânci, marea de aici, Egeea, îi poartă numele. Se spune că a fost botezată așa chiar de Tezeu, care se întorsese acasă învingător din lupta cu Minotaurul, dar uitase să pună pânzele albe.

Oare de aici să vină expresia „s-a luptat până în pânzele albe”? Așa s-a luptat și peștele ăsta urât capturat de năzdrăvani. Grecul care conduce barca râde când ne vede pregătindu-ne de cină. Aripile îi sunt otrăvite, ne avertizează el. Nici măcar marinarii cei mai înfometați nu catadicsesc să îl consume. Oricare pește prindeți, tot e mai bun ca ăsta.

Rumbi ia bolul de salată prin care țopăie sufocat peștele cu aripi țepoase. Îl azvârle în mare. E și urâțenia bună la ceva, îmi spune el. Uneori îți poate salva viața.

Cumva, îmi aduc aminte de o carte cu doi copii care sunt prieteni și în ultima ilustrație din carte, ei merg cu barca pe ocean, aruncând undițele să găsească Peștele cel Mare. Povestea nu e despre Peștele cel Mare, el apare menționat doar la sfârșit, nu ni se spune nici cine e, nici de ce îl caută copiii. Dar el este desenat uriaș, ca o umbră sub barca celor doi copii și știm, pur și simplu, chiar dacă nu scrie în carte, că cei doi copii îl vor căuta mereu și nici nu contează dacă îl vor găsi sau nu, pentru că Peștele cel Mare va fi mereu acolo.

Plecăm mai departe, cu barca noastră supusă vântului insular. Motorul ne croiește drumul și spintecăm valurile tremurând când într-o parte, când într-alta, cu stomacul aproape să ne iasă afară, la aer, apăsat de atâta mișcare în toate direcțiile. E aprigă marea și azi în Ciclade. O știu și delfinii care sar deodată în fața noastră. Urmăresc un pește mai mic, se luptă cu el. Dar viteza bărcii îi atrage și pe ei în joaca de-a zborul pe apă și înoată laolaltă cu catamaranul. Năzdrăvanii chiuie, abia acum când plutirea lor s-a aliniat cu cea a delfinilor pot spune că s-au împrietenit cu marea.

Când barca se oprește din nou într-un golf liniștit, ne vom pregăti să prăjim sardinele. Ele sunt frumoase, așa că nu au reușit să scape de primejdia morții. Vom arunca ancora în adânc și ea va face zgomot până se va izbi de fundul apei. Și va fi gălăgie pe barcă și copiii vor râde de nerăbdare, pentru că vor mânca, apoi se vor arunca în apă, iar soarele nu va fi coborât încă de pe cer și vor dori să le spun din nou povestea lui Tezeu și a tatălui său Aegeus, pentru că le-a trecut cu ea greața atunci când barca se fâțâia rău pe valurile cele mari. Și apoi năzdrăvanii se vor duce pe plasa agățată în fața bărcii și vor sări pe ea ca pe o trambulină și se vor stropi cu apa din piscina verișoarei lor, care râde la ei fericită, pentru că sunt băieți și sunt mai mari și au grijă de ea și se bat cu ea și îi smulg jucăriile și apoi se împacă și o iau de la capăt, pentru că soarele grecesc e încă aici.

Iar apoi se va face liniște. Și cât soarele încă e aici, într-o secundă suspendată în timp, luminând marea unduitoare, va sări uimitor de sus din apă o creatură ciudată, colorată în verde, albastru și auriu. Și creatura aceasta va lovi barca cu atâta putere, precum balena din roman sau chiar cea din Biblie, atrasă de reflexia soarelui în catamaran, crezând că acolo e prada. Apoi va intra la loc în apă. Ușor, clipoceala violentă a mării se va potoli și se va face din nou liniște. Și căpitanul bărcii ne va spune că suntem norocoși, căci probabil am văzut un Kynigos, un pește rar în toată Marea Egee, colorat precum peștii tropicali și zdravăn ca un delfin. Nici unii marinari nu reușesc să îl vadă într-o viață.

Dar noi vom ști că acela a fost Peștele cel Mare.

 

Susține Literomania

carturesti.ro

Despre autor

Andreea Micu

S-a născut în 1985, în București, petrecându-și copilăria alături de bunici, la Târgu-Jiu. Poveștile au fost mereu în căutarea Andreei. La început, erau poveștile spuse de străbunica Bibica și bunica Mica, pe care, odată auzite, le voia repetate întocmai, fără nici cea mai mică abatere de la firul original. Apoi au urmat poveștile ce așteptau să fie scrise, cu entuziasmul copilariei, în caietul de compuneri din clasele V-VIII sau cele care se scriau doar în gând, cu timiditate. Mai târziu, când a devenit mamă, și-au făcut loc poveștile inventate seară de seară pentru băieții săi. Andreea a absolvit Facultatea de Drept a Universității București și Colegiul juridic franco-român de studii europene (Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne). În prezent profesează ca avocat, continuând totodată și o frumoasă tradiție de familie în domeniul vinurilor.vChiar dacă nu bea cafea dimineața, Andreea își găsește energia zilnică în cărțile pe care le citește. Dragostea pentru literatură și bucuria pură din ochii copiilor atunci când descoperă magia cărților au convins-o pe Andreea să reînceapă să scrie povești. Până acum, Andreea a publicat trei cărți din seria „Lunus Plinus și Andrei”: „Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei”, „Lunus Plinus și Miracolul Crăciunului”, „Lunus Plinus și Andrei, pe Pământ nu faci ce vrei”.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.