Din Ţinutul Năzdrăvanilor Nr. 165-166

Aperitiva

aperitiva andreea micu povești pentru copii

Minu și Rumbi sunt frați. Și cum altfel ar putea ține mama pasul cu aventurile lor pe câmpurile de luptă și pe cele de iubire decât ținând un jurnal din Ținutul Năzdrăvanilor? La urma urmei, pentru o viață sănătoasă, este indicat consumul periodic de zâmbete, glume, dar și nostalgie. Iar pentru un strop de fericire, nu strică să aruncăm o privire prin lentila pură a copilăriei. Andreea Micu vă propune spre jucăușă lectură fragmente din jurnalul său de călătorie prin Ținutul Năzdrăvanilor. Recomandat pentru părinți (ba chiar și pentru bunici!), cât și pentru copii (cei de lângă noi și cei din noi). (Andreea Micu)

 

Lumea lui Rumbi este toată numai miros. Când s-a născut, nu putea să țină ochii deschiși, chiar și cea mai palidă lumină îl făcea să tresară, parcă dorea să se întoarcă iar în pântecul mamei. Dar nările i-au fremătat încă din prima zi, dornice să aspire miracolele lumii.

Acest copilaș nu își privea mama, el o mirosea. Desigur, simțea imediat când mama lipsea chiar și preț de câțiva pași. El se strâmba nemulțumit la mirosul oricărei alte ființe care îndrăznea să îl păzească, luându-i locul mamei.

Cu timpul însă, nările lui Rumbi s-au tot lărgit. Lepădându-se de timiditatea începutului în lume, nările s-au hotărât să fie mai generoase. Mirosul laptelui și al mamei s-au amestecat treptat cu cel al frunzelor plutind prin vântul toamnei, cu aerul sărat al mării pe plajă, cu aroma prăjiturilor aburinde ale străbunicii și cu dulceața părului castaniu al adoratului său frate mai mare, Minu.

Rumbi, mâinile tale sunt mereu grase, calde și transpirate, îi spune Minu frățiorului, sărutându-i din priviri cârlionții blonzi. Rumbi își duce palmele la nas și le adulmecă. Da, miros a grase și a apă, răspunde el, validând verdictul fratelui atotștiutor.

Pentru Rumbi, fiecare zi are mirosul ei. Ieri a fost o zi cu miros mai trist, am fost la grădiniță, dar bucătăria de jucărie era ocupată de alți copii și mi s-a făcut dor de fratele meu. Dar azi, uite, miroase a zâmbet, pentru că mergem cu toții cu bicicletele pe străzi. Cum o să fie mâine, îmi spui? Gătești paste cu unt și parmezan și cu miros cald de vacanță, cum ne place nouă?

Astăzi, iată, chiar eu am primit un nou nume. În timp ce ne plimbam de mână prin cartier, Rumbi se oprește în fața mea, strângând din dințișorii lui mărunți și ascuțiți ca ai puilor de lup. Să ții minte, mama, tu ești ridichiuța mea. Și mai ești morcovela mea. Și, desigur, țelina mea. Ba nu, mai bine aperitiva mea, că asta înseamnă că avem mult de mâncare, că întotdeauna când zici că avem aperitive, tu vii cu multe farfurii. Eu când te văd pe tine, e ca o masă plină de aperitive, așa mult te iubesc, mama.

Ce am ajuns, în cele din urmă: un platou cu aperitive pentru fiul meu cel mic. E bine așa. Căci adevăratele provocari îl așteaptă pe tătic. Știu ce e și tata, m-am hotărât, exclamă Rumbi oprindu-se în mijlocul străzii. El e o splendidă brânză împuțită!

Mă revolt, îl cert. Cum e posibil să vorbești așa despre tata? Dar Rumbi freamătă deja din nări a poftă. Păi nu spune tati mereu cât de mult îi place brânza fanțujească?

Râd, râd, râd și nu mă mai pot mișca din mijlocul străzii. Suntem ceea ce mâncăm. Iar copiii nu mint niciodată. Două adevăruri simple, salvatoare.

Vezi, am abilități! constată Rumbi, la cei patru ani ai săi, mândru că a făcut-o să râdă pe aperitiva sa.

Aș putea să îmi schimb chiar numele, să mă cheme de-acum înainte Aperitiva, doar tot cu A începe și tot cu A se sfârșește și de acum chiar nu va mai fi nimeni ca mine, nimeni cu același nume ca mine, mă gândesc, uitându-mă în ochii largi albaștri înotători ai lui Rumbi. Căci între timp și ochii lui s-au înfrățit cu nările, deschizându-se primitori spre lume.

 

Susține Literomania

Despre autor

Andreea Micu

Andreea Micu

S-a născut în 1985, în București, petrecându-și copilăria alături de bunici, la Târgu-Jiu. Poveștile au fost mereu în căutarea Andreei. La început, erau poveștile spuse de străbunica Bibica și bunica Mica, pe care, odată auzite, le voia repetate întocmai, fără nici cea mai mică abatere de la firul original. Apoi au urmat poveștile ce așteptau să fie scrise, cu entuziasmul copilariei, în caietul de compuneri din clasele V-VIII sau cele care se scriau doar în gând, cu timiditate. Mai târziu, când a devenit mamă, și-au făcut loc poveștile inventate seară de seară pentru băieții săi. Andreea a absolvit Facultatea de Drept a Universității București și Colegiul juridic franco-român de studii europene (Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne). În prezent profesează ca avocat, continuând totodată și o frumoasă tradiție de familie în domeniul vinurilor.vChiar dacă nu bea cafea dimineața, Andreea își găsește energia zilnică în cărțile pe care le citește. Dragostea pentru literatură și bucuria pură din ochii copiilor atunci când descoperă magia cărților au convins-o pe Andreea să reînceapă să scrie povești. Până acum, Andreea a publicat trei cărți din seria „Lunus Plinus și Andrei”: „Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei”, „Lunus Plinus și Miracolul Crăciunului”, „Lunus Plinus și Andrei, pe Pământ nu faci ce vrei”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: