În vara anului 2018 a apărut, în Statele Unite ale Americii, un neobișnuit roman de debut, semnat de Delia Owens (născută în 1949), cunoscută până atunci ca zoolog și cercetător al vieții sălbatice în diferite regiuni ale Africii. Cartea, purtând și un titlu considerat inițial de editori suficient de pretențios și lipsit de capacitatea de a provoca apetitul de lectură al cititorilor, nu părea prea promițătoare, astfel încât editura (Putnam) a decis să tipărească un prim tiraj de doar douăzeci și opt de mii de exemplare. Însă acestea s-au epuizat rapid, iar la un an de la apariție, romanul cu pricina, și anume „Acolo unde cântă racii” („Where the Crawdads Sing”), a înregistrat vânzări record de peste patru milioane și jumătate de exemplare, depășind cu mult o serie de titluri extrem de asiduu promovate ale câtorva autori consacrați, precum Margaret Atwood, Stephen King sau John Grisham și fiind cea mai vândută carte (de ficțiune sau nu) din 2019 de pe teritoriul Statelor Unite. În paranteză fie spus, Merriam-Webster a constatat o creștere uriașă a căutărilor pentru cuvântul „crab” („crawdad”) în dicționarul său online, acesta ajungând printre primele cele mai căutate zece cuvinte din anul 2019.
Tradus rapid în numeroase limbi străine (având deja cumpărate drepturile de publicare în peste cincizeci de țări, de pe toate continentele) și fiind rapid ecranizat (promovat de celebra actriță Reese Whiterspoon, cea care a și selectat textul, în cadrul clubului său de lectură, și a devenit ulterior producător al peliculei), romanul acesta a reprezentat un adevărat fenomen, aparent greu de explicat în contextul epocii actuale. Căci, în condițiile în care vânzările textelor de ficțiune au înregistrat scăderi constante pretutindeni în lume, „Acolo unde cântă racii” (minunat tradus în limba română de Bogdan Perdivară!) s-a menținut pe locul întâi în topurile literare de pretutindeni săptămâni în șir, cucerind tot mai mulți cititori din cele mai diverse medii sociale și culturale. Cum a fost posibil așa ceva? Cum de a prins atât de bine această carte? Cum a reușit să se impună atât de rapid pe piața editorială americană și internațională o autoare (în paranteză fie spus, în vârstă de aproape șaptezeci de ani la apariția acestui roman) care până atunci scrisese doar lucrări științifice sau non-ficționale, dedicate vieții sale în savana africană și încercărilor de a salva diferite specii amenințate cu dispariția din Botswana sau Zambia? Critici literari, analiști, exegeți, diverși specialiști au încercat să ofere interpretările cele mai plauzibile ori cele mai adecvate, fără ca toate astea să poată explica până la capăt veritabilul miracol determinat de apariția acestei cărți.
Citește și În căutarea fericirii
„Where the Crawdads Sing” este o carte care vorbește despre singurătate, eșec, pierderi și capacitatea ființei umane de a-și păstra speranța chiar și în cele mai potrivinice circumstanțe. O carte care aduce în prim-plan o protagonistă de neuitat, Kya, al cărei drum în viață și a cărei luptă cu greutățile materiale și cu respingerea socială ar putea părea din capul locului sortite eșecului, dar care, în cele din urmă, reușește să-și găsească fericirea, chiar dacă nu și liniștea. O carte ce descrie extraordinar regiunea mlăștinoasă din Carolina de Nord, păsările sălbatice și existența unei societăți închise și în mare măsură încătușată în lanțurile aproape imposibil de sfărâmat ale propriilor prejudecăți ori judecăți de măsură. Din nou, stupoare în rândul criticilor literari. Căci, în fond, ce aduce nou acest roman? Doar sentimentul predestinării era de mult cunoscut în literatura americană, cel puțin de la Theodore Dreiser și a sa „Tragedie americană”. Iar atmosfera Sudului, cu toate tensiunile rasiale și sociale de aici, fusese magistral descrisă de William Faulkner și continuată apoi de numeroși scriitori, printre care s-o amintim doar (pentru a nu pierde din vedere perspectiva feminină) pe Carson McCullers. Delia Owens însăși va mărturisi, uimită la rândul său de uriașul succes al cărții, că nu credea că va reuși să finalizeze romanul (a cărui idee de bază a avut-o cu peste zece ani înainte de a-l definitiva) și că, după ce l-a văzut publicat, nu și-a imaginat niciodată că va avea atâția cititori în toată lumea: „E doar o carte despre lupta unei fete de a reuși într-un loc izolat, în sălbăticie”.
Dincolo de orice posibile încercări de înțelegere a unui veritabil fenomen literar și mai presus de toate explicațiile posibile, Delia Owens are dreptate: „Acolo unde cântă racii” oferă cititorului, în plină epocă a tehnologiei de vârf, o poveste profund umană, a vieții pline de dificultăți a unei fete care crește și trăiește practic singură, în pustietățile mlaștinilor zonei de coastă a Carolinei de Nord. Și care iubește natura, înțelege păsările și cunoaște secretele vieții animalelor din jurul ei. Însă înțelege mai puțin lumea și oamenii, astfel încât, în momentul în care un tânăr din zonă este găsit mort, ea devine imediat suspectă, fiind apoi acuzată de crimă. Practic, așa începe romanul – cu o hartă a mlaștinii din apropiere de Barkley Cove și cu un prolog, plasat în anul 1969, prezentând descoperirea cadavrului lui Chase Andrews „în mocirlă”, după cum ține să sublinieze vocea narativă. Inevitabil, fata mlaștinii, Kya (Catherine) Clark, e considerată vinovată de majoritatea oamenilor din zonă, pe temeiul că nu s-a integrat niciodată în societate, că a fost mereu altfel, că nu s-a conformat normelor și regulilor de aici, că s-a încapățânat să reușească singură într-o lume dură și nemiloasă, în care supraviețuirea celor singuri și vulnerabili nu doar că era pusă sub semnul întrebării, ci părea din capul locului destinată eșecului.
Cu o acțiune ce se întinde pe câteva decenii, începând din anii ’50, romanul Deliei Owens prezintă, prin flash-back-uri și prin excelenta îmbinare a planurilor temporale, cu o tensionată pendulare între trecut și prezent, viața Kyei, părăsită încă din copilărie de mamă, ignorată de tatăl alcoolic și violent, care, finalmente, va pleca și el, rămasă complet singură în căsuța sărăcăcioasă a familiei, situată la marginea mlaștinii, după ce toți frații ei (inclusiv Jodie, de care era mai apropiată) decid să plece de acasă în căutarea unui trai mai bun și a unei șanse de supraviețuire. Respinsă de ceilalți copii, pentru că nu e îmbrăcată asemenea lor și nu știe să vorbească corect, ea abandonează școala și se retrage în bălțile care îi par atât de primitoare. Dar balta, ca și mlaștina, nu e o mocirlă. Ci locul care, contrar aparențelor și tuturor așteptărilor, o va salva pe Kya: „Balta nu e o mocirlă. Balta e un spațiu al luminii, unde iarba crește din apă, iar apa curge către cer. Pârâiașe leneșe hălăduiesc în voie, purtând cu ele către mare globul soarelui, iar păsările cu picioroange se înalță cu neașteptată grație – de parcă n-ar fi alcătuite pentru zbor – în zarva asurzitoare a gâștelor albe”.
Kya este un personaj remarcabil și cu adevărat de neuitat. Și chiar dacă unii exegeți au considerat că puterea ei de a se descurca în situații-limită riscă să o transforme într-un soi de super-eroină a zilelor noastre, protagonista e cu adevărat credibilă, tocmai pentru că Delia Ownes știe cum să ne arate și vulnerabilitățile ei, dar și să-i evidențieze, atunci când e nevoie, naivitatea și delicatețea, fără, însă, a cădea în sentimentalisme de prisos.
Profund influențată de propria sa experiență de cercetătoare a vieții animalelor sălbatice, Delia Owens (autoare, în paranteză fie spus, a lucrărilor de non-ficțiune „Cry of the Kalahari” – 1984, „The Eye of the Elephant” – 1992 și „Secrets of the Savanna” – 2006) dă, în paginile dedicate descrierilor de natură, adevărata măsură a talentului său și reușește ca în doar câteva rânduri să creeze o atmosferă de sub a cărei vrajă cititorul realmente nu se poate smulge. Miresmele bălții, culorile asfințitului ori răsăritului, sunetele din această zonă, toate acestea devin realități de-a dreptul palpabile în romanul de față, de neuitat rămânând descrierile zilelor de vară în mlaștină, ale nopților pline de sunete și de parfumuri, de briza venită din larg. În această lume aparte, oricât e de necăjită sau de marginalizată de ceilalți, Kya știe să-și găsească pacea în contemplarea apei, a păsărilor pe care le iubește atât de mult (cu pescărușii poate de-a dreptul comunica!), a animalelor ale căror obiceiuri le cunoaște atât de bine, a colecției sale de scoici și pene. Sunt pagini atât de pline de lirism, în cel mai bun sens al cuvântului, care impresionează încă de la prima lectură și creează acea fascinație specifică pe care o exercită proza Deliei Owens chiar și asupra unui cititor grăbit ori a celui care, în mod obișnuit, nu caută astfel de delicii în proza actuală. Dar, odată cu adolescența, lucrurile din viața Kyei încep să nu mai fie atât de simple și de clare. Fata, devenită pe nesimțite extrem de frumoasă, se împrietenește cu Tate Walker, cel care, cu o extraordinară răbdare și înțelegere, o învață să citească, dar e observată și mai ales dorită și de Chase Andrews, vedeta locală, băiatul cel mai admirat din Barkley Cove. Iar în 1969, Kya va fi cercetată pentru uciderea acestuia. Urmează un proces destul de complicat, cu lungi depoziții ale martorilor și cu spectaculoase răsturnări de situație, iar aici apar și unele puncte slabe ale romanului – un anumit schematism al personajelor (Tate e băiatul bun, Chase e băiatul rău), o oarecare predictibilitate a evenimentelor sau o oarecare lipsă de plauzibilitate (de pildă, în ceea ce privește strălucita carieră pe care o va avea Kya, cea care ajunge om de știință și artistă plastică admirată deopotrivă).
Însă, în ciuda oricăror reproșuri care s-ar putea aduce, „Acolo unde cântă racii” e un roman care a cucerit, realmente, publicul cititor de pretutindeni. Narațiune de formare, condimentată cu accente bine dozate ale unei povestiri polițiste și ale unei drame judiciare, cu note de thriller (psihologic), poveste de dragoste și manifest în sprijinul animalelor și păsărilor din zonele umede ale coastei Carolinei de Nord, cartea vorbește mai cu seamă despre nevoia de comunicare pe care o simte Kya, despre naivitatea și dorința sa de a fi iubită, dar și despre trădare și pierderi, despre lipsă de loialitate și regăsiri. Despre speranța în mai bine – și mai ales despre încrederea în partea bună a ființei umane. Poate cele mai bune pagini sunt dedicate copilăriei singuratice a Kyei, încercărilor ei de a descoperi lumea din jur și de a învăța de la animale și de la păsări, dar și afecțiunii și sprijinului necondiționat pe care i le oferă Mabel și Săltărețu’, familia de culoare care, într-un fel, o adoptă pe fetița abandonată și îi poartă de grijă, chiar și atunci când ea nu își dă seama de asta.
Kya este un personaj remarcabil și cu adevărat de neuitat. Și chiar dacă unii exegeți au considerat că puterea ei de a se descurca în situații-limită riscă să o transforme într-un soi de super-eroină a zilelor noastre, protagonista e cu adevărat credibilă, tocmai pentru că Delia Ownes știe cum să ne arate și vulnerabilitățile ei, dar și să-i evidențieze, atunci când e nevoie, naivitatea și delicatețea, fără, însă, a cădea în sentimentalisme de prisos. Maturizarea sa și procesul, nu o dată dureros, de inițiere în tainele lumii și vieții, prin care trece sunt convingător relatate și foarte bine susținute de amănuntele pe care autoarea le include în text. Dovadă că în acele locuri unde racii cântă în anumite momente, se (mai) pot întâmpla, cel puțin uneori, și mici miracole. Iar oamenii pot învăța să fie oameni adevărați chiar și fără a se bucura, la început, de încrederea semenilor.
Delia Owens, „Acolo unde cântă racii”, traducere și note de Bodgan Perdivară, Bucureşti, Editura Pandora M, 2022
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)
Aparența vieții și iluzia teatrală
„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell
Drumuri printre amintiri
Scrie un comentariu