Din Ţinutul Năzdrăvanilor Nr. 145

Buzunarul cu idei

Minu și Rumbi sunt frați. Și cum altfel ar putea ține mama pasul cu aventurile lor pe câmpurile de luptă și pe cele de iubire decât ținând un jurnal din Ținutul Năzdrăvanilor? La urma urmei, pentru o viață sănătoasă, este indicat consumul periodic de zâmbete, glume, dar și nostalgie. Iar pentru un strop de fericire, nu strică să aruncăm o privire prin lentila pură a copilăriei. Andreea Micu vă propune spre jucăușă lectură fragmente din jurnalul său de călătorie prin Ținutul Năzdrăvanilor. Recomandat pentru părinți (ba chiar și pentru bunici!), cât și pentru copii (cei de lângă noi și cei din noi). (Andreea Micu)

 

Oare ce o fi mai greu, să intri în ring cu un luptător de sumo sau să îmbraci un copil de trei ani? se gândește mama, în timp ce îi închide lui Rumbi singurul nasture de la pantaloni (bine că nu sunt mai mulți). Dar Rumbi, care până adineauri atârna în brațele mamei mai greu ca plumbul, se face pe dată nevăzut prin camera de hotel.

-Mama, cum de nu amețim când se învârte Pământul în jurul Soarelui? o iscodește Minu, fratele mai mare, într-un rar, dar profund moment de reflecție.

-Cred că se învârte prea repede pentru noi, iar noi suntem prea mici, încât nu mai are importanță dacă stăm pe loc sau ne mișcăm, îi explică mama. Gândește-te la furnici. Dacă punem câteva pe mână și ne învârtim tare, lor nu le pasă. Își văd în continuare de drum.

-Și ne învârtim mereu? Chiar și acum? Chiar și când dormim?

-Ba mai mult, Pământul se învârte nu doar în jurul Soarelui, ci și în jurul său.

-Adică Pământul face două piruete, una mare și una mică, se luminează dintr-odată Minu. Dar cum de nu se oprește niciodată?

-Asta tata știe mai bine să îți explice, încearcă mama să îi îndrepte atenția lui Minu spre expertul familiei într-ale geografiei și astronomiei.

-Tati e pe balcon, constată Minu, vărsându-și în continuare nedumeririle spre mamă. Auzi, mama, dar Pământul se învârte spre stânga sau spre dreapta? Sau când într-o parte, când într-alta?

Mama tace, prefăcându-se că analizează problema. De fapt, mama nu a prea înțeles niciodată cum stă treaba cu astronomia. După părerea ei, treaba stă în felul următor: stelele cu stelele, oamenii cu oamenii.

-Se învârte și în sus și în jos? se întreabă Minu în continuare.

-Nu, doar în jurul axei sale. Adică stă drept și face piruete, nu se dă și peste cap.

Minu tace. Pare mulțumit.

-Desigur, spune el. Pământul e normal. Se învârte cum trebuie. Dar lumea noastră e uneori cu fundul în sus. Ar trebui să luăm și noi exemplu de la Pământ, doar locuim pe el, conchide Minu, cu o sclipire năzdrăvană în ochi.

Între timp, Rumbi e de negăsit. E încă suficient de mic să încapă oriunde.

-Rumbi, gata, noi plecăm la masă, îl ademenește mama, știind că, dacă Rumbi nu o aude, burta sa sigur va fi ascultătoare la chemare.

Juniorul se arată de îndată de după perdele. Pantalonii lui sunt cam umflați prin buzunare. Cine știe ce comori și-o mai fi îndesat prin ele?

La restaurant, Rumbi aleargă de la un capăt la altul al sălii, într-o cursă numai de el știută. Din buzunar îi alunecă un telefon.

-De unde ai luat telefonul? se repede mama, speriată că e martora unui furt nedorit.

-Din camera de hotel. Vreau să fiu ca tine. Și tu ai un telefon.

-Așa e, am. Dar telefoanele sunt pentru oamenii mari, să își spună lucruri importante.

-Dar și eu spun lucruri importante, protestează Rumbi, ținând strâns telefonul sub braț.

-Ce lucruri importante?

-Eu vorbesc cu fratele meu. Despre Pământ. Și despre învârtiri.

Așa deci. Rumbi se dăduse dispărut după perdele, dar trăsese cu urechea la nedumeririle fratelui său.

-Dar altceva mai ai prin buzunare? îl îndeamnă mama pe Rumbi să mărturisească.

Rumbi scoate mândru o cheie de la mașină. Și niște bani.

-Rumbi, de unde le-ai luat? Și cine ți-a dat voie? se alarmează mama, deși ea își îndeasă mereu prin buzunare chei și bani și nu îi cere nimeni socoteală.

-Mi-am dat voie singur, râde Rumbi. Le-am luat din portofelul lui tata. Vreau să fiu și ca el.

-Dar nu ai vrea mai bine să fii ca fratele tău? îl ademenește mama, încercând să recupereze de la Rumbi cheile și banii șterpeliți cu atâta pricepere.

-Ba da, exclamă Rumbi, apucându-și fratele de mână. Îl iubesc pe Minu. Vreau să fiu și ca el.

-Perfect. Înseamnă că vrei să ai în buzunare ce are și el, așa-i?

-Vreau. Dar ce are Minu în buzunare? se agită Rumbi nerăbdător.

-Cum, nu știi? încearcă mama să tragă de timp, ca să găsească un răspuns potrivit.

-Mama, dar eu nu am nimic în buzunar! protestează Minu, scotocindu-se descurajat.

-Cum, nu ai nimic? râde mama șireată. Dar am văzut un pic mai devreme. Minu, buzunarele tale sunt pline de idei!

Idei? În buzunare?

-Chiar așa. Ai uitat că am discutat amândoi despre Pământ și Soare? Ai uitat că ți-ai scos ideile din buzunar? insistă mama, făcându-i cu ochiul lui Minu, semnul lor pentru secretele și șmecheriile pe care Rumbi nu trebuie să le știe (încă).

-Da, da, sare și Minu entuziasmat în joc. Și mai am încă multe idei prin buzunare.

-Grozav, hai să îl ajutăm atunci și pe fratele tău să își umple buzunarele de idei, vrei?

Treaba e ca și rezolvată. Mama, Minu și Rumbi își întind fiecare ambele palme spre cer, apoi strâng pumnii ca să prindă ideile din zbor și să le vâre în buzunare, ușor, să nu se strivească între ele. Apoi, mai întind palmele o dată, încă o dată și încă o dată. Acum, ideile stau liniștite în buzunare, așteptând momentul prielnic să iasă la joacă.

Între timp, a venit și mâncarea.

-Poftă bună, le urează mama celor doi năzdrăvani. Și să nu care cumva să îmi cereți televizor diseară. Aveți deja buzunarele pline de idei!

Dar năzdrăvanii nu o mai ascultă. Acum lumea lor are forma unei porții uriașe de paste cu sos de roșii.

 

Despre autor

Andreea Micu

Andreea Micu

S-a născut în 1985, în București, petrecându-și copilăria alături de bunici, la Târgu-Jiu. Poveștile au fost mereu în căutarea Andreei. La început, erau poveștile spuse de străbunica Bibica și bunica Mica, pe care, odată auzite, le voia repetate întocmai, fără nici cea mai mică abatere de la firul original. Apoi au urmat poveștile ce așteptau să fie scrise, cu entuziasmul copilariei, în caietul de compuneri din clasele V-VIII sau cele care se scriau doar în gând, cu timiditate. Mai târziu, când a devenit mamă, și-au făcut loc poveștile inventate seară de seară pentru băieții săi. Andreea a absolvit Facultatea de Drept a Universității București și Colegiul juridic franco-român de studii europene (Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne). În prezent profesează ca avocat, continuând totodată și o frumoasă tradiție de familie în domeniul vinurilor.vChiar dacă nu bea cafea dimineața, Andreea își găsește energia zilnică în cărțile pe care le citește. Dragostea pentru literatură și bucuria pură din ochii copiilor atunci când descoperă magia cărților au convins-o pe Andreea să reînceapă să scrie povești. Până acum, Andreea a publicat trei cărți din seria „Lunus Plinus și Andrei”: „Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei”, „Lunus Plinus și Miracolul Crăciunului”, „Lunus Plinus și Andrei, pe Pământ nu faci ce vrei”.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.