Atelier Blitz-proze Nr. 159

Călătoria unei cărți prin Țara Sfîntă (jurnal) (I)

se dedică  prietenilor Paul, Moshe și Rafi

 

I am a contemporary  romanian  writer and play writer… I came  for a private visit to the State of Israel in order to launch my book – „Three in the badroom” – translated into Hebrew by Paul Farkaș and Moshe Itzhaki. During my visit I am going to stay with translator Paul Farkaș of Kiryat Bialik…

Repet de mai multe ori textul în avion. Uneori murmur pe sub mustață și provoc mirarea vecinilor de scaun. Nu le ofer explicații, doar le zîmbesc îngerește și puțin misterios. Mă pregătesc pentru „interviul” de la ghișeul din aeroport. De cîte ori am venit în Țara Sfîntă, mi s-au pus mai multe întrebări punctuale: unde mă duc, de ce, la cine voi locui, cînd am biletul de întoarcere etc.  Eu vorbesc bine germana și franceza, binișor maghiara și foarte bine… româna, limbi care nu mă ajută cu nimic în aeroportul Ben Gurion. Engleză pricep într-o cantitate onorabilă, dar mă exprim greu. Acum am învățat textul pe de rost, abia aștept să-l recit cu mîndrie de actor. În buzunar jachetei am dovada! Volumul „Trei în dormitor” – blitz-proze și comedia cu același titlu – tradusă de Paul Farkaș și Moshe Itzhaki la editura Iton 77 din Tel Aviv. Deci: scriitor român proaspăt tradus în ebraică! Am și poză pe copertă, o dovadă infailibilă!

Avionul atinge pista, iar călătorii își pocnesc palmele într-un entuziasm infantil. Pe mine abia acum mă încearcă spaima, nu cînd sînt în înaltul cerului! Cele mai teribile accidente se petrec pe piste, la decolare ori aterizare, cînd te aștepți mai puțin. Aplauzele le consider nesăbuite. Ca și cum ai aplauda un cal de curse cu zece metri înainte de a atinge linia de sosire. În ultima clipă se poate prăbuși, cu botul plin de spume… În sfîrșit, avionul se oprește. Țîșnim în picioare. Brusc, avionul o pornește din nou. Derută! Sîntem rugați să revenim la locuri.  Am apucat să-mi scot valiza și o strîng între genunchi. Avionul face ture pe pistă și bîzîie ca un bondar uriaș, nehotărît pe care floare să se oprească. Ce naiba, a răsărit vreun terorist în cabina piloților?

În sfîrșit, în sala ghișeelor. Șiruri lungi de călători, ca niște liane groase. La ghișeu, o tînără drăguță. Brunetă, ochi negri, ten parcă uns cu miere din conuri de brad. Cu o mînă îi întind pașaportul. Cealaltă îmi alunecă, încet, spre buzunarul unde am cartea. Sînt hotărît să i-o ofer, cu autograf, după ce-mi voi termina de recitat textul în engleză. Frumusețea de abanos privește cîteva secunde în pașaport, clămpăne pe tastatură, îmi aruncă o privire scurtă, profesionistă, apoi mi-l înmînează fără un cuvînt. Sînt uluit! Continui s-o privesc, blocat într-un zîmbet admirativ. Se încruntă și-mi face semn să dispar, așteaptă mulți în spatele meu. E pentru prima oară, în cinci ani, cînd nu mi se pune nici o întrebare! Și cît de pregătit eram!  Mă întîmpină Paul, ca de obicei. Află despre scena ghișeului și rîde amuzat. Lasă, Radule, vei avea destule ocazii să dai autografe…!

Ne urcăm în Duster-ul său de care e foarte mîndru. O pornim spre Marea Moartă. Paul este un iubitor al volanului, conduce cu eleganță, uneori pune frîne neașteptate, asta deoarece majoritatea șoferilor de aici pur și simplu „uită” să semnalizeze, indiferent în ce situație s-ar afla. Fac economie de curent, bombăne prietenul meu pe un ton ironic și sarcastic totodată.

Deșertul Iudeii – un pustiu în umbra ploii, cum este el atît de poetic caracterizat – e cuprins de brațele Munților Iudeii, a Văii Iordanului și a Depresiunii Mării Moarte. Coline golașe, de diferite forme, ca niște spinări de animale preistorice. Platouri în terase, rîpe abrupte, defilee prin care se insinuează pîraie subțiri, podișuri stîncoase. Primul oraș aflat pe „granița” deșertului se numește Arad!  O localitatea plină de verdeață, cum sînt majoritatea localităților din Israel.

Și deodată se arată, ca o Fata Morgana, la poalele colinelor pe care rulăm cu mașina, o întindere de apă albastră cu margini albe, dantelate. E Marea Moartă, ridată de lungi diguri care se întind de pe malul israelian pînă pe cel al Iordaniei. Această oglindă de apă, una dintre cele mai sărate din lume, se găsește la peste 400 de metri sub nivelul mării, cea mai joasă altitudine de pe glob. Aflu că, anual, scade cu un metru, riscînd să sece. Rîul Iordanului, singura apă curgătoare care o alimentează, nu mai are nici ea debitul de altă dată.

Ein Bokek, stațiunea de pe malul mării unde ne-am rezervat cazarea la Hotelul Oasis. Trebuie să așteptăm, în cameră încă se mai deretică. Mă învîrt prin holul spațios, nu am răbdare. Degetele lungi ale apei bat ușor în geamurile înalte de la intrare. Aud chemarea ei șoptită. Lipsește catargul de care să mă leg… În sfîrșit, putem urca în cameră. Mă schimb rapid și ies din hotel. Paul mă asigură că va veni și el, îl distrează entuziasmul meu. În spatele hotelului, coline abrupte, golașe, ca niște paznici încremeniți în muțenie. În față, marea. Mă scufund, aproape ritualic, în ea. Are o densitate aparte, uleioasă și catifelată totodată. Poate în alte vremuri, navigatori marocani au scăpat pe aici butoaie cu ulei de argan. Mă las purtat de brațele ei, în timp ce imaginația îmi zburdă fără opreliști. În jurul meu plutesc alte trupuri. O vreme e liniște, apoi încep să dialogheze. Pricep, cu mirare, că toți vorbesc în limba rusă!  Oare m-am teleportat în Rusia, pe Marea Baltică? Paul, sosit și el între timp, mă trezește la realitate: am stat destul pentru prima zi, hai că mi-e foame. Urcăm în cameră, ne schimbăm. Iau cu mine volumul „Trei în dormitor”, încape exact într-unul din buzunarele jachetei. Cine știe, poate se ivește o ocazie să dau prima dedicație. Pășim de-a lungul plajei. Intrăm prin magazine, vînzătoarele ni se adresează întîi în… limba rusă! Paul le răspunde în ebraică. Atunci ele schimbă… macazul, cum am zice la noi, ne zîmbesc în ebraică și continuă dialogul, cu un firesc de-a dreptul dezarmant, în limba principală a țării. După ce trecem prin ușile detectoare, intrăm într-un complex comercial dotat cu un larg spațiu în mijloc, aranjat ca o piațetă cochetă, cu mese, scaune și ghivece cu verdeață. Ne așezăm. O chelneriță ne aduce două tablete cu meniuri. Frecăm degetele pe ecran, alegem gnochi cu ciuperci. Fata face comanda prin telefon, iar la scurt timp, de undeva dintr-o nevăzută bucătărie, apare un tînăr cu farfuriile noastre aburinde. Afară ne oprim pe o terasă, s-a lăsat deja seara peste mare și deșert. Bem o bere rece servită în pahare înalte din plastic, ca la Cluj de Ziua Recoltei. Surpriză! Berile costă mai mult decît porțiile de gnocchi… Da, dar de aici vedem Marea Moartă luminată de stele, de neoanele și de ledurile litoralului. În hotel, pentru o digestie corectă, intrăm la Spa, ne scufundăm pentru fix cincisprezece minute în bazinul cu apă sărată și aproape fierbinte.

Alunecăm pînă la lift.

Aproape somnambulic, mă dezbrac și mă întind în pat. Adorm înainte de a ajunge cu capul pe pernă.

 

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), „Măcelăria Kennedy” (Cartea Românească, 2017), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia (traducător Gabriela Lungu), Cehia, Ungaria și Serbia, Germania și Israel, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Italia, SUA (traducător Mihael Mudure), Franta și Israel (traducători Paul Farkas și Itzhaki Moshe). „Povestirile mameibătrîne“ (Cartea Românească, 2006) a apărut la Editura Tarandus Kiadó, în traducerea lui Szőcs Imrével. Este cea de-a patra traducere a romanului, după cea în limba franceză, la Gingko Editeur, traducător Dominique Ilea, în limba sârbă, Editura Sezam Book, în traducerea Mihaelei Lazarovici, şi în limba cehă, Editura Dauphin, în traducerea lui Ladislav Cetkovský. Romanul „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009) a apărut la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, cu titlul „Stalin, mit dem Spaten voran!”. De asemenea, tot la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, a apărut și romanul „Măcelăria Kennedy” („ Metzgerei Kennedy”).

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.