Carmen Firan: „Kafka mi-a oferit adăpost într-o lume haotică și închisă cum era cea din România tinereții mele”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ scriitori români contemporani, anchetă inspirată de cea pe care „The Guardian” a găzduit-o până în 2021, numită „Books that made me”, care, la rândul ei, a fost inspirată probabil de ancheta apărută inițial în „The New York Times Book Review”, în 1984. În acest număr, a răspuns pentru cititorii Literomaniei scriitoarea Carmen Firan.

1. Ce citiți în aceste zile?

Descopăr cu oarecare întârziere autori și cărți contemporane, datorită dinamicii vieții și gravității timpurilor. Citesc acum „Refugiul timpului” și „Fizica tristeții”, l-am descoperit pe Gospodinov, care mă trimite în amintiri, capcanele memoriei, revizitez trecutul odată cu el și simt cum istoria își iese din matcă.

2. Care este cartea care v-a schimbat viața?

Nu știu dacă o carte anume mi-a schimbat viața, dar cu siguranță Kafka mi-a oferit adăpost într-o lume haotică și închisă cum era cea din România tinereții mele, nu mai eram nici singură, nici nu m-am mai simțit captivă într-un Castel absurd, m-a ajutat să încep să scriu eseuri și să meditez asupra forței literaturii.

3. Ce carte v-a influențat cel mai mult?

E greu să numesc o carte anume, dar lecturile mele din tinerețe erau numeroase și esențiale – cum aveam să descopăr mai târziu. Dostoievski mi se părea extraterestru. Mă gândeam cum e posibil ca un om, un autor, să aibă o asemenea perspectivă asupra universului uman, complexitatea construcției romanelor sale era pentru mine copleșitoare. „Idiotul” mi-a plăcut enorm. Și acum îl văd pe Mîșkin, ce personaj, ce univers!

4. Numiți cartea (sau cărțile) pe care nu ați reușit s-o (să le) terminați de citit.

Sunt disciplinată la citit până la penibil. Încerc să nu las o carte neterminată, dar cred că s-a întâmplat, mai ales cu cărți mult lăudate și premiate, pe care am ales să le citesc ca să fiu în pas cu lumea. Unele m-au plictisit, probabil, și le-am abandonat. Nu am titluri acum, dar au existat.

5. Numiți cartea pe care o dăruiți cel mai des.

Am dăruit de-a lungul timpului câteva cărți unor prieteni pasionați de lectură, mai ales că, trăind în America, nu avem acces atât de ușor la cărțile în limba română, or majoritatea au nostalgia și savoarea cititului în limba natală. Te atinge altfel, emoția lecturii e diferită. Am oferit Teodor Mazilu – „Pelerinaj la ruinele unei vechi pasiuni”, Petru Dumitriu – „Omul cu ochii suri”, Cărtărescu – „Orbitor”. Ofer și din cărțile mele, nu din vanitate.

6. Care dintre cărțile secolului al XX-lea vi se par supraevaluate?

Întrebare valabilă, nu m-am gândit până acum. Mi-e și teamă să răspund, dar cred ca fenomenul creat de „Ulise” e supradimensionat.

7. Care dintre cărțile din literatura secolului al XX-lea vi se par subevaluate?

La această întrebare ar fi trebuit să răspund imediat după ce am citit o carte care m-a impresionat și pe care nu am găsit-o în nicio listă de premieri etc. Cred că, asemeni oamenilor, cărțile au destinul lor. Unele sunt născute să strălucească, altele rămân ascunse în nisip, mici diamante pentru scufundători. Au fost multe, dar e mult prea subiectivă măsura de judecată pentru a mă pronunța. Revenind la literatura română, una ar putea fi „Cartea milionarului”?

8. Numiți o carte pe care v-ați fi dorit s-o scrieți.

Aici e poveste lungă. Mi-aș fi dorit să scriu multe cărți pe care le-am adorat. Sau mai bine zis, mi-aș fi dorit să am forța necesară de a transmite prin cărți emoția pe care am simțit-o când am terminat „Metamorfoza”, sau „Frații Karamazov”, sau „Livada cu vișini”, sau „Deșertul tătarilor”, sau „O zi mai lungă decât veacul”. Răspunsul e incomplet, discuția e mai complexă.

9. Ce carte ați recitit cel mai des?

Citesc în special cărți noi, autori noi, recitesc doar ocazional, forțată de un eveniment anume. Nu am mult timp. Nici timp mult nu mai e.

Carmen Firan este poetă, prozatoare, autoare de piese de teatru şi scenarii de film. Din 2000 s-a stabilit la New York. A publicat peste 30 de volume de poeme, nuvele, povestiri şi eseuri, în România şi în Statele Unite ale Americii. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii Poeţilor Americani şi PEN American Center din New York. Între 1997-2002 a fost director de programe la Institutul Cultural Român din New York. Este co-editor al antologiei de poezie americană contemporană „Locul Nimănui” (Cartea Românească) şi antologiei de poezie română modernă şi contemporană „Născut în Utopia” (Talisman Publishers) SUA, 2006, precum şi co-editor al antologiei „Străin acasă. Poezie contemporană americană cu accent” (Numina Press, Los Angeles, 2008). Opera sa apare în traducere în reviste, antologii sau în volum în Franţa, Anglia, Irlanda, Polonia, Israel, Canada, Germania, Suedia. Susţine conferinţe şi lecturi literare la universităţi americane şi la colocvii internaţionale din Statele Unite ale Americii şi Europa.