Blitz-proze

Carton lipit în geam 

Sora Aurica 

În stația de autobuz, ca de obicei, îmbulzeală mare. Toată lumea e nervoasă. Unii înjură scurt, printre dinți. Doar o femeie, cu o broboadă pe cap, nu pare afectată de această prelungită așteptare. Se învîrte printre cei înțepeniți de mînie, întrebînd pe cîte unul:

– Nici mata nu o cunoști pe sora mea, Aurica?!

Cei întrebați dau din umeri, privind-o ca pe o ființă de pe altă planetă. Doar unul, cu un neg mare pe vîrful nasului, pare că și-a mai păstrat niște fire de umor și-o întreabă:

– Da᾿ cum arată sora asta a ta, Aurica?

– Apoi cum să arate? răspunde femeia. Ca orice gospodină! Acum am aflat că-i o țîră bolnavă și-am venit s-o văd, că eu am mai fost o dată la ea și stă tare fain, la bloc, cu apă și gaze și un tub gros pe hol pe unde se aruncă gunoaiele, de nu-ți rămîne nici o murdărie prin casă. Da᾿ n-o cunoașteți pe sora mea, Aurica? Nu se poate să n-o cunoașteți, că-i mare gospodină și te văd și pe tine cu plase în mînă!

În cele din urmă, pricepu că nici unul din stație nu o cunoaște pe soră-sa Aurica, habar nu au unde locuiește, dar ei tot nu-i venea să creadă.

– Îl întreb pe șofer, el știe, doar m-a mai dus o dată.

În momentul acela sosi autobuzul. Călătorii se repreziră asupra lui ca vulturii asupra unei prăzi bogate, burdușindu-l. Femeia cu broboadă primi cîteva lovituri zdravene și rămase, în cele din urmă, jos, nereușind să urce. Intră în vorbă cu vînzătoarea de loz în plic, dar nici ea n-o cunoștea pe soră-sa Aurica.

– Apoi, cînd vine următorul autobuz?

Vînzătoarea de loz în plic dădu din umeri, plictisită. În mod miraculos, următorul autobuz sosi repede și era aproape gol. Șoferul habar n-avea cine-i Aurica și nici nu-și amintea să o fi dus vreodată pe femeia cu broboadă la soră-sa.

La capăt de linie o pofti, nu tocmai politicos, să coboare. Între timp, femeia cu broboadă mai plătise și o amendă pentru că nu avea bilet din ăla găurit.

„Acum, soră-mea Aurica poate crăpa, își zise ea, eu nu mai vin niciodată la oraș. Aici, să mă bată Ăl de sus, nimeni nu cunoaște pe nimeni!”

 

Carton lipit în geam 

„NU ATINGEȚI PRODUSELE CU MÎNA – VĂ RUGĂM ALEGEȚI CU OCHII”

Îmi înfig pivirile într-un șalău aflat cam pe la mijlocul tăvii pline cu asemenea trufandale și aștept, înghițind în sec, să-mi vină rîndul, să-l primesc alături de o jumătate de lămîie și trei felii de pîine. Mi-e cald și mi-e foame, sînt în pantaloni scurți, toți de la rînd sîntem în pantaloni scurți, iar cînd ne atingem pielea încinsă ne trec fiorii.

– Ăla! zic fără a-mi dezlipi privirile de la șalăul meu.

– Care?

– Ăla, zic și nu mișc un deget, respectînd întocmai indicațiile scrise cu roșu pe o tăviță de carton lipită de geam.

Vînzătorul își vîră degetele sale groase printre pești, scormonind de zor și întrebînd tot mai răstit, care? Cei din spatele meu dau semne de nerăbdare. Foamea și căldura i-a năucit pe toți. Mîinile vînzătorului răscolesc, înfrigurate, șalăii tăvăliți prin făină și pesmet și desprind, din cînd în cînd, de pe ei fîșii întregi. Persoanele din spatele meu încep să mă împingă, vizibil iritate.

– Care ?! întreabă sonor vînzătorul, spune mai repede, că așteaptă și alții la rînd, nu ești numai tu singur pe lume!

– Așa-i! întăriră cîțiva.

Văzînd că bucata de șalău aleasă de mine „cu ochii” nu este nimerită de vînzător, întind mîna rapid, o înhaț și o arunc pe cîntar.

– Asta, zic, și răsuflu ușurat.

– De ce-ți bagi, mă, labele aici?! izbucnește deodată vînzătorul. Tu nu vezi ce scrie acolo, ori poate nu știi citi?! Te crezi mai șmecher decît alții?! Vedeți, așa sînt tinerii ăștia, fac pe grozavii, își bat joc de oamenii cinstiți!

Ultima replică fusese subtil adresată celor din spatele meu. Izbucniră și ei:

– Ai dreptate! Fac pe șmecherii!

– Nu respectă nimic, n-au nici un fel de respect!

– Așa-i cînd nu sînt pedepsiți la timp!

– Ia să-i dăm o lecție, măcar aici!

– Ne și privește cu aroganță, mai bine s-ar tunde!

– Dați-l afară din rînd, să mai stea o dată civilizat!

Cuvintele lor năvăliseră asupra mea ca un roi de albine, năucindu-mă. Am simțit apoi cîteva ghionturi zdravene între coaste și m-am trezit la cîțiva metri de tejgheaua cu șalăi. Îmi pierise foamea, așa, fără nici o logică.

Mi-era doar sete, o sete cumplită, cum îmi imaginez că-i apucă pe cei rătăciți prin pustiuri.

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii nationale și internationale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria și Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franta și Israel.

1 comentariu

  • justificarea esentiala a lansarii si expunerii produsului blitz proze e un efect viibil de la prima lectura. valabil pentru citiorii pentru care textle nu sunt inedite. anume efectul lor exploziv e mult mai mare decat la primele lecturi, mai aproape sau mai departe in timp.
    punctual, aceste cele mai recente 2 sunt asa de geniale ca inhiba comentariul direct, explicit. literatura anilor 80 abunda in asemenea tablouri de gen, concentrate. dar n-am intalnit alte piese mai radiante semnificativ decat miniaturile lui radu tuculescu.
    mai mult, reaparitia lor sub egida literomania te scuteste de aplicarea fastidioasa a maximei lui blaga (lucian, nu va ganditi la prostii0: literatura nu se citeste, se reciteste. recitirea aici e mai penetranta decat in volumul/volumele din biblioteca ta.

Scrie un comentariu