Nr. 157 Pastila de înțelepciune

„Ce trebuie să avem la îndemână în situații dificile”

Începând cu nr. 147, Literomania vă propune „Pastila de înțelepciune”, o nouă rubrică săptămânală, realizată în colaborare cu Editura Seneca – o editură care, prin titlurile sale, a reușit să readucă în atenția cititorilor filozofia stoică și principiile de bază ale acesteia. În fiecare număr al Literomaniei veți găsi, prin urmare, citate – mici „pastile” de înțelepciune – care să vă ghideze și să vă dea mai mult curaj de-a lungul unei săptămâni. În acest număr, vă propunem un fragment din volumul „Discurs viu – Diatribe. Cartea I”  de Epictet (traducere din greaca veche de Andreea Ștefan, Editura Seneca, București, 2018.

*

Ce trebuie să avem la îndemână în situații dificile

 

1. Când vizitezi pe cineva important, să-ți amintești că altul, de sus, privește la ceea ce se întâmplă și că trebuie să îi placi mai degrabă aceluia decât acestui om.

2. Acela te întreabă: „Exilul, închisoarea, lanțurile, moarte și faima rea, ce spuneai la școală despre acestea?”

3. „Spuneam că sunt indiferente.” „Și acum ce crezi, oare nu s-au schimbat în vreun fel?” „Nu.” „Te-o fi schimbat tu?” „Nu.” „Spune atunci ce sunt lucrurile indiferente.” „Cele care nu depind de voința mea.” „Spune și care sunt consecințele care decurg de aici.” „Lucrurile care nu depind de mine nu mă privesc.”

4. „– Spune-mi atunci despre bine, ce considerați voi că intră în această categorie?” „Libertatea de alegere, așa cum trebuie să fie, și folosirea corectă a reprezentărilor.” „Și care e scopul?” „Acela de a te urma pe tine.”

5. „Și susții și acum aceleași lucruri?” „Le susțin și acum.” „Atunci mergi cu încredere în casa celor puternici amintindu-ți aceste lucruri și vei vedea ce valorează un tânăr care s-a ocupat cu ceea ce trebuia, în mijlocul oamenilor care nu au făcut același lucru.”

6. Cât despre mine, pe zei, cred că vei gândi așa: „De ce ne-am pregătit atât pentru un lucru de nimic ca acesta?

7. Asta înseamnă puterea? Asta – anticamerele, însoțitorii, gărzile? Pentru astfel de lucruri am ascultat atâtea discursuri? Toate acestea nu valorau de fapt nimic, dar eu m-am pregătit pentru ele ca și cum ar fi fost lucruri importante!”

Susține Literomania

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: