Din Ţinutul Năzdrăvanilor Nr. 196

Ceai albastru

andreea micu_literomania



Azi mi-am făcut un ceai albastru.

Prima oară am crezut că infuzia de oolong și iasomie are ceva artificial prin ea și nu am adăugat în coșul virtual de cumpărături cutia care promitea să îmi coloreze ceașca în bleu. Dar pliculețele acelea de bumbac, în care se ascundea o culoare negustată până atunci, nu îmi dădeau pace. Ceai verde, ceai negru, ceai alb, ceai roșu. La urma urmei, de ce nu și albastru?

În ceaiul meu de azi apare dimineața aceea de la mare, când stăteam cu mama și tata pe plajă la Neptun și făceam împreună un castel de nisip. Șanțurile castelului erau treptat umplute cu apa valurilor care se frângeau la țărm. Mă murdărisem de noroi și scoici și am fugit în apă să mă spăl. Apa era caldă, i-am chemat și pe mama și tata. Săream cu toții în valuri. Uneori ne stropeau mult pe față și sarea ne intra în ochi.

M-am uitat o clipă spre cerul albastru. O secundă de neatenție a fost suficientă. Un val mai puternic m-a împins de la suprafața apei spre fund. Dintr-odată, m-am simțit fără aer. Eram sub apă. Într-o altă lume, atât de îndepărtată de lumea de la suprafață, deși între aceste două lumi se afla doar fâșia subțire, lucioasă a mării. Știam că nu am voie să respir, altfel mă înecam. Am deschis ochii și m-am mirat că nu mă ustură de la apa sărată. Cădeam spre fund, lent, ca o algă fluturată de un vârtej. Era atât de ușoară alunecarea încât nu îmi doream să dau din mâini sau din picioare ca să ies. Îmi plăcea liniștea. Secundele îmi păreau ore. Am început să expir aerul din plămâni. Bulele îmi ieșeau din gură firave și le priveam cum zboară spre cei de afară. Afară era acum atât de departe de spațiul de sub valuri unde mă aflam.

Ceaiul albastru nu are nimic fals în el. Culoarea sa provine de la o floare, numită Fasolea fluturilor. Îmi e greu să îmi imaginez că fluturilor le place fasolea sau că îi ajută în vreun fel să zboare. Și totuși, numele ei trebuie să ascundă un grăunte de adevăr. Oare sunt niște fluturi care au aripile în formă de fasole și de aici denumirea plantei? Sau există vreo fasole pe care fluturii o ajută să se înmulțească, purtându-i pe aripi semințele, asemeni vântului? Amestec zahărul cu lingurița, în rotocoale albastre clare, și îmi dau seama că nu fac decât să îl copiez pe Proust, cu a sa madeleine, din care era de ajuns să guste o fărâmă și se trezea din nou copil. Nu am citit decât fragmente din cărțile lui Proust, dar cred că trăiesc deseori asemeni lui, ignorând prezentul, redefinind trecutul și jucându-mă cu formele posibile de viitor.

Nu îmi era frică sub apă. Nu puteam înota ca să ies, doar așteptam calmă să se sfârșească acea cădere spre fund. Cred că mi-a trecut prin cap că e foarte posibil să mă înec. Era însă doar un gând ce aluneca odată cu mine, în lumea nouă subacvatică. Îmi plăceau razele de soare care reușiseră să pătrundă spre fund, luminându-l. Am ridicat privirea spre luciul apei, pe care îl vedeam acum de jos în sus, întâia dată. Cerul era tot albastru.

Prin rotocoalele ceaiului albastru pe care îl sorb acum îl văd pe băiețelul meu, Rumbi, care colorează un supererou. El folosește mult roșu în toate desenele lui, zice că e culoare puternică. De mult nu a mai stat atât de cuminte în fața unei coli de hârtie. Ce-i cu liniștea asta în tine? îl întreb. Îmi aștept fratele de la înot, îmi răspunde. Fără el, nu am chef de nicio jucărie. Cred că nici nu prea pot respira bine, mama, când Minu al meu nu e acasă.

Și aerul pe care îl respirăm e albastru, mă gândesc. Oare o fi mai albastru atunci când ești binecuvântat cu un frate alături, de când te-ai născut? Când, zi de zi, viața se vede prin patru ochi, unii mai mici, alții mai mari, dar toți îndreptați spre aceeași zare?

Cerul de pe plaja din Neptun a început să devină negru în ochii mei scufundați sub valuri. Atunci am simțit o mână puternică pe spate. M-a tras în afară cu brutalitate și cu spaimă. Am scuipat apă, dar puțină. Îmi era frig. Câteva secunde mai târziu, stăteam învelită sub un prosop mare, pe nisip, în zumzetul plajei. Eram afară și mi se părea că totul din jur făcea mult zgomot. Respiram și îmi era mai frică decât îmi fusese sub apă.

What do you do with so much blue? se întreabă André Aciman, într-una din povestirile sale despre mare, contemplând apropierea copleșitoare de misterul nesfârșitului albastru. Prea mult albastru poate fi periculos uneori. El golește de sens toate celelalte lucruri imperfecte din jur.

Învață-mă să îl desenez pe Dumnezeu! îmi strigă Rumbi din camera alăturată. Nu îmi iese capul prea bine, vezi? Ajută-mă să folosesc un compas, ca să îl fac perfect rotund. Și apoi trebuie să adaug și barba, dar nu știu cât de lungă este. Mama, spune-mi cât de lungă e barba lui Dumnezeu, pentru că nu vreau să îl greșesc.

Mă întreb și acum dacă mâna care m-a scos era cea a tatălui meu.

Credit foto: © Mihnea Ratte

 

Susține Literomania

Despre autor

Andreea Micu

S-a născut în 1985, în București, petrecându-și copilăria alături de bunici, la Târgu-Jiu. Poveștile au fost mereu în căutarea Andreei. La început, erau poveștile spuse de străbunica Bibica și bunica Mica, pe care, odată auzite, le voia repetate întocmai, fără nici cea mai mică abatere de la firul original. Apoi au urmat poveștile ce așteptau să fie scrise, cu entuziasmul copilariei, în caietul de compuneri din clasele V-VIII sau cele care se scriau doar în gând, cu timiditate. Mai târziu, când a devenit mamă, și-au făcut loc poveștile inventate seară de seară pentru băieții săi. Andreea a absolvit Facultatea de Drept a Universității București și Colegiul juridic franco-român de studii europene (Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne). În prezent profesează ca avocat, continuând totodată și o frumoasă tradiție de familie în domeniul vinurilor.vChiar dacă nu bea cafea dimineața, Andreea își găsește energia zilnică în cărțile pe care le citește. Dragostea pentru literatură și bucuria pură din ochii copiilor atunci când descoperă magia cărților au convins-o pe Andreea să reînceapă să scrie povești. Până acum, Andreea a publicat trei cărți din seria „Lunus Plinus și Andrei”: „Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei”, „Lunus Plinus și Miracolul Crăciunului”, „Lunus Plinus și Andrei, pe Pământ nu faci ce vrei”.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.