Din Ţinutul Năzdrăvanilor Nr. 198

Cele șapte

O frunză de salată, pâine, un strat de smântână, o felie de șuncă, o roșie cherry, un ou ochi și un praf de parmezan. Șapte ingrediente pentru micul dejun perfect. Năzdrăvanii îl cer în fiecare sâmbătă dimineață, alături de cana de cacao cu lapte și miere. E premiul lor pentru că a mai trecut o săptămână în care nu au fost nici prea obraznici, nici prea leneși, nici prea grăbiți, nici prea neliniștiți. Adică răsplata unei năzdrăvăneli suportabile pentru bucătăreasa-șefă de weekend.

Nu vă plictisiți de oul ăsta al meu? îi întreb uneori pe Minu și Rumbi, în timp ce ei se șterg satisfăcuți la gură de urmele celor șapte ingrediente, ridicându-se greoi de la masă. Nici vorbă, ne gândim de luni până vineri la el! răspund ei în cor. Oul făcut de tine e magic!

În diminețile sfârșiturilor de săptămână din orașul nostru de munte, bunica îmi dădea voie să dorm mai mult. Când mă trezeam de la zgomotul ciocurilor porumbeilor pe pervazul ferestrei, o strigam imediat pe bunica. O strigam tare, pentru că știam că aud și vecinii prin țevi glasul meu ascuțit. Îmi plăcea să le dau de știre că am o bunică și că ea vine la mine când o chem, oricând. Cu cât o strigam mai tare, cu atât simțeam că o iubesc mai mult și parcă toți ceilalți îmi auzeau astfel dragostea. La ora aceea, bunica se afla negreșit în bucătărie. Micul dejun era pregătit. Sendvișul, oul și ceașca de lapte cu cacao soseau aranjate frumos pe o tavă, mi le servea în pat. Mă ridicam leneșă în fund și începeam să mănânc cu guri mici, în timp ce citeam aventuri din Jules Verne, „Winnetou” sau „Povești nemuritoare”. Dimineața de sâmbătă era infinită, alcătuită dintr-o infinitate de dimineți, toate la fel, toate cu lapte și cacao și sendvișuri și pagini de carte.

Adorăm weekendul! strigă năzdrăvanii, fugărindu-se prin casă cu puști și gloanțe de plastic, după ce au primit muniția celor șapte ingrediente de la micul dejun. Iar tu, mama, să ai poftă la citit! Bagă-te la loc în pat cu cărțile tale, că ai fost ocupată toată săptămâna și știm cât de mult îți place să citești! Eu îi ascult și trag la loc pătura peste picioare. Îmi iau romanul lui Vodolazkin, mai frunzăresc din poeziile lui Neruda, deschid un manual despre stări sufletești și răsfoiesc viața lui Dior. Când eram mică, luam cărțile pe rând, acum le amestesc pe toate, în pofte și chefuri de moment și cu cât deschid mai multe cărți, cu atât aș începe și mai multe. Tânjesc să pot cumpăra ore suplimentare din acelea pentru care sunt plătiți angajații, iar eu le-aș adăuga celor 24 cu care trebuie să ne mulțumim, ca să îmi încapă toate cărțile într-o zi de sâmbătă și să pot să spun: azi m-am săturat de citit.

În diminețile bucureștene ale copilăriei mele, uneori beam ceai cu zahăr, știu sigur asta, pentru că primisem de undeva din Germania niște cuburi de zahăr în diverse forme și culori. Uneori aruncam în ceai o inimă roz, alteori o treflă albastră sau un romb alb. Erau forme desprinse din cărțile de joc, aș fi mâncat acel zahăr și gol, dar mama îmi spunea că îmi face rău la dinți. Uneori mă strecuram la cutia cu zahăr, care părea să se umple mereu de cuburi colorate, parcă nu se mai termina. Îmi alegeam o formă și o ronțăiam pe îndelete într-un colț al camerei, înainte să plecăm la grădiniță. Oare mai mâncam și altceva? Nu îmi mai amintesc. Dar țin minte povești din „Biblie”, Adam și Eva, Sodoma și Gomora, Iisus și ucenicii săi. Le citesc și eu acum năzdrăvanilor mei, dar spuse de tata sunau parcă mai bine. Zic asta pentru că eu nu am uitat acele povești niciodată, deși au trecut zeci de ani de când le-am auzit. Dar Minu și Rumbi le uită, oricât le-aș citi din ele. Nu sunt încă o bună povestitoare.

În timpul săptămânii, diminețile noastre sunt toate la fel. Minu e la școală, el se scoală cel mai devreme și e primul la masă. El mănâncă serios, liniștit, dar nu are chef deloc de ou, îl păstrează doar pentru zilele de sâmbătă. Apoi vin eu, mâncând pe fugă și pe jumătate, din orice se poate, pentru că nicio mâncare nu are gust dimineața. Când primele ore ale zilei se îmblânzesc, iese și Rumbi din așternut, cu somnul încă pe pleoape. El mestecă lent bruschete sau omletă, supărat că începe o nouă zi, dar vesel că avem mâncare și că e toată a lui.

Iaurțica mea, tu nu înțelegi cât de mult te iubesc. Vino să te îmbrățișez, ca să știi că ești mama mea, îmi spune Rumbi, sătul. Minu îmi strigă din camera alăturată: tu ești dorința mea de onoare!

Cred că toate diminețile mele de până acum au fost, de fapt, la fel.

Și curcubeul e același mereu. Aceleași șapte culori care se ridică pe cer după ploaie. Și e tot timpul ca un arc neterminat între lumi. Dar încă nu am auzit pe nimeni să spună că s-a plictisit de el.

 

Susține Literomania

cartepedia.ro
cartepedia.ro
elefant.ro

Despre autor

Andreea Micu

Andreea Micu

S-a născut în 1985, în București, petrecându-și copilăria alături de bunici, la Târgu-Jiu. Poveștile au fost mereu în căutarea Andreei. La început, erau poveștile spuse de străbunica Bibica și bunica Mica, pe care, odată auzite, le voia repetate întocmai, fără nici cea mai mică abatere de la firul original. Apoi au urmat poveștile ce așteptau să fie scrise, cu entuziasmul copilariei, în caietul de compuneri din clasele V-VIII sau cele care se scriau doar în gând, cu timiditate. Mai târziu, când a devenit mamă, și-au făcut loc poveștile inventate seară de seară pentru băieții săi. Andreea a absolvit Facultatea de Drept a Universității București și Colegiul juridic franco-român de studii europene (Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne). În prezent profesează ca avocat, continuând totodată și o frumoasă tradiție de familie în domeniul vinurilor.vChiar dacă nu bea cafea dimineața, Andreea își găsește energia zilnică în cărțile pe care le citește. Dragostea pentru literatură și bucuria pură din ochii copiilor atunci când descoperă magia cărților au convins-o pe Andreea să reînceapă să scrie povești. Până acum, Andreea a publicat trei cărți din seria „Lunus Plinus și Andrei”: „Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei”, „Lunus Plinus și Miracolul Crăciunului”, „Lunus Plinus și Andrei, pe Pământ nu faci ce vrei”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: