Concurs de cronică literară

„Leadership de război. Lecții esențiale de la cei care au făcut istorie” de Andrew Roberts 

Robert Gabriel Popa

Volumul apărut în România la Editura Litera, în 2020, ne prezintă detalii mai puțin știute despre liderii politici și militari ai secolelor XIX, respectiv XX. Este o carte care ne ajută să înțelegem mai bine anumite decizii luate de cei ce au influențat cursul istoriei.

Napoleon, părăsit de mulți ofițeri valoroși înaintea bătăliei care i-a hotărât destinul

Despre Napoleon Bonaparte, generalul ajuns mai târziu prim-consul, iar apoi împărat al Franței, vom afla că a reușit să câștige respectul soldaților săi deoarece îi primea pe foarte mulți dintre ei în audiență, pentru a ști ce nevoi au (și tot autorul spune că Napoleon își respecta promisiunile față de ei). Napoleon a folosit principiul meritocrației (existau chiar niște legi în acest sens), pentru a-i motiva pe soldați și ofițeri să fie mult mai curajoși și mai dedicați pe câmpul de luptă. Iar dacă aceștia își îndeplineau sarcinile cu succes, atunci aveau șansa să se ridice din punct de vedere financiar, dar și să capete influență în societate (prin titluri nobiliare, prin grade militare etc). De altfel, autorul remarcă faptul că Napoleon se bucura de o mare popularitate în rândul armatei, față de alte instituții ale statului francez. Dar, așa cum se va vedea și în rândul altor lideri descriși în această carte, pentru Napoleon a venit și reversul medaliei. Înfrângerea definitivă, suferită la Waterloo, în 1815, a venit într-un moment când Napoleon nu mai avea aceeași autoritate în fața propriei armate, dovadă că, după revenirea din primul exil, mai mulți ofițeri valoroși ai lui Napoleon au refuzat să-l mai slujească.

Cum era să-și piardă viața Churchill în tinerețe

Mult mai târziu, viața lui Winston Churchill, premierul Marii Britanii în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, a atârnat de un fir de ață. În timpul unei bătălii din Sudan, pe când avea 24 de ani, Churchill era pe un cal și s-a apărat cu un revolver în fața a patru inamici. Tot Churchill a cunoscut pericolul în țări precum Afghanistan și Pakistan, unde fundamentalismul islamic a creat o atmosferă violentă în societate. Trecut și prin lungile lupte din tranșee, în Primul Război Mondial, Churchill a dobândit maturitatea necesară funcției ce avea să-l transforme într-unul dintre personajele cheie ale următorului război mondial. Atacată de aviația germană, armata engleză a reușit să-i alunge pe piloții lui Hitler, dar nu fără sacrificii. Pentru a-i ține cu moralul ridicat pe soldați, dar și pentru a fi sprijinit de civili, Churchill a ținut mai multe discursuri mobilizatoare la radio. Potrivit autorului, faptul că Germania nu a reușit să invadeze la propriu arhipelagul britanic a creat oportunitatea deschiderii unui nou front (de altfel, dacă Germania invada Anglia, iar în Atlantic nu ar fi fost oprită, intențiile lui Hitler erau să atace orașele importante de pe coasta de Est a Americii).

Stalin, acte de cruzime cu propriii soldați. În schimb, Marshall destituia ofițerii de care nu era mulțumit

Cu mulți ani înainte de a deveni conducătorul Uniunii Sovietice, Iosif Stalin jefuise o bancă, atac soldat cu 40 de persoane decedate. Se pare că violența îl caracteriza încă de la prima tinerețe pe succesorul lui Lenin. Mai târziu, cu scopul îngrozirii populației, a ordonat ceea ce s-a numit „Marea Teroare”: deportări, înfometări și execuții în masă. Brutalitatea lui Stalin a mers atât de departe încât, în timpul Bătăliei de la Stalingrad, în jur de 13.500 de soldați ruși au fost împușcați de NKVD (poliția secretă a lui Stalin) pentru a preveni actele de lașitate în fața armatei germane invadatoare. Curios e faptul că, la începutul invaziei ordonate de Hitler, lui Stalin nu-i venea să creadă că este invadat. Ba mai mult, s-a retras pentru o scurtă perioadă de timp la casa lui de vacanță. Nu avea încredere deplină nici în Jukov, unul dintre cei mai buni generali pe care-i avea, dovadă că poruncise ca Jukov să fie spionat cu microfoane plantate de NKVD. În 1939, când Germania și URSS au invadat împreună Polonia, rușii au comis teribilul masacru din Pădurea Katyn, unde doar unul dintre oamenii lui Stalin a împușcat 7.000 de polonezi (pentru a nu se murdări și pentru a nu-și răni degetele de la folosirea pistolului, călăul a purtat un șorț și mănuși). Ca să-și ascundă faptele, rușii au dat vina pe naziști.

Pe de altă parte, George Marshall, inițiatorul celebrului ajutor financiar oferit statelor occidentale după război – „Planul Marshall” –, a contribuit la mărirea considerabilă a efectivelor militare americane în Al Doilea Război Mondial, de la 200.000 (număr egal cu armata României, potrivit cărții, numai că ar trebui verificată această informație și din alte surse) la 8 milioane. Deși nu a mers efectiv pe front, generalul Marshall dădea dovadă de multă rigurozitate, mulți ofițeri fiind destituiți din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare. În comparație cu Stalin, care își putea executa oricând subalternii, metodele lui Marshall pot fi considerate blânde.

Sănătatea fragilă a lui Eisenhower

Generalul Dwight Eisenhower, cel ce va deveni mai târziu președintele SUA, a avut succes în fața armatei germane prin luptele pe fronturi largi, și nu restrânse, cum ar fi preferat alți ofițeri. Autorul mai evidențiază capacitatea lui Eisenhower de a delega sarcini și de a-și păstra calmul în situațiile critice (de exemplu, după ce a aflat că generalul George Patton – un alt general de referință din Al Doilea Război Mondial – și-a pălmuit un soldat, a decis să-l ierte pe Patton). O altă curiozitate este că suferea de hipertensiune arterială. Și, totuși, a mai trăit încă 24 de ani după război.

 „Doamna de fier” și riscul de a-și pierde funcția de premier 

În anii ’80, după ce a susținut o intervenție militară pentru eliberarea insulelor Falkland, Margaret Thatcher a fost profund afectată de prețul plătit. Prim-ministra de atunci a Marii Britanii a scris nu mai puțin de 255 de scrisori către familiile soldaților care s-au jertfit în luptele cu armata argentiniană, țară ce trecea la vremea respectivă printr-o dictatură. Thatcher, cunoscută și ca „Doamna de Fier”, și-a riscat funcția, pentru că au existat și opinii contra în legătură cu operațiunea militară pe care a ordonat-o. În momentul când Argentina a invadat insulele Falkland, teritoriul britanic de peste mări avea mai puțin de 100 de soldați care să asigure protecția insulelor. De remarcat că Thatcher a încercat să negocieze cu Argentina, prin medierea președintelui american Reagan, însă fără succes, iar invazia și ulterior eliberarea insulelor au devenit inevitabile.

Un război devastator evitat

Iată de ce istoria este esența deciziilor luate de liderii militari și politici în momentele esențiale. Au existat și capitole unde războaie cu mult mai devastatoare decât cele descrise mai sus au fost evitate. Un exemplu relevant rămâne Criza Rachetelor din Cuba, în 1962. Atunci, John F. Kennedy (președintele SUA), Nikita Hrușciov (premierul URSS), patru piloți americani (care au spionat bazele unde s-au amplasat rachetele sovietice nucleare în Cuba) și un comandant de submarin sovietic (care a refuzat să atace o navă militară americană) și-au adus, fiecare, contribuția la evitarea celui de-Al Treilea Război Mondial, de această dată, unul care ar fi pus în pericol chiar viața de pe planetă. A fost, evident, și meritul unor diplomați din cele două națiuni (Casey Sherman și Michael J. Tougias, „Mai presus de orice…”). Iată un exemplu concret pentru statele puternice de astăzi că până și cele mai mari neînțelegeri în plan politic, economic și militar pot fi rezolvate pe calea dialogului, și nu prin folosirea armelor, fiindcă, după cum am văzut mai sus, mult prea mulți oameni ajung să sufere din cauza războaielor.