Blitz-proze

Concurs

Concurs

Se făcuse ora două după-masa, iar juriul încă nu sosise. În spatele scenei era agitaţie mare. Numeroşii concurenţi se loveau unii pe alţii, se călcau pe picioare din cauza spaţiului prea strâmt. Din cauza emoţiilor, unii uitaseră din ce formaţie făceau parte. Instructorii își priveau, neliniştiţi, ceasurile.  Dirijorii se străduiau să-şi adune, cît de cît, coriştii, fără prea mari şanse de reuşită.

Pe la două şi zece îşi făcu apariţia preşedintele juriului. Fu extrem de mirat că nu a ajuns ultimul, după cum crezuse. Luă loc la masă şi consultă, în fugă, listele.

În sală erau trei spectatori şi cîţiva copii care se fugăreau printre rîndurile de scaune, agitînd în mîini pistoale cu capse. Preşedintele dădu semnalul de începere. Pînă la urmă, se vor aduna toţi membrii. De altfel, îl cam încerca somnul. Tocmai luase o masă copioasă.

Au intrat primii concurenţi. Un cor mixt îmbrăcat cam pestriţ. Dirijorul a aruncat o privire nervoasă în sală, mai exact spre masa juriului unde nu zărea decît o singură persoană. Dacă ar fi ştiut, ar fi refuzat să intre în scenă, căci soarta sa nu era echitabil să o hotărască o singură persoană. Atacă prima bucată, la a doua uită să dea tonul, iar interpreţii au încurcat ritmul și au întrerupt, pînă la urmă, melodia. Dirijorul îi pofti pe toţi afară.

Copiii aplaudară frenetic.

Următorii concurenţi, conform ordinii stabilite, refuzară să intre pînă nu se adună întreg juriul. Se iscă o scurtă ceartă, dar un instrumentist, cu o înfăţişare blazată, se oferi să intre el peste rînd. Ceea ce şi făcu, interpretînd la trompeta solo o melodie de jale. După trompetist urmară: o tînără solistă fără acompaniament, care uită să-şi spună numele, apoi un grup vocal restrîns, fără dirijor.

Între timp, se adunară toţi membrii juriului şi începură să se întrebe cine sînt cei de pe scenă. Preşedintele nu le putu da decît vagi explicaţii, deoarece ordinea de pe liste nu mai era respectată, ba urcau interpreţi care nu puteau fi găsiţi pe nici o listă. În sală mai intrară doi spectatori cu cîte un porumb fiert în mînii şi încă nişte copii, care strigau cu mîndrie numele părinţilor aflați pe scenă.

La un moment dat, o tînară îmbracată sărbătoreşte ceru scuze în numele unei formaţii care nu putea cânta pentru că nu le sosiseră instrumentele. Erau pe drum. Atunci juriul hotări să bea o cafea. Trecuseră cîteva ore de cînd urmăreau caruselul concurenţilor despre care nu întotdeauna au putut afla cine sînt, de unde, şi ce interpretează.

Au fost servite cafelele, iar caruselul a continuat, spre marea bucurie a copiilor veniţi să-şi urmărească părinţii ori rudele. Unii, mai îndrăzneţi dădeau cîte o raită pe scenă, trăgînd cu pistolul ori oferind flori interpreţilor. Doi membri din juriu, după ce şi-au sorbit cafelele, s-au hotărît să înfulece nişte parizer.

Seara, tîrziu, o femeie legată la cap cu un batic, adună totul într-un făraş enorm.

 

Vom face totul

În asemenea hal nu se mai poate continua, a explodat preşedintele într-un acces de furie. Se lipseşte de la şedinte în mod inadmisibil. Trebuie să facem ceva.

S-a propus formarea unui comitet care să propună o comisie de disciplină avînd principala sarcina de a analiza abuzurile în neprezentare ori participare pasivă la şedinţele unde se dezbat marile probleme ale ţării. După o lună de discuţii aprinse, a luat fiinţă comitetul. Acesta, la rîndul său, a avut nevoie de o lună pînă a stabilit membrii care vor face parte din comisia de disciplină. Ei au fost supuşi dezbaterilor în plen. După altă lună, comisia a fost votată de marea majoritate aflată în sală.

Se putea trece la lucru.

Dar preşedintele comisiei de disciplină a demonstrat că sarcinile care le revin sînt prea numeroase, prin urmare, propune înfiinţarea altor trei subcomisii, cu obligaţii precise, şi anume: prima subcomisie să afle adevărul despre cei care nu se arată deloc în sala de şedinţe, a doua subcomisie să afle adevărul despre cei care citesc ziarul în timpul şedinţelor, iar a treia să afle adevărul despre cei care dorm în timpul şedinţelor. De ce dorm? În ce scop? Ce interese au? În care scenariu joacă? Şi aşa mai departe, aceste întrebări fiind valabile în toate cazurile. În unanimitate, s-a votat pentru înfiinţarea celor trei subcomisii de disciplină, dar nu s-a ajuns la nici un consens în privinţa numărului de membri. S-a instituit, pe loc, un comitet de urgenţă pentru a stabili cîţi membri vor face parte din subcomisii. După o lună, s-a ajuns la concluzia că numărul trebuie să fie impar şi să fie destul de mare, pentru a nu se influenţa între ei. Să nu se înţeleagă prea repede, adică în pripă. Au urmat noi dezbateri şi, în cele din urmă, au hotărît numărul de 17 membri.

Aplauze furtunoase.

În sfîrşit, se putea purcede la aflarea adevărului. Dar s-a ridicat, rapid, un membru şi a ajuns, din cîteva salturi, la microfon, cerînd cuvîntul. A lăudat întreaga iniţiativă, a spus că era strict necesară, însă el mai are o propunere. Poporul, care urmăreşte activitatea lor pas cu pas, cu sufletul la gură, nu va avea încredere deplină în comisia principală de disciplină.

Aşa-i poporul, neîncrezător.

Prin urmare, trebuie înfiinţată o subcomisie care să vegheze, cu străşnicie, ca membrii comisiei principale de disciplină să nu fie atinşi de corupţie ori să se lase influentaţi de diverşi răuvoitori. Foarte bună idee. Vigilenta subcomisie s-a format pe loc, din puţinele persoane care rămăseseră pe dinafară. Adică nu apucaseră să facă parte din nici o comisie, subcomisie ori măcar vreun comitet, deoarece primeau, întotdeauna, cele mai puţine voturi de încredere.

Între timp, se sfîrşise şi anul. Urmau sărbătorile de iarnă, deci o scurtă şi binemeritată vacanţă. Preşedintele a urat tuturor, şi celor absenţi, un sincer la mulţi ani şi i-a anunţat că, la prima întîlnire de după vacanţă, vor trebui să înfiinţeze o comisie de analiză a activităţii lor pe anul care tocmai îşi dă duhul.

S-a aplaudat şi s-a rîs, într-o atmosferă de destindere şi bună înţelegere.

Recomandare Literomania

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii nationale și internationale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria și Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franta și Israel.

Scrie un comentariu