Interviu Nr. 154

David Foenkinos: „Dincolo de artă, frumusețea e cea care consolează”

În aceste zile de carantină, scriitorul francez David Foenkinos a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări legate de cel mai recent roman al său tradus în română, „Vers la beauté”, Gallimard, 2018/Către frumusețe, Humanitas Fiction, 2020 (traducere de Daniel Nicolescu). Scriitor de succes, dramaturg și cineast, David Foenkinos e autorul – printre altele – al romanelor „La délicatesse” (Gallimard, 2009)/„Delicatețe” (Nemira, 2013), „Charlotte” (Gallimard, 2014)/ „Charlotte” (Nemira, 2015), câştigător al Premiului Renaudot şi al Premiului Goncourt des Lycéens, şi „Le Mystère Henri Pick” (Gallimard, 2016)/„Misterul Henri Pick” (Nemira, 2019). Un interviu în exclusivitate pentru Literomania. (Adina Dinițoiu) 

 Antoine Duris, profesor la Academia de Bele-Arte din Lyon, își părăsește brusc postul pentru a se angaja paznic de sală la Musée d’Orsay – stă opt ore pe zi în fața portretului lui Jeanne Hébuterne, pictat de Modigliani. Cu privire la cel mai recent roman al dvs. tradus în română („Către frumusețe”, Ed. Humanitas Fiction, traducere de Daniel Nicolescu) – care propune o intrigă construită în jurul artei, a picturii – l-ați citat pe Dostoievski : „Frumusețea va salva lumea”. Credeți că, în contextul actual al pandemiei, arta – și în mod special literatura – ne poate „salva”, în perioada de izolare? 

E adevărat că e o chestiune de actualitate. La început, era un subiect destul de personal, fiindcă am fost grav bolnav la vârsta de 16 ani, și știu că literatura, pictura, arta și frumosul în general m-au consolat și chiar m-au salvat. Nu cred că arta ne poate salva de la suferință, nu ne poate vindeca, dar este o consolare. Mai mult ca oricând lumea va avea nevoie de ceea ce ne atinge emoțional. Ne îndreptăm către esențial, către ceea ce merge drept la inimă.

De ce i-ați ales pe Modigliani și pe muza lui, Jeanne Hébuterne, în această poveste?

Mi s-a părut o idee foarte romanescă să am un personaj care petrece opt ore pe zi în fața unei capodopere a picturii. E ca și când ar avea un coleg într-un open space! Și voiam un chip feminin. Se va înțelege ceva mai târziu, în roman, de ce am ales un asemenea simbol al unei vieți tragice. Fiindcă viața lui Jeanne Hébuterne e bulversantă. L-a urmat la scurtă vreme în moarte pe Modigliani.

Antoine Duris face aluzie, la un moment dat, la destinul nefericit al pictorului Modigliani, a cărui recunoaștere a fost postumă. E aici și o aluzie la artistul contemporan sau la condiția artistului în general? 

Nu, nu e nicio aluzie la epoca noastră. Îmi place să amestec poveștile fictive din romanele mele cu poveștile de viață ale artiștilor. Să amestec destinul personajelor mele cu acela incredibil al lui Modigliani. E adevărat că a murit în mizerie, chiar înainte de a deveni incredibil de celebru. O viață de suferință, care s-a transformat într-un destin solar.

E posibil să „dispari” din propria viață în zilele noastre (cum vrea s-o facă Antoine Duris)? Putem oare să scăpăm de mediile online, în cele din urmă de supravegherea pe care o exercită astăzi aceste noi medii? 

Romanul meu se sprijină pe o enigmă: într-o bună zi, un bărbat lasă brusc totul în urmă. Te întrebi de ce. Din profesor la Bele-Arte ajunge un simplu paznic de sală la muzeu. Ne dăm seama cât de greu e astăzi să nu lași urme. În plus, toată lumea îți pune întrebări tot timpul.

Există mai multe sugestii în roman în privința puterilor artei: arta care vindecă suferința (Antoine Duris îi „vorbește” portretului lui Jeanne Hébuterne, apoi autoportretului studentei sale, Camille Perrotin), arta care apropie oamenii (a se vedea începutul poveștii de iubire dintre Antoine Duris și Mathilde Mattel). Și am putea continua? 

Dincolo de artă, frumusețea e cea care consolează, după mine. Și fiecare dintre noi posedă propria sa definiție a frumuseții. Pentru mine frumusețea este emoția pe care o resimt citind anumite cărți, sau atunci când mă aflu în fața anumitor opere de artă. Dar cred că frumusețea e pretutindeni. E în curiozitatea pe care o avem în fața lumii.

Charlotte Salomon, Modigliani, tânăra pictoriță Camille Perrotin din roman – e mereu vorba de universul picturii, aveți o pasiune anume pentru pictură? 

Da, romanul „Către frumusețe” se situează în linia lui „Charlotte”. Dar am scris și alte cărți, în care nu vorbesc despre pictură! Sunt pasionat de relațiile umane, de ceea ce face ca două persoane să fie legate prin destin.

Ați putea să ne vorbiți puțin de următorul dvs. proiect/roman? Cum credeți că va arăta lumea (literară) după această perioadă de carantină? 

Am scris deja alte două romane după cartea în discuție! Și, înainte de carantină, aveam două piese de teatru care se jucau la Paris. Următorul meu proiect este un film. Am făcut deja adaptarea cinematografică a romanului „La délicatesse”/„Delicatețe”, având-o în rolul principal pe Audrey Tautou. De data aceasta va fi un film despre fantasmele sexuale! De când l-am anunțat public, primesc o mulțime de anecdote pe Facebook.

Interviu realizat de Adina Dinițoiu

Susține Literomania

Despre autor

Adina Dinițoiu

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan), „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable (Humanitas Fiction, 2018). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: