Sugestie importantă: Trebuind să respecte rigorile impuse unui dicționar, intrările acestuia vor începe, așa cum e firesc, cu prima literă a alfabetului. Totuși, pentru cititorii care vor să intre mai repede, cu mai profundă înțelegere și cu mai puțin efort în esența fenomenelor t’ahioiene, autorul recomandă începerea lecturii cu intrările: T’ahioi, T’ahionia, Tahioni.
A
A – Articol posesiv universal în Gramatica t’ahioiană, înlocuind dintr-un condei stufoasele reguli ale utilizării, în limba română, a articolelor posesive al, a, ai, ale cu toate declinările lor. Vom avea așadar: a meu/a mei, a mea/a mele, a nostru/a noștri, a noastră/a noastre ș.a.m.d.Astfel sunt justificate așa-zisele licențe poetice, prin care creatorii de literatură transcend regulile gramaticale (de exemplu, a tale buze dulci).
Această regulă t’ahioiană este foarte apreciată și de către vorbitorii în public români; există chiar indicii că politicienii – mulți dintre ei supuși, vrând-nevrând, rigorilor vorbitului în public – intenționează să promoveze un proiect deocamdată secret privind adoptarea acestei reguli gramaticale t’ahioiene, ca prim pas al unei strategii mai ample de preluare treptată, dar rapidă și decisivă, a întregii gramatici.
De altfel, logica elementară ne obligă să le dăm dreptate t’ahioilor, cel puțin în acest caz. Într-adevăr, dacă utilizăm ca atare atâtea articole posesive, diferențiate pe gen și număr, de ce nu le-am utiliza și atunci când recurgem la construcții verbale care le încorporează? Adică, dacă, de exemplu, spunem Caietele sunt ale lor (deși gramatica t’ahioiană ne sugerează Caietele sunt a lor), de ce n-am spune, logic, Ele merg la școală alemândouă în loc de Ele merg la școală amândouă, așa cum, în mod incorect, o facem urmând niște așa-zise reguli gramaticale lipsite de fundament logic?
A- – Element de compunere care indică absența, excluderea etc. Așadar, observăm că nu este nimic deosebit față de ceea ce știm și noi. După cum se va vedea imediat mai jos (vezi Abraziv, Afurisenie, Amorf, Amorsă, Amuzament), acest element de compunere este utilizat relativ frecvent în vorbirea t’ahioiană (și în scriere, atunci când este cazul, deși trebuie spus că t’ahioii nu se înghesuie prea tare la scris).
Abraziv – T’ahioi lipsit de obraz. Nu este neapărat o însușire cu conotație negativă, ea fiind deseori o condiție pentru ascensiunea socială.
Afurisenie – Lipsa furiei din acțiunea unui t’ahioi. Deși rar întâlnită (sau poate tocmai de aceea), afurisenia este apreciată, însă rareori un exemplu de afurisenie este urmat și de alții.
În acest context, exclamația „Afurisit să fii!” este de fapt o urare mult dorită și apreciată de t’ahioi. La fel ca și apelativul admirativ „Afurisitule!”
Amorf – T’ahioi care nu are ca animal de companie un morf (vezi și Amorsă; cât despre morf, va trebui să întrebați un t’ahioi…).
Amorfă – Nu este femininul substantivului amorf, așa cum s-ar părea la prima vedere, ci pronunția peltică a substantivului amorsă.
Amorsă – Doamnă t’ahioiană care nu are o morsă ca animal de companie.
Amuzament – Starea în care se află un creator părăsit de muză; lipsă de inspirație.
Anatemă – Temă de reflecție asupra unui subiect anatomic. De obicei, este vorba de subiecte cu conotație minoră, cum ar fi excizarea bătăturilor, epilarea părului nazal, anihilarea pruritului anal, analgezica durerilor din regiunea cotului sau din zona inghinală ș.a.m.d.
Antidogmatic – Activist ecologist care militează împotriva utilizării lemnului în meșteșugul dogmaticilor. Totuși, ca și aceștia, îl consideră ca patron spiritual pe filosoful cinic Diogene din Sinope, care, locuind într-un butoi, a dat un sens sublim, de sălaș, acestui obiect altfel utilizat în scopuri bahice.
Apropia – A-și însuși un lucru, un proiect etc., mai ales unul străin. De fapt, este vorba de un derivat al verbului a apropria, derivat consacrat de ceva vreme în vocabularul de specialitate al comentatorilor sportivi t’ahioieni. Astfel, auzim frecvent expresii precum „Echipa X și-a apropiat victoria”; sau, mai rău, „Echipa X încearcă să-și apropie cele trei puncte”: nici măcar apropieze, ci pur și simplu apropie.
La urma urmei, putem vorbi și aici de un act de dreptate lingvistică, act care, din fericire (sau din păcate, cine știe?), nu este singular. Într-adevăr, dacă nu putem spune/scrie repercursiune, de ce am spune/scrie a apropria?
Citiți prima parte a „Dicționarului enciclopedic t’ahioian” în Literomania nr. 410-411
Ilustrație de Christoph Jamnitzer (Nuremberg, 1610)
Sumar Literomania nr. 412 (2026)
Scrie un comentariu