Atelier • Nr. 413

Dicționar enciclopedic t’ahioian (3)

Dicționar enciclopedic t’ahioian

Sugestie importantă: Trebuind să respecte rigorile impuse unui dicționar, intrările acestuia vor începe, așa cum e firesc, cu prima literă a alfabetului. Totuși, pentru cititorii care vor să intre mai repede, cu mai profundă înțelegere și cu mai puțin efort în esența fenomenelor t’ahioiene, autorul recomandă începerea lecturii cu intrările: T’ahioi, T’ahionia, Tahioni, pe care le găsiți în Literomania nr. 410-411.

 

B

Baschet – Cuier cu agățătoare pentru băști.

Baschetbal – Serată dansantă la care basca face parte din vestimentația obligatorie. Un fel de bal mascat sau, mai bine zis, bal bascat.

Behaviorism – Formă supremă de virtuozitate a unui violonist care poate imita cu instrumentul său sunetele caracteristice diverselor specii de ovine și caprine.

Berechet – Chetă pentru bere. Este un obicei pe care t’ahioii îl practică frecvent atunci când încearcă să atingă starea de harakiri și n-au suficiente resurse pentru achiziționarea unor alcooluri tari. La fel ca în cultura pământeană, și în acest caz marii contributori sunt de regulă cei care apucă să bea cel mai puțin.

Berevoiești (urmat adesea de semnul întrebării: ?) – Numele unei localități renumite prin ospitalitate, mai ales față de consumatorii însetați (și, dacă pe deasupra mai sunt și fani ai fotbalului…).

Bilunar – Personaj auxiliar în lumea sporturilor cu bile (biliard, bowling, pétanque), a cărui obligație oficială este lustruirea bilelor înaintea și pe timpul jocului: bilele trebuie să fie făcute lună, conform expresiei consacrate pentru aceste competiții. În mod neoficial, bilunarul îndeplinește și rolul de țap ispășitor în caz de înfrângere, pe motiv că bilele n-au fost lustruite corespunzător. Metoda este atât de eficace pentru moralul competitorilor, încât se fac demersuri serioase pentru înființarea unor poziții de bilunari și pe lângă unele cluburi de fotbal.

Binețe – Formă elevată, respectuoasă a substantivului/adverbului bine. Ca, de exemplu, în formularea „Primiți, vă rog, respectuoasele mele urări de binețe”.

Bivoliță – Diavoliță care este victima unei tulburări bipolare.

Bizar – Dublă la jocul de table t’ahioian. Cea mai mare dublă este șase-case.

Bordel – Diminutiv pentru bord. Pe cale de consecință, bord capătă înțelesul de bordel în toată puterea cuvântului (de mari dimensiuni).

Bormașină – Autoturism aparținând Bisericii Ortodoxe Române.

Boromir – Untdelemn aromat și sfințit, folosit la săvârșirea unor ritualuri în Biserica Ortodoxă Română.

Brasardă – Chelneriță într-o braserie.

Brigadă – Soția unui brigand silvic (vezi Brigandier).

Brigandier – Tehnician din administrația pădurilor, care conduce o echipă de briganzi pentru efectuarea lucrărilor de brigandaj silvic.

Prin faptul că se operaționalizează în mediul forestier, profesia de brigandier este înrudită cu cea de branconier (după cum a fost conceptualizată de un ministru de interne).

Brunetă – Instrument optic utilizat de brigandieri și briganzi ca accesoriu pentru uneltele specifice activității lor. Acest accesoriu asigură precizia ochirii la distanță în caz că este necesară utilizarea respectivelor unelte.

Bugetivor – Agent de conștiință civică, care muncește pro bono pentru a sprijini guvernul în realizarea cu succes a capitolelor de cheltuieli din bugetele de stat.

Bulevardier – Specialist în lucrări stradale inutile, efectuate în special pe marile bulevarde ale orașelor, cum ar fi dublarea (sau dublicarea) bordurilor, culturile de panseluțe în suport asfaltic ori asfaltarea pe timp de ninsoare.

Bulimie – Instituție academică destinată formării bulevardierilor cu studii superioare. Absolvenții bulimiei primesc titlul științific de bulimíci (cu accent pe ultima silabă).

Sursă imagine aici

Sumar Literomania nr. 413 (2026)

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Prima pagină › Rubrici › Atelier › Dicționar enciclopedic t’ahioian (3)

Despre autor

George David

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din decembrie 2018. În viața extra-literară, este conferențiar universitar la Facultatea de Științele Educației, Comunicare și Relații Internaționale (Universitatea „Titu Maiorescu” București). Volume de autor: „Muntele de sunete” – poeme (Editura Militară, București, 1990); „Deliricatese și spleendori”  – poeme (Editura Ardealul, Târgu Mureș, 2015); „La Străini” – proză (Editura Ardealul, Târgu Mureș, 2017); „Songbook” – poeme (Fundația Culturală Antares, Galați, 2018); „Fotografie cu înger lipsă” – poeme (Fundația Culturală Antares, Galați, 2018); „Ciuma neagră. Negustorii de cuvinte” – roman (Editura Junimea, Iași, 2020); „La Străini. Viețile secrete” – proză (Editura Tritonic, București, 2020). Apariții cu poeme și proză în diverse publicații literare.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.