Atelier Literatura la feminin Nr. 144

Doi copii cu ochi albaștri

Are o casă construită cândva de părinți aproape de râu, unde locuiește singură. Părinții nu mai sunt acolo, au murit. Nici copiii. Fata și-a pus într-o zi cizmele de ploaie, de la ajutoarele aduse de străini în sat prin anii ’90, și i-a spus că pleacă cu trenul de douăsprezece. Nu i-a spus unde. Nu s-a mai întors. Băiatul nu a plecat, a venit cineva și l-a luat. Un om bun. Voia să-l ducă la școală, să-i cumpere blugi și adidași, o geacă, ghiozdan, caiete și cărți. Un telefon și un laptop. I l-a dat. Se duce duminica, din când în când, să-l vadă. E mare acum, la liceu. Are o fotografie de la el, e tuns scurt, cu un smoc de păr în creștetul capului, cu ochii mari, albaștri ca ai ei și ca ai fetei. Toți trei au ochi albaștri, când îi vedea câte-o femeie împreună trebuia să-i scuipe ca să nu-i deoache, așa de frumoși erau. A înrămat-o și-a pus-o pe un perete, să se uite la el când se trezește. E ca și cum s-ar uita și la fata care a plecat în lume, fără să-i spună nimic.

Și-a făcut demult un plan să-i aducă pe amândoi acasă, să fie ca înainte, când își simțea casa plină, deși nici geamuri n-avea la ferestre, pusese niște hârtie albastră, acum are, are tot felul de lucruri, le-a adunat încet, încet. Strângea una, alta, ce se nimerea, de când erau împreună, dar nu erau destule când s-au despărțit. Lucra în construcții pe-atunci. Într-o zi i-a venit ideea, făcea naveta, pleca în zori și se-ntorcea  noaptea cu trenul, s-a gândit să ascundă niște gresie în punga cu pufuleți, le luase pufuleți copiilor, erau morți după pufuleți, nu observa nimeni, nu se supăra nimeni, cine să se supere? Fura fiecare ce putea înainte de ’89. Și era atâta gresie acolo! La câtă gresie e pe lume, poate să ia câteva bucăți pentru casa ei.. Dar n-a avut noroc. A pierdut trenul al doilea, n-avea tren direct de unde lucra, trebuia să meargă vreo câțiva kilometri pe jos, noaptea, dacă n-o lua vreo mașină. Era o beznă de-ți băgai singur degetele în ochi, n-a fost atentă, era prea obosită, moartă de foame și de somn, a căzut în canalul din apropierea gării. I s-a rupt punga, s-a dus gresia la fund în apa aia murdară, doar pungile de pufuleți le-a mai salvat, pluteau. Și i-a mirosit a rahat toată săptămâna.

S-au adunat în câțiva ani multe lucruri în podul casei, cât să faci o cameră mică și caldă cu acoperiș cu tot, bucăți de gresie și de faianță, de gips, cutii de vopsea, țigle, adeziv, geamuri pentru ferestre mici, cui îi trebuie ferestre mari, mai ales iarna, cum erau iernile acum vreo câțiva ani, cu viscol și cu zăpadă?  Bun înțeles că-i mai trebuie și două paturi, o masă și trei scaune, dar face ea rost, un televizor, acum lucrează cu ziua pe la unul, pe la altul, are și ajutor de la primărie, a pus ceva bani deoparte, nu știe nimeni, să nu care cumva să m-apuc să vorbesc, să spun cuiva.  Are încredere în mine, mai ales că am ajutat-o mereu, nu uită cum i-am luat apărarea când s-a supărat mama pe ea. A luat ciocanul pe care nu-l găsea, da, ea l-a luat, îi pare rău, dar s-a gândit că nu-i mai trebuie. Zăcea pe aparatul de radio de câțiva ani, mama a întrebat de el abia când a văzut că nu mai e acolo. Ce să mai facă o femeie bătrână și bolnavă cu un ciocan? A luat și niște cuie din magazie, ruginiseră  într-o pungă aruncată printre sacii ăia cu porumb mâncat de gărgărițe. Și tuciul în care fierbea mâncarea pentru porc l-a luat, acum nu mai are porc, nu-i mai trebuie. Fleacuri, cum să te superi pentru așa ceva? O oglindă de pe pe jos, de prin curte, niște farfurii ciobite și serviciul de țuică, primit cadou de mama la nuntă, l-a frecat cu nisip ca să scoată izina din el, l-a pus la loc în dulap. Când a plecat seara, nu s-a-ndurat să-l lase acolo, nu mai bea nimeni din el. Nu i-a spus, la ce să-i mai spună, oamenii bătrâni se supără din orice, strâng tot și nu ar da altora ceva nici dacă te rogi cu cerul și cu pământul. Are bucătăria plină, și magazia, i-ar mai trebui un aragaz, un frigider, cum se face bine și pleacă din spital o să cumpere, are bani, dar să nu spun la nimeni.

Ei, da, are bani, să nu mă mir. A strâns din dinți și i-a adunat. Nici nu mai știe la câte morți a fost, n-a ratat niciuna, și câți bănuți din ăia aruncați pe la răscruce, în urma carului, n-a șters de praf și nu i-a pus bine. Jumătate de sumă e din moarte, jumătate din viață. I se pare cinstit. Nu vrea să-i dea niciun leu doctorului s-o facă bine. Când a auzit ce are, omul cel bun care i-a crescut băiatul a venit să plătească el tratamentul, știe că e săracă, vai de mama ei. Ca să nu aibă dureri mari. Îi pare rău că nu i-a spus că ar putea să-l plătească ea. Dacă asta a vrut el, să plătească, l-a lăsat să plătească. Nu crede ce spune doctorul, simte c-o să fie altfel. Să mă duc azi la ea acasă, îmi dă cheia, să caut în sobă. Acolo a ascuns banii, ce hoț se gândește să caute banii în cenușă? N-a mai făcut focul de câțiva ani, nu mai e frig iarna. Oricum, n-a avut niciodată nevoie de prea multă căldură, nu s-a îmbolnăvit când era ger de crăpau pietrele, dar acum când nu mai știi dacă e iarnă sau primăvară, nici nu se mai pune problema. Dar cenușă mai e, cenușă veche, n-a curățat soba, îi place așa cu cenușă în ea, de câte ori deschide ușa și bagă niște bani acolo i se lipește de mâini puțină cenușă. Să-i iau de-acolo, să-i țin la mine până se întoarce să-și pună la punct casa, trebuie s-o termine odată ca să-și aducă lângă ea copiii, mai are mult de trăit.

 

Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri, în diverse reviste culturale. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Nu mă atinge”, Editura Humanitas, 2011 și „La marginea lumii”, Editura Cartea Românească, 2018. A publicat proză scurtă, în „Literomania”, în cadrul rubricii „Flash fiction stories” (2017-2018) . În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.