În Casa colecțiilor și Documentelor de Patrimoniu din Bistrița, un adevărat muzeu al literaturii gândit și realizat de poetul Ioan Pintea, se găsește un interesant exemplar din nr.18/1976 al Caietelor Universitare (Cuadernos Universitarios) din Nicaragua, care găzduiește, de fapt, o adevărată antologie de poezie română realizată de neobositul Ștefan Baciu [1]. Suntem într-o țară în plină dictatură militară a lui Anastasio Somoza Debayle, căreia i se opune partidul socialist din Nicaragua, Frente Sandinista de Liberación Nacional (FSLN), care patru ani mai târziu avea să-l răstoarne pe ultimul reprezentant al dinastiei Somoza, conducând Nicaragua până în 1990 și revenind la putere doisprezece ani mai târziu, pentru a o exercita până în prezent. Pe de altă parte, la acea dată Ștefan Baciu avea deja doisprezece ani de activitate la Honolulu, dar păstrase legătura cu vechii săi colaboratori din America Latină, printre care și cu Ernesto Gutiérrez, pe care l-a întâlnit, probabil, în Brazilia. Gutiérrez absolvise el Instituto Nacional de Oriente din Nicaragua, apoi a urmat studii inginerești, s-a specializat în hidrologie în Brazilia și hidrogeologie în Franța, a ajuns diplomat și a publicat, printre altele, lucrările „Yo conocía hace tiempo” (1953), „Años bajo el sol” (1963) și „Terrestre celeste” (1971). S-a specializat în opera lui Rubén Darío și a condus Caietele Universitare, propunându-i mai vechiului său prieten (pe care îl cunoștea de peste douăzeci de ani, cum scrie în nota introductivă) să publice un număr special, dedicat poeziei române din România și din afara granițelor țării. Poetul Ștefan Baciu, motivează Ernesto Gutiérrez și amintește cititorilor din Nicaragua, fusese cel care tradusese în germană și publicase la Wuppertal din opera cunoscutului poet Ernesto Cardenal – poetul Cardenal, totodată preot catolic și activist social nicuaraguan, se va alătura mișcării sandiniste, va ajunge ministru al culturii între 1979 și 1987, dar va fi suspendat de la slujire de Papa Ioan Paul al II-lea ca urmare a implicării sale politice – și care promovase intens poezia nicaraguană. Iată-l așadar pe Ștefan Baciu ținând o lecție în spaniolă despre poezia română de pretutindeni, în orizontul anului 1976, în probabil singura antologie de poezie românească publicată în istmul de foc al Americii Latine.
Am studiat acest exemplar din revista nicaraguană editată la León grație părintelui Ioan Pintea care mi-a pus la dispoziție lucrarea într-o duminică după-amiază de august, cu un soare încă în putere. Am vizitat Casa colecțiilor, împreună cu soția mea și cu părintele Cristian Muntean și am beneficiat de o după-amiază în care surprinzătoare opere și documente reprezentative ale literaturii române contemporane mi-au fost puse în față, ca pentru luare aminte. Printre ele și această remarcabilă antologie asupra căreia m-am oprit, și care are o istorie specială: provine din fondul Lovinescu-Ierunca, cu dedicația lui Ștefan Baciu:
„Iubiților meu Monica și Virgil,
Cu toată statornicia prieteniei mele, acest act de prezență al poeziei în libertate
[semnătură olografă Ștefan Baciu].
Honolulu
1-2-1977”
Cele 70 de pagini de poezie românească în spaniolă, incluzând nota lui Ernesto Gutiérrez și studiul introductiv al lui Ștefan Baciu, „Introduccion. Puntos de partida para la comprension y el conocimento de la moderna poesia rumana”, sunt însoțite de ilustrațiile graficianului și poetului român Alexandru Lungu, stabilit la Bonn, medic endocrinolog cu o reputată activitate în cadrul Institutului de Endocrinologie al Academie Române, autor al unor tratate și lucrări științifice de referință, laureat în 1945 al premiului Ion Minulescu pentru volumul de versuri „Ora 25”, publicat în numeroase reviste importante din țară, inclusiv în Claviaturile brașovene ale soților Gherghinescu-Vania. Baciu propune în spațiul editorial limitat al publicației din Nicaragua o „microantología” care presupune o selecție personală, subliniind ulterior: „debemos reconocer, muy personal” (p. 9), din perspectiva unui cititor care a avut curiozitatea lecturii de poezie românească de la sfârșitul anilor ’20 și din cea a unui scriitor care, până la data exilului în America de Sud, publicase în țară zece volume de versuri. Dar Baciu nu se oprise la lectura poeziei române până în anul 1946, ci în cei treizeci de ani de după a continuat să țină legătura cu scriitorii români, în special cu cei din exil, iar pe unii dintre ei să îi traducă și să îi publice în diferite țări latino-americane:
„Pero así mismo, después de 1946, año del cual mi exilio, he mantenido contacto con los poetas de mi país natal, especialmente con los jóvenes y, más todavía, los muy jóvenes, tratando de divulgar su poesía por medio de traducciones al alemán y al español, estas últimas publicadas en revistas y suplementos de literatura en el Perú, El Salvador, Brasil y Nicaragua.” (p. 9),
sau în Spania, Germania, Franța și Statele Unite. Mizând pe calitatea poeziei selecționate – acesta este singurul criteriu pe care îl folosește – Ștefan Baciu a propus 11 + 11 poeți români, unii care scriseseră direct în spaniolă (Aron Cotruș, Alexandru Busuioceanu, Vintilă Horia, Nicolae Petra și Horia Stamatu), ceilalți șaptesprezece traduși de el, în relectura și cu corectura lui Gutiérrez. La acea oră, Baciu publicase antologii de poezie românească în Germania, Franța și Spania – despre unele dintre ele nici măcar nu se mai cunoaște nimic azi – în ciuda eforturilor guvernului comunist de la București care nu doar că îngrădise publicarea poeziei din exil, ci o și eliminase treptat: „el gobierno de Bucarest y sus „agregados culturales”, eliminaron metódicamente no sólo la obra de las poetas del exilio, sino cualquier mención o huella de su presencia, lo que, en las condiciones dadas, es, desgraciadamente, „natural”. ” (p. 10). Miza acestei antologii, repetă de nenumărate ori Ștefan Baciu în studiul introductiv, este aceea de a ilustra „poesía en libertad” (poezia în libertate, așa cum a expus-o și în autograful pentru Monica Lovinescu și Virgil Ierunca).
Ștefan Baciu, „11 + 11 poetas rumanos contemporáneas” în Cuadernos Universitarios, nr.18/1976
Studiul introductiv folosește nu numai unei înțelegeri adecvate a poeziei române din secolul al XX-lea într-o țară atât de îndepărtată geografic (și diplomatic), ci și ca dare de seamă despre cunoașterea lui Ștefan Baciu privitoare la literatura română. Este surprinzător faptul că poetul stabilit la Honolulu era cu adevărat un fin cunoscător al istoriei literaturii contemporane, făcând un exercițiu demonstrativ prin expunerea numelor mari ale poeților reprezentativi din interbelic, incluzându-i pe Lucian Blaga, „poeta de las inquietudes metafísicos”, Tudor Arghezi, „novador del lenguaje poético”, Ion Minulescu, „cantor del increíble raigambre popular”, Aron Cotruș, „el rebelde visionario”, V. Voiculescu, „mensajero de una „ortodoxia” llena des ángeles y de cielo”, G. V. Bacovia, „el poeta de la „decadente provincia””, Ion Vinea, „precursor de la vanguardia” și Ion Barbu, „poeta „hermético” cuyos versos” (p. 11), caracterizându-i și comparându-i pentru o înțelegere adecvată cu unii dintre poeții latino-americani sau cu poeții cunoscuți ai lumii. Fișarea literaturii române nu se oprește aici, ci îi include și pe poeții avangardei: Ilarie Voronca, B. Fundoianu, Gheorghe Dinu, Geo Bogza, Alexandru Tudor-Miu, Constantin Nisipeanu ș.a., publicațiile lor: Urmuz, 75HP, Punct, Integral, Strada, Cucul Prahovei, Alge, Liceu, dar mai ales unu și Contimporanul, ori pe poeții care au căzut pe câmpul de luptă (printre care și colegii săi, brașovenii Aurel Marin și George Vaida din gruparea Frize), poeții dispăruți din paginile revistelor, printre care Vintilă Horia și Ion Sofia Manolescu, apoi boemii, romanticii balcanici Dimitrie Stelaru, Ben Corlaciu, Geo Dumitrescu și Constant Tonegaru. Ștefan Baciu amintește și antologiile de poezie românească, precum cea a lui Pillat și Perpessicius, cea a lui Zaharia Stancu, sau cele regionale ale lui Emil Giurgiuca și Octavian Streagu (Șireagu) ori Mircea Streinul, ori cea tematică, avangardistă, a lui Sașa Pană. El radiografiază această literatură până în anii ultimelor manifestări libere, între 1944 și 1946, când se exprima gruparea „S” (a suprarealiștilor), condusă de Ionel Jianu și incluzându-i pe Gherasim Luca, Paul Păun, Trost, Gellu Naum și Virgil Teodorescu. Odată cu reducerea la tăcere a poeziei române, o alta, animată ideologic și susținută de reperele realismului socialist și de cele ale intruziunii politice, o poezie a „hei-rup”-ului de la Canal, în care se afirmă A. Toma, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Victor Tulbure, Eugen Frunză și Mihu Dragomir, reduce la tăcere nu numai o generație, ci o întreagă literatură. Baciu citează din lucrarea tânărului critic Nicolae Manolescu, „Metamorfozele poeziei” (1969) și amintește efortul realizării „Antologiei poeziei române moderne”, în două volume (care îl cuprinde), și care se remarcă prin prezentarea unei „viziuni obiective asupra poeziei” (p. 16).
Ștefan Baciu, „11 + 11 poetas rumanos contemporáneas” în Cuadernos Universitarios, nr.18/1976
De la aceste lucrări, pe care le-a cunoscut și le-a acceptat ca manifestări libere într-un spațiu îngrădit, Ștefan Baciu își construiește reperele unei generații tinere greu catalogabile complet și corect, dar în care îi include pe poeții actualmente canonici Marin Sorescu, Petre Stoica, Nichita Stănescu, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Leonid Dimov, Ion Alexandru sau Daniel Turcea, la care îi adaugă pe foarte tinerii atunci Doina Uricariu și Ioana Crăciunescu. Nu scapă prezentării politica editorială din România comunistă, controlul publicării, dar nici literatura exilului, în special cea din Franța, expunând o adevărată listă de personalități culturale devenite cunoscute în lume în ciuda opoziției guvernelor comuniste de la București. Baciu realizează totodată o radiografiere a centrelor editoriale și a publicațiilor care le-au găzduit grupaje de versuri, a producției literare românești din exil, a editurilor românești din afara granițelor, precum cea a lui Grigore Manoilescu din Valle Hermoso (Argentina), unde au apărut lucrări ale lui Mircea Eliade și Vintilă Horia, apoi a pleiadei de lucrări publicate în spaniolă, germană, franceză, portugheză ori engleză, inclusiv a antologiei de poezie a lui Vintilă Horia, publicate la Buenos Aires și Madrid, ori a revistelor exilului: Echos și Limite de la Paris, Revista Scriitorilor România și Apoziția din Munchen, și, de ce nu, revista lui Baciu, Mele din Honolulu, în paginile căreia au fost publicați poeți ai lumii libere, precum Andrei Codrescu din California. Concluzia acestei succinte prezentări a literaturii române din ultima jumătate de veac, în raport cu orizontul temporal al realizării antologiei din Nicaragua, este cutremurătoare și merită măcar acum atenția publicului român: „El poeta que sigue escribimiento y publicando en rumano, resulta en cierto modo un héroe o un Quijote” (p. 19).
Această radiografie remarcabilă – un adevărat studiu de istorie literară demn de luat în considerare pentru echidistanța și profunda cunoaștere a fenomenului – este continuată de paginile de poezie românească în spaniolă, într-o selecție, așa cum subliniază Ștefan Baciu, „muy personal”, care îi cuprinde pe Lucian Blaga, Emil Botta, Alejandro Busuioceanu, Andrei Codrescu, Aron Cotruș. Vintilă Horia, Dinu Ianculescu, Virgil Ierunca, Alexandru Lungu, Ștefan Munteanu, Nicolae Petra, Mira Simian, Marin Sorescu, Horia Stamatu, Nichita Stănescu, Dimitrie Stelaru, Margareta Sterian, Petre Stoica, Constant Tonegaru, Al. Tudor-Miu, Ion Vinea și Ștefan Baciu, adică poeți care nu mai erau în viață, ori alții care locuiau în România, Spania, Franța, RFG și SUA, inclusiv în îndepărtatul Hawaii, adică acolo unde s-au stabilit în 1964 soții Ștefan Baciu și Mira Simian pentru a promova literatura română în lume.
[1] Ștefan Baciu. (1976). 11 + 11 poetas rumanos contemporáneas. Separata de Cuadernos Universitarios No 18, UNAN, León, Nicaragua, Septiembre 1976. 70p.
Acest articol face parte din Dosarul „Ștefan Baciu, un scriitor brașovean în exil”
În foto: Ștefan Baciu (Rio de Janeiro, 1958)
Sumar Literomania nr. 412 (2026)
Scrie un comentariu