Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.
În acest număr al Literomaniei, vă propunem o proză de Dana Banu.
Dana Banu
Ierburi arse de soare
Astăzi îți scriu despre lumina aurie a verii care alunecă printre oameni, îi ridică în văzduh și îi duce departe. Rămân în locul lor doar umbre și câteva ierburi arse de soare. Un pergament cu marginile uscate de arșiță. Pe el este stă scrisă povestea aceasta.
O poveste despre târziu și departe. Despre devreme și despre vară. Despre gări mici, uitate în urma trenurilor. Despre orașe pictate în stânca munților Siciliei, munți care se ridică deodată – din câmpie sau din mare- ascuțiți și calcaroși. Munți presărați cu peșteri și cu o mulțime de turnuri medievale de coastă.
Despre muntele Erice îți scriu, cu tot alaiul său de munți mici care îi stau în apropiere: Cofano, Sparagio, Speziale și Paso del Lupo. Despre munții insulelor Egadi care se văd din Erice.
Stai întins pe spate și privești cerul. E departe. Din ce în ce mai departe. Foarte departe. Aproape. Din ce în ce mai aproape. Îți intră în trupul vremelnic și supus trecerii anilor. Rămâne acolo pentru totdeauna. Al tău. Chiar și după moarte. Porți în tine o lumină. Lumina unui cer de vară privit cu ochii larg deschiși.
Vara mediteraneeană are culorile muntelui. Culori ce devin uscat-aurii, arse de soare asemenea ierburilor. Albastrul mării Tireniene și verdele închis al pădurilor dau verii noi arome. Transformă totul în cuvinte pentru mai târziu.
În arșița de aur a verii, pe muntele Erice poți asculta cum se usucă la soare rozmarinul și cimbrul sălbatic. Uleiurile lor esențiale se evaporă și plutesc prin maquisul mediteraneean. Cum îți spuneam, totul se comprimă și se transformă apoi în câteva cuvinte pentru mai târziu. Pentru momentul când tu vei citi această poveste.
Pe marginea drumurilor în pantă, tufele de oleandru au înflorit albe, roz, roșu-aprins. Tulpinile de agave uscate străpung și răzbesc la lumină printre celelalte plante.
Verdele etern al pădurilor de pin, de chiparoși sau al stejarilor de stâncă, dă umbră deasă și răcoare vieții și cărții pe care tocmai o scriu. Pădurile te primesc în umbra lor. Te simți acasă la adăpostul lor. Mirosurile mai ales te fac să te simți precum o frunză ce aparține acestor păduri. Împreună cu arșița verii, ele te aduc aproape și te fac să visezi spre demult și departe.
În micul orășel Erice, vara e anotimpul în care bougainvillea cucerește toate curțile localnicilor. Planta se cațără pe zidurile cenușii din piatră medievală, în cascade de flori violet, fucsia sau roșu vibrant.
În ghivecele viu colorate, din ceramică siciliană, stau iasomiile de noapte cu mirosul lor puternic și mușcatele.
Între ziduri, micile grădini din Erice adăpostesc smochini cu frunze late. Fructele lor sunt deja coapte. Bolți generoase de viță-de-vie acoperă viețile locuitorilor din Erice. Vieți care trec parcă mai încet decât în oricare alt loc de pe pământ.
Nebbie di Venere / Ceața lui Venus urcă pe versanții stâncoși. În Trapani – orașul de la poalele muntelui – sunt peste 35°C. Aerul umed și cald dinspre mare se ridică și se condensează la altitudine. Astfel ia naștere în miezul aprins al verii o ceață fină și răcoroasă care plutește peste Erice. Se așază roua pe frunzele copacilor iar vegetația primește umiditatea care o va ajuta să supraviețuiască până la ploile de toamnă.
Oamenii sunt asemenea licuricilor. Ei poartă în ei o lumină. Nimeni și nimic nu poate stinge lumina aceea. Nu poți șterge cerul interior al oamenilor. Toți îl avem. Lumina unora se vede mai bine, a altora este aproape imposibil de văzut.
Stai în una dintre pădurile de pini și chiparoși ale Siciliei, cu ochii la razele de soare ce aleargă printre copaci. Senzațiile tale devin asemenea lor. Strălucitoare și intense.
Într-o asemenea pădure te simți parte din lumea cea mare și nesfârșită. Pentru că nu mai există nici moarte, nici limite, nici neputințe sau despărțiri definitive. Totul devine cuvinte pentru mai târziu. Cuvintele acestei povestiri.
Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970. A debutat cu poezie în anul 1984, în revista „Astra”. Este poetă, prozatoare, călătoare literară și scenaristă. De-a lungul timpului, a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate. Tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: „Poezii din țara lui Elian”, 2007; „Cântecul samovarelor”, 2011; „și lumea cinema paradis”, 2013; „Luna și Îmblânzitoarea de oameni”, 2015; „Cartea singurătății”, 2017; „Insomnii orientale”, 2023, precum și volumele de proză: „Orașul părăsit”, 2000; „Ferestre”, 2021; „O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri”, 2022; „Lumea exotică a Salmei Metivet”, 2024.
Sumar Literomania nr. 412 (2026)
Scrie un comentariu