Cronici Nr. 205

La capătul sălbăticiei

Reach content for Google search „jon krakauer”, „in salbaticie”

 

„Adevărata însemnătate a vieţii mele de zi cu zi este un fir de pulbere de stele,
o frântură de curcubeu prinsă în pumnul meu.” (H.D. Thoreau)

 

În vara anului 1992, tânărul Cristopher McCandless îşi pierdea viaţa într-un loc izolat din Alaska, la nord de muntele McKinley, trupul fiindu-i găsit abia după câteva luni, de vânătorii de elani din zonă. Imediat după aceea, Jon Krakauer a publicat, pentru revista „Outside”, un articol despre această tragică întâmplare, autorul încercând să evalueze, în respectivul text, pe de o parte fascinaţia exercitată asupra tinerilor americani de regiunile sălbatice şi nelocuite, iar pe de alta, motivele care l-au putut determina pe Cristopher să pornească într-o asemenea aventură. Iar la o cercetare atentă, întreaga situaţie se va dovedi mult mai complicată decât păruse iniţial, astfel că Jon Krakauer, nereuşind să uite amănuntele aflate pe parcursul documentării, le va raporta la o serie de elemente ale propriei sale biografii, dar le va plasa şi într-un context mai larg, vizând situaţia tinerei generaţii americane, adesea debusolate şi aflate în căutarea unor modele în care să poată crede cu adevărat, dincolo de convenţiile sociale. De aici va rezulta romanul „În sălbăticie” („Into the Wild”), publicat în 1996, recompensat cu numeroase premii şi ajuns rapid în rândul bestseller-urilor din întreaga lume, ecranizat în regia lui Sean Penn, în anul 2007, avându-i pe Emile Hirsch, Vince Vaughn şi Kristen Stewart în rolurile principale.


Cinci minute (video) cu Ioana Bâldea Constantinescu despre „Cum să gândești ca un împărat roman”

 


Neobişnuita întâmplare şi prematura moarte a tânărului au depăşit, chiar şi la nivelul articolelor apărute în presa americană a acelei perioade, nivelul simplului fapt divers şi au sugerat că, dincolo de evenimentele propriu-zise care au premers deznodământul acesta, se găseau resorturi mult mai complexe. Pentru că, plecat de pe Coasta de Est, imediat după absolvirea Universităţii Emory, în vara lui 1990, McCandless a ajuns tocmai în Alaska, după ce, vreme de luni de zile, nu mai păstrase niciun fel de legătură cu familia sa, asumându-şi o nouă identitate, prezentându-se celor pe care îi întâlnea în drum drept Alex, şi încercând să adopte un mod de viaţă care nu avea nimic în comun cu resursele modernităţii. Astfel, el îşi va dona economiile, îşi va abandona maşina, va face munci umile de-a lungul şi de-a latul Americii, cunoscând oameni alături de care părinţii săi cu greu şi l-ar fi putut imagina, dar în care McCandless descoperă resurse de generozitate şi de bunătate pe care nu le observase prea des în lumea bună, iar apoi va face autostopul şi se va afunda în sălbăticia neumblată din Alaska. Însă fără hrană suficientă, fără un echipament adecvat şi, cu siguranţă, lipsit de acele cunoştinţe care să-l ajute să supravieţuiască. Cu toate acestea, tânărul crede în el şi, mai cu seamă, în litera şi spiritul cărţilor pe care le iubeşte şi care, mai mult decât cunoştinţele (considerate de el mai degrabă inutile) dobândite la universitate, îi trasează conduita şi-l determină să aleagă un anumit drum în viaţă. Este vorba despre jurnalul lui Tolstoi, operele lui Emerson şi creaţiile lui Jack London, de la „Colţ alb” la „Chemarea sălbăticiei”, pe care le poartă cu el, le reciteşte mereu şi le citează celor cu care ajunge să se împrietenească pe parcursul acestei adevărate odisee pe care o trăieşte. Evident, o parte a semnificaţiilor romanului de faţă şi, implicit, şi ale alegerilor extrem de radicale, trebuie să recunoaştem, pe care le face McCandless, sunt legate de căutarea de sine, de afirmarea adevăratei identităţi în mijlocul unei lumi marcate de convenţia socială şi de ipocrizia pe care tânăra generaţie al cărei exponent este Alex/Chris nu o mai poate accepta. Apoi, este vorba, fără îndoială, de valenţele iniţiatice ale călătoriei pe care o întreprinde protagonistul, ca şi de probele – extrem de dificile, de cele mai multe ori – pe care trebuie să le depăşească şi pe care, doar aparent paradoxal, însă deloc întâmplător într-un asemenea context, de cele mai multe ori le stabileşte el însuşi.

Pe de altă parte, însă, atitudinile tânărului şi deciziile pe care le ia trebuie puse în legătură şi cu o vastă tradiţie a intelectualilor nord-americani, fascinaţi de lumea sălbatică şi neatinsă de obiceiurile omeneşti, precum şi cu imboldurile romantice identificabile la mai multe niveluri în spaţiul cultural american. McCandless dovedeşte de la bun început o încredere în sine uimitoare pentru vârsta lui şi un curaj pe care nu puţini cititori sau critici l-au numit nebunesc. În plus, protagonistul manifestă nu doar o dorinţă irepresibilă, ci o nevoie vitală de independenţă, de afirmare a unei existenţe descătuşate şi în deplin acord cu ritmurile naturii: „Excursia trebuia să fie o odisee în cel mai profund sens al cuvântului, o călătorie menită să schimbe totul”. Multe dintre aceste caracteristici sunt identificabile şi în scrierile reprezentanţilor transcendentalismului american, Thoreau şi Emerson, mai cu seamă, marile modele pe care McCandless le are mereu în minte. De altfel, eseul lui Emerson intitulat „Self Reliance” trasează, în linii mari, drumul simbolic pe care-l va adopta McCandless, căci scriitorul accentuează, aici, ideea că oamenii trebuie să caute singurătatea deplină „pentru a-şi putea auzi cu adevărat gândurile”, câtă vreme societatea, aşa cum era ea constituită în veacul al XIX-lea, nu ar avea decât rolul de a sili individul să accepte o serie de condiţionări şi de reguli străine adevăratei naturi umane şi sinelui autentic. Desigur, Emerson scrisese un eseu, iar nu un manual de supravieţuire în sălbăticie şi singurătate, numai că eroarea uriaşă a lui McCandless aici e de găsit: el ia drept literă de lege tot ce scrie în cărţile pe care le iubeşte, pierzând – voit sau inconştient – din vedere faptul că acestea sunt, în cea mai mare măsură, opere de ficţiune şi omiţând că, în paranteză fie spus, un însemnat procent de imaginaţie se găseşte şi în jurnalul lui Tolstoi. Prin urmare, el va încerca să aplice la nivelul unei realităţi extrem de dure regulile literaturii, iar tragedia constă în faptul că Alaska unde va ajunge e cu totul altceva decât minunatul cadru de desfăşurare al romanelor lui Jack London.

 

Chris McCandless a descoperit, la capătul uimitoarei sale aventuri, măreţia în propria bunătate şi în puterea de a crede în adevărul propriei fiinţe, dar şi în frumuseţea naturii sălbatice. Şi-a pus la cea mai grea încercare limitele, s-a depăşit pe sine şi, din acest punct de vedere, a învins. Chiar dacă preţul acestei victorii a fost moartea.

 

Într-o oarecare măsură e uimitor că protagonistul procedează în acest fel şi pierde din vedere detalii atât de însemnate pentru propria sa supravieţuire, câtă vreme nu i se poate nega inteligenţa subtilă, cultura autentică şi nici curajul de a spune adevărul. Atâta doar că, în egală măsură cu incapacitatea sa de a-şi ierta tatăl pentru infidelităţile conjugale sau pentru impunerea unei ambianţe familiale nepotrivite aspiraţiilor fiului, McCandless nu reuşeşte să tragă o linie clară de demarcaţie între ficţiunea literară şi existenţa de fiecare zi. Pe de altă parte, însă, permanenta raportare la autorităţi livreşti reprezintă şi nevoia sa de a identifica un adevărat părinte spiritual, diferit de persoana tatălui, astfel că el îşi va găsi mai multe puncte de legătură şi se va simţi capabil să stabilească o veritabilă comuniune spirituală mai degrabă cu Emerson decât cu propriii săi părinţi. Că o parte a publicului cititor l-a acuzat pe McCandless de egoism şi de un comportament nemilos la adresa membrilor familiei sale (inclusiv la adresa lui Carine, sora la care ţine enorm) este adevărat, însă la o analiză mai profundă a resorturilor care au determinat acţiunile tânărului protagonist se întrevede şi un virulent protest faţă de societatea americană care e departe de a fi perfectă, dar şi faţă de lipsa de curaj a majorităţii oamenilor pe care McCandless i-a cunoscut de a rosti cu glas tare adevărul şi de a-şi urma idealurile. Prin urmare, ca pentru a exorciza o întreagă societate, el se supune pe sine unui extrem de dificil test, taxându-se el însuşi, dovadă sunt fragmentele de jurnal găsite în urma sa, pentru naivitate sau pentru dorinţa atât de mare de a trăi după propriile reguli, încât ajunsese să le ignore nu doar pe acelea ale unei societăţi în ale cărei norme nu credea, ci şi ale mult iubitei sale naturi ale cărei prea dure norme, din păcate, nu le cunoştea suficient. Momentul adevărului va veni atunci când cărţile pe care le poartă cu sine îi mai oferă doar consolare sufletească, însă nu şi ajutorul real de care ar fi avut nevoie pentru a supravieţui în sălbăticie. Deopotrivă întreprinzător şi copilăros, grăbit şi profund, gata să se avânte în cele mai îndrăzneţe proiecte, ignorând adesea pericolele la care se expune, McCandless rămâne un personaj de neuitat, gata să reînvie imaginea rătăcitorului singuratic care apare nu o dată în literatura americană a secolelor trecute. De aici protestul său implicit cu privire la codul de legi (unele nescrise!) din lumea în care trăieşte, însă din care doreşte să evadeze tocmai pentru a afirma existenţa unui mod de viaţă autentic. E de înţeles, deci, eroarea pe care o face, luând spaţiul din Alaska doar ca pe o versiune ceva mai dură a lumii din California, de pildă. Realitatea va fi nemiloasă, iar natura însăşi îl va sacrifica pe cel care, practic, i se dedicase. Sfârşitul său poate fi privit, deci, ca o tragedie, iar din acest punct de vedere se poate deplânge, desigur, pierderea unei atât de fragede vieţi, dar şi irosirea atâtor posibile şanse pe care protagonistul le-ar fi putut avea. În egală măsură, însă, moartea sa e şi un act de nesupunere ce depune mărturie despre capacitatea fiinţei umane de a se ridica împotriva conformismului social, un testament spiritual vizând nevoia de anulare a unor reguli amorţite de prea multă utilizare, în dorinţa ca glasul autentic al umanităţii să se audă, în cele din urmă, chiar şi în nesfârşita lume americană – sau, de ce nu, mai ales aici.

Lev Tolstoi spunea că nu există măreţie adevărată fără simplitate, bunătate şi adevăr. Chris McCandless a descoperit, la capătul uimitoarei sale aventuri, măreţia în propria bunătate şi în puterea de a crede în adevărul propriei fiinţe, dar şi în frumuseţea naturii sălbatice. Şi-a pus la cea mai grea încercare limitele, s-a depăşit pe sine şi, din acest punct de vedere, a învins. Chiar dacă preţul acestei victorii a fost moartea.

Jon Krakauer, „În sălbăticie”, traducere şi note de Iulia Blaga, Bucureşti, Editura Humanitas Fiction, 2018

 

Susține Literomania

libris.ro

Despre autor

Rodica Grigore

Este conferențiar (disciplina Literatura comparată) la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu; doctor în filologie din anul 2004. Volume publícate: „Despre cărți și alți demoni” (2002), „Retorica măştilor în proza interbelică românească” (2005), „Lecturi în labirint” (2007), „Măşti, caligrafie, literatură” (2011), „În oglinda literaturii” (2011, Premiul „Cartea anului”, acordat de Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România), „Meridianele prozei” (2013), „Pretextele textului. Studii și eseuri” (2014), „Realismul magic în proza latino-amerieană a secolului XX. (Re)configurări formale şí de conținut” (2015, Premiul Asociației de Literatură Generală și Comparată” din România, Premiul G. Ibrăileanu pentru critică literară al revistei „Viața Românească”, Premiul „Cartea anuluì”, acordat de Filiala Sibiu a U.S.R.), „Călătorii în bibliotecă. Eseuri” (2016), „Cărți, vise și identități în mișcare. Eseuri despre literatura contemporană” (2018, Premiul „Șerban Cioculescu”, acordat de revista „Scrisul Românesc”), „Între lectură și interpretare. Eseuri, studii, cronici” (2020). Traduceri: Octavìo Paz, „Copiii mlaștinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă” (2003/2017), Manuel Cortés Castañeda, „Oglinda Celuilalt. Antologie poetică” (2006), Andrei Oodrescu, „Un bar din Brooklyn. Nuvele şi povestiri” (2006, Premiul pentru Traducere a1 Filialei Sibiu a U.S.R.). A coordonat şi a realizat antologia de texte a Festivalului Internațional de Teatru de la Siblu, în perioada 2005-2012. A publicat numeroase articole în presa literară, în revistele: „Euphorion”, „Observator Cultural”, „Saeculum”, „Scrisul Românesc”, „Viața Românească”, „Vatra” etc. Colaborează cu studii, eseuri şi traduceri la publicații culturale din Spania, Mexic, Peru şi Statele Unite ale Americii. Face parte din colectivul editorial al revistei „Theory in Action. The Journal of Transformative Studies Institute” de la New York.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: