Atelier

„LA Sagan”, burgheza boemă

Françoise Sagan reprezintă, în literatura franceză de după Al Doilea Război, corespondentul a ceea ce se numeşte în cinema „o divă”. Folosim verbul la prezent, deşi ea a dispărut în 2004, pentru că a devenit, încă din timpul vieţii, o „icon”. Nu este frumoasă, pentru că în literatură nu contează aspectul fizic – deşi are un fizic aparte, androgin şi cu trăsături adolescentine până la bătrâneţe –, dar are personalitatea flamboaiantă a „divelor”. Numele ei real, „Quoirez”, nu-i convine, aşa că îşi ia pseudonimul „Sagan” direct din „La Recherche” a lui Proust.

„LA Sagan”, cum a fost denumită, se naşte în 1935, e fiica unui industriaş, iar în şcoală se distinge prin gesturi de frondă, prin luarea bacalaureatului din a doua încercare şi prin abandonul facultăţii. O burgheză căreia îi place să conducă maşini scumpe, o femeie care se va deda la toate excesele, de la alcool şi droguri, de la jocuri de noroc la fraude fiscale, o femeie cu o sexualitate complexă şi care ajunge, totuşi, până la vârsta de 69 de ani.

Viaţa începe pentru Sagan cu un eveniment care ar fi putut prezice o existenţă scurtă dar furtunoasă, pentru că la 18 ani publică romanul –„Bonjour tristesse”, care o face celebră, şi nu doar în Franţa, şi care primeşte Le Prix des Critiques, din al cărui juriu făceau parte Jean Paulhan, Maurice Nadeau, Georges Bataille, Marcel Arland, Roger Caillois. Cartea a fost ecranizată deja de trei ori. Furtunoasă este existenţa lui Françoise Sagan, dar scurtă – nu. Scrie douăzeci de romane, opt volume de proză scurtă, unsprezece piese de teatru, o biografie a lui Sarah Bernhardt, câteva volume de memorialistică şi colaborează la câteva filme artistice. Ecranizarea romanului ei „Vă place Brahms?” reuneşte pe ecran nume de actori ca Ingrid Bergman, Anthony Perkins şi Yves Montand. Cu astfel de actori, devine mai celebru filmul decât cartea.

„Bonjour tristesse” este un coup de maître(sse!) pentru că îndrăzneşte să prezinte o eroină în vârstă de 17 ani care trăieşte într-o complicitate totală cu un tată a cărui viaţă e libertină, o eroină care, ea însăşi, îşi permite o dezinhibare sexuală imposibil de acceptat de către societatea burgheză a vremii. Nu pentru că această societate nu s-ar fi recunoscut în viaţa libertină a personajelor, ci pentru că păstrarea aparenţelor de moralitate este un lucru cu care nu se glumeşte în anii ’50.

Şi totuşi, Sagan este o burgheză adevarată, care adoră să risipească bani, să nu aibă un job, să seducă bărbaţi şi femei, să lenevească, să bea, să fugă la Deauville, apăsând pe pedala de acceleraţie a maşinii. Şi să scrie, desigur. Literatura ei descrie exact lumea în care a trăit, pe care o cunoaşte ca pe propriu-i buzunar : oameni mai mult sau mai puţin bogaţi, femei şi bărbaţi care se lasă întreţinute/întreţinuţi, care nu au cu ce să îşi consume timpul, aşteptând între o petrecere şi alta. Multe triunghiuri amoroase şi destule sinucideri. Sagan critică această lume frivolă, superficială, dar se şi complace într-o anumită măsură în ea. Are vocea ironică şi blazată a insider-ului.

Françoise Sagan este tradusă puţin şi haotic în româneşte : în afara best-seller-urilor „Bonjour tristesse” şi „Vă place Brahms?”, există traduceri spaţiate în timp, unele proaste, la edituri fără impact, pe hârtie ieftină. Abia Editura Art mai recuperează câte ceva, în 2013, prin traducerile profesioniste şi frumoase grafic ale romanelor „Vânătăi pe suflet” (trad. Raluca Dincă) şi „Patul răvăşit” (trad. Adina Diniţoiu). În plus, jurnalul ei din timpul curei de dezintoxicare, „Toxic” (trad. Mădălin Roşioru), care însă nu oferă o surpriză, deşi experienţa de viaţă era aparte, iar sinceritatea autoarei nu mai trebuia dovedită.

Lectura romanelor lui Françoise Sagan ne duce cu gândul la romanele „plaisiriste” ale lui Pierre Drieu la Rochelle: „L’Homme couvert de femmes”, „Le feu follet”, „Drôle de voyage”, „Beloukia”, „Journal d’un homme trompé”. Eroul lui se numeşte adesea Gille ori Gilles şi este alter-ego-ul scriitorului, burghez obosit, mizantrop, întreţinut de soţii, apoi de iubite măritate şi bogate, şi care va încerca să pună capăt plictiselii prin aderarea la politică. Colaboraţionist, fascist din convingere, Drieu se sinucide în 1945, înainte să ajungă a fi arestat. Spleen-ul său existenţial e cel al generaţiei care a luptat în Primul Război şi care e revoltată de corupţia sistemului parlamentar din anii ’30, apoi sedusă de soluţiile extreme (fascism sau comunism).

Françoise Sagan se declară a fi de stânga, urcă pe baricade în mai ’68, semnează petiţii, în favoarea independenţei Algeriei, a emancipării femeii, dar rămâne o „mare burgheză”, cum o califică propriul ei fiu, David Westhoff. În lumea literară şi artistică a Parisului e intolerabil să fii de dreapta, aşa că se declară – poate cu deplină sinceritate – a fi de stânga, dar viaţa ei nu are nici o legătură cu stânga politică.

De unde vine, în cele din urmă, farmecul (in)discret al acestei burgheze boeme? Vine din îndrăzneala de a-şi sfida propria clasă socială, din onestitatea cu care îşi asumă narcisismul (de exemplu, în părţile de confesiune din „Vânătăi pe suflet”), din luciditatea cu care descrie lumea înstărită care se plictiseşte de moarte, pentru care nu mai există constrângeri şi interdicţii, eşuând în a mai putea trăi autentic. Unei asemenea lumi îi stă cel mai bine în Franţa! Or, Franţa e un mit deja al vieţii prospere, fanteziste, al fericirii ca tablou în care sunt zugrăvite restaurante de lux, cupe de şampanie, budoare, maşini de lux şi mult amor.

O mai putem citi pe Françoise Sagan şi astăzi pentru că ne place să visăm, să fantazăm, în orele noastre de frivolitate, la acest Paris romanesc, mitic, atât de bine descris de ea, şi, obligatoriu, să ne dezvrăjim mai apoi de el, tot cu ajutorul scriitoarei, care are şi o privire lucidă, critică, dezabuzată, raţională.

Despre autor

Serenela Ghițeanu

Serenela Ghițeanu

Serenela Ghiţeanu a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti în 1994. Master de Studii culturale franceze tot la Universitatea din Bucureşti, în 1996. Doctorat în Literatura franceză modernă la Université Bretagne-Sud din Franţa, în 2009. Lucrează la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti din 1996, unde este conferenţiar universitar din 2014. Predă cursurile de Literatură franceză a secolului XX, Cultură şi civilizaţie franceză, Literatură franceză contemporană, Literatura exilului românesc. Volume în limba franceză: „Marguerite Duras ou le goût du vertige”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2016; „Nancy Huston et Nina Bouraoui. Question d’identité”, Presa Universitară Clujeană, 2013; „Sylvie Germain. La Grâce et la Chute”, Editura Institutului European, Iaşi, 2010. Volume în limba românã: „Ora de citit”, Editura Alfa, Iaşi, 2011, „A doua oră de citit”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2015. Este co-autoare a volumului „Scriitorul, cenzura şi Securitatea. Bujor Nedelcovici şi invitaţii săi”, Ed. All, Bucureşti, 2009.
Serenela Ghiţeanu a publicat cronici de carte, între 2003 şi 2011, în Timpul, Revista 22, Jurnalul literar, Luceafărul, Contrafort, Convorbiri literare, suplimentul Aldine – România liberă, Observator cultural.
A făcut publicistică în ziarul Cotidianul, între decembrie 2016-mai 2017.

Scrie un comentariu