Laura Lindstedt: „Terapia ar trebui să fie un loc în care să nu se manifeste relații de putere”

Vă propun mai jos versiunea în limba română a interviului pe care l-am realizat – în franceză – cu scriitoarea finlandeză Laura Lindstedt, cu ocazia publicării în limba română a romanului său „Prietena mea Natalia” (traducere din finlandeză de Sigrid Crasnean, Editura Humanitas Fiction, 2021). E vorba de o scriitoare foarte interesantă, aflată în ascensiune, care abordează teme feministe într-o manieră sofisticată, livrescă și intertextuală, nelipsită de suspans și dramatism. O scriitoare ce merită urmărită. (Adina Dinițoiu)

„Terapia ar trebui să fie un loc în care să nu se manifeste relații de putere”

Interviu cu scriitoarea finlandeză Laura Lindstedt

Dincolo de povestea propriu-zisă (ingenioasă și îndrăzneață) – Natalia, o nimfomană, merge la psiholog – romanul tău „Prietena mea Natalia” este, de fapt, un metaroman, un roman de gradul al doilea, care se transformă într-un joc de idei spectaculos, ce deconstruiește multe stereotipuri din societate. Prima mea întrebare privește discursul feminist al cărții, foarte inteligent și plin de umor – și desigur foarte documentat, judecând după lista de cărți a Nataliei, prezentată la sfârșitul cărții (Simone de Beauvoir, Judith Butler, Hélène Cixous etc.). Acest tip de discurs se regăsea și în „Oneiron”. Te consideri o scriitoare feministă asumată?

Atunci când scriu, vreau să fiu în contact cu sedimente ale unor tipuri de gândire diferite – nu doar cu cel al discursului feminist. În biblioteca Nataliei, veți găsi, de asemenea, printre altele, Philip Roth, Paul Valéry și Tennessee Williams, care nu se află, de regulă, în canonul scriitorilor feminiști. Am putea spune că, în calitate de scriitoare, am avut mai degrabă intenția de a deconstrui dogmatismul gândirii, acel „comme il faut”, să provoc o confruntare între diversele ideologii. Altfel, opera care ar rezulta nu ar fi decât propagandă.

Dar da, cred că „Prietena mea Natalia” se apropie de temele dragi feministelor care se concentează pe diferența sexuală (Cixous, Irigaray etc.).

Unul dintre raporturile de forță pe care cartea le pune în discuție este relația dintre psiholog (psiholoagă) și pacient(ă) (numit(ă) client(ă) din cauza ședinței plătite). Naratorul (psihologul) vorbește despre schimbul (comunicarea) dintre ei ca despre un joc de tenis (acel jeu de paume medieval), un fel de meci continuu. Cine iese învingător? Crezi că terapia este uneori o relație de putere constrângătoare și chiar arogantă?

În viața reală, terapia ar trebui să fie un loc în care să nu se manifeste relații de putere. Relația dintre terapeut(ă) și client(ă) nu e niciodată simetrică, adică mutuală, reciprocă. Evident, clientul/clienta are „dreptul” de a se comporta aproape cum dorește, chiar să fie arogant(ă) și incapabil(ă) să coopereze, însă terapeutul/terapeuta trebuie să-și păstreze pertinența. Aceasta este condiția primordială pentru spațiul securizat al terapiei favorabile vindecării.

În ce privește ficțiunea, ea se supune unor legi cu totul diferite de cele ale vieții cotidiene. Incompatibilitatea dintre nevoile personajelor și dintre interpretările realizate de ele constituie mijlocul tradițional pentru a trezi dorința de lectură. Într-un cuvânt, e vorba de conflictul narativ. În „Prietena mea Natalia” am uzat de acest conflict ca de o forță motrice pentru scriitură.

Un alt raport de forță chestionat: relația dintre femei și bărbați în societate. De ce nu știm în roman dacă psihologul este bărbat sau femeie? (poate pentru a evita acest raport de forță?)

Dacă psihologul din romanul meu ar fi fost definit de mine ca bărbat sau femeie, lectura ar fi fost condusă de stereotipurile de gen, care ar fi putut restrânge interpretările romanului. Scopul meu, în calitate de scriitoare, este de a lărgi sfera posibilităților, a virtualităților. Intenția mea este de a îmbogăți semnificațiile, nu de a le sărăci.

Scriitura romanescă arată o adevărată pasiune pentru limbaj: jocuri de cuvinte, turnuri poetice și chiar suprarealiste. Este aici o influență ce vine din spațiul cultural francez?

În „Prietena mea Natalia”, majoritatea jocurilor de limbaj sunt din finlandeză și din etimologiile sale – un lucru care a pus, fie zis în trecere, anumite probleme traducătorilor. Fiindcă psihologul, naratorul romanului, admiră tot ceea ce aparține culturii franceze, el/ea dă curs unor calambururi franțuzești (precum maxima „Grand pêcheur devant l’Éternel”). El/ea le consideră ca fiind superioare jocurilor de cuvinte finlandeze. Aici e, din partea mea, un clin d’œil la poetica lui Nathalie Sarraute, asupra căreia m-am oprit în teza mea de doctorat, pe care mă pregătesc să o închei.

Care este rolul artei – și în particular al tabloului (ce se află în camera psihologului și care a aparținut bunicii Nataliei) – în această poveste? (Personal, găsesc că acest tablou introduce o notă de policier.)

Cu ajutorul artelor vizuale, fie că e vorba de picturi adevărate („My Men” de Niki de Saint Phalle) sau de picturi fictive („Gureche” d’Elise Watteauville), am încercat să aprofundez aspectul vizual, chiar senzual, al romanului meu. La nivel general, vreau să fiu în contact cu istoria diferitelor arte prin intermediul scriiturii mele, pentru a scoate la iveală stratificările culturale care ne formează în calitate de ființe umane conștiente. Această idee este echivalentă cu metoda terapeutică prezentată în „Prietena mea Natalia”. Psihologul a dezvoltat un program de readaptare cu ajutorul căruia încearcă să restabilească viața sexuală a Nataliei: „Vom scoate la iveală suprafața diferitelor straturi și vom stratifica încă și mai mult”.

Romanele tale sunt foarte dramatice, teatrale, ar putea fi puse în scenă. De ce ai ales această formă de scriitură?

Pentru mine, arta romanului este cea mai importantă. În cadrul romanului, putem face orice, așadar, romanul reprezintă pentru mine libertatea fundamentală. Acest sentiment de libertate nu este în contradicție cu restricțiile voluntare (de exemplu, constrângerile de tip Oulipo) ale scriiturii. Ele există întotdeauna, fie că suntem sau nu conștienți de acest fapt.

Ne poți vorbi despre modelele sau influențele tale literare? Există scriitori/scriitoare finlandezi/finlandeze care te-au marcat?

Dintre autorii și autoarele finlandeze contemporane – îmi place mult să citesc cărțile scrise de Marjo Niemi, Anu Kaaja, Eino Santanen, Monika Fagerholm… Iar dintre cei care nu mai trăiesc: Marja-Liisa Vartio și Volter Kilpi, printre alții, desigur.

Cum a fost receptat romanul tău? Mi se pare că „Prietena mea Natalia” s-a bucurat de succes în afara țării (publicat la Gallimard, tradus în mai multe limbi, recenzat în Statele Unite etc.).

Mă bucur de fiecare cronică, de fiecare articol de blog sau de fiecare post de instagram care-mi arată că romanele mele traduse în diferite limbi au fost citite și bine primite. În același timp, încerc să nu acord prea multă atenție receptării – acest lucru ar putea să-mi paralizeze creativitatea.

Ne poți dezvălui care va fi noul tău proiect literar?

Următorul meu proiect literar va fi publicat în ianuarie 2022. E vorba de o operă de colaborare scrisă împreună cu colega mea Sinikka Vuola. În franceză cartea noastră s-ar numi ceva de genul „Cent et une façons de tuer un mari – le mystère procédural d’un meurtre” („O sută una metode de a ucide un soț – misterul procedural al unei crime”). Una dintre sursele noastre de inspirație a fost, evident, „Exercices de style” (1947) de Raymond Queneau.

Interviu realizat (în franceză) de Adina Dinițoiu