Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ scriitori români contemporani, anchetă inspirată de cea pe care „The Guardian” a găzduit-o până în 2021, numită „Books that made me”, care, la rândul ei, a fost inspirată probabil de ancheta apărută inițial în „The New York Times Book Review”, în 1984. În acest număr, a răspuns pentru cititorii Literomaniei scriitorul Michael Haulică.

1. Ce citiți în aceste zile?

„Stadii” de Oana Paler. Un roman pe care îl plimb de mult dintr-un loc în altul, să mi-l pun mai la îndemînă, să-l am mai aproape, dar mereu apare altceva și altceva… Sînt în vacanță (de lucru) la Brașov și am zis că la Brașov să citim brașoveni, așa că… singura carte pe care am luat-o cu mine e „Stadii”.

Îmi place cartea. Și mi-a plăcut de la prima pagină, pentru că Oana Paler a reușit să găsească tonul de la început. Cred că foarte important, la o carte, e ca autorul să găsească tonul narațiunii. Restul… vin ele. Dar tonul, ăsta e important de tot.

2. Care este cartea care v-a schimbat viața?

Mi-a luat mult să mă gîndesc dacă există vreo carte care să-mi fi schimbat viața. S-o schimbe, nu să mă influențeze în vreun fel. Și da, am găsit-o. Povestirile lui William Gibson (am avut ocazia să citesc cîteva dintre ele cu mult înainte să apară la noi volumul „Chrome”). Cu siguranță ele mi-au schimbat viața, ele m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF. Fără ele cred că nu aș fi scris SF și, fără asta, nu aș fi făcut nimic din ce am făcut în perioada 1987-2017 (reviste, antologii, colecții, rubrici în reviste literare importante, premii etc.). Credeam că nu există o care care să-mi fi schimbat viața, dar uite că există.

3. Ce carte v-a influențat cel mai mult?

Au fost cîteva care mi-au influențat lecturile, scrisul… „Săptămîna nebunilor” de Eugen Barbu, „Tache de catifea” de Ștefan Agopian, „Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez, povestirile lui William Gibson… Fiecare dintre ele m-a influențat în alt fel, toate la un loc construindu-l pe cel care sînt eu acum.

4. Numiți cartea (sau cărțile) pe care nu ați reușit s-o (să le) terminați de citit.

Au fost multe în ultima vreme. Cîndva terminam orice carte de care mă apucam. Consideram că din orice carte am ceva de învățat, fie și să știu ce să evit în ceea ce scriu. Am citit multă proză scurtă în ultimul timp și sînt foarte puține cărțile pe care le-am dus pînă la capăt. Pentru că, după 3-4 texte, îmi dădeam seama că nu voi mai avea nimic în plus. Nu voi avea personaje, nici stil, doar alte și alte crîmpeie de realitate. Text după text. Evit să le spun „povestiri”, pentru că povestirea are și ea un scop, o desfășurare, o structură – or, multe proze scurte românești citite în ultima vreme par a fi doar așa, niște crochiuri, i-am zis stilul paparazzi, adică stă omul cu orele în fața unei porți, iar cînd aceasta se deschide, face și el 30 depoze în 5 minute și asta e tot. În fine.

Dar pot menționa un roman pe care l-am pus pe pauză de vreo trei ori pînă să-l abandonez definitiv: „Acasă, departe” de Adrian G. Romila. Și să zic și de ce. Noi, în SF, avem o chestie și e cam prima observație pe care o facem atunci cînd vorbim cu un autor începător: ferește-te de infodumping. Adică, știți, faza aia în care autorul se oprește din povestit ca să-ți descrie cu lux de amănunte nava cosmică sau cine știe ce gadget… Ei, romanul lui Romila îmi pare a fi un soi de dicționar de marinărie romanțat. La fiecare 20-30 de pagini găseam una în care autorul îmi explica toare șurubelele și capetele de ață de pe o corabie, parcă numai cu intenția de a-mi arăta mie cît s-a documentat el. Am vreo două dicționare de marinărie în casă, dacă asta voiam să citesc, le citeam pe alea. Mă scuzați, dar… Da. Asta e cartea abandonată și din aceste motive.

5. Numiți cartea pe care o dăruiți cel mai des.

Era o vreme în care am cumpărat și dăruit o grămadă de exemplare din „Săptămîna nebunilor” de Eugen Barbu. Iar în altă vreme dăruiam cele patru cărți care alcătuiesc „Cvartetul din Alexandria” de Lawrence Durrell. Și ar mai fi una, dar n-aș zice chiar că am dăruit-o, pentru că povestea e cam ca aia cu bicicleta furată. E vorba despre „Orbirea” lui Elias Canetti. Am împrumutat-o și n-am mai văzut-o. Am găsit-o într-o zi la cineva, ieșise la marginea unei piețe agroalimentare s-o vîndă (nu se mai găsea în librării de mult), și am luat-o cu mine – mergeam într-o vizită. Evident că am povestit despre ce e vorba, am lăudat-o, evident că am lăsat-o acolo, împrumutată a doua oară, evident că n-am mai văzut-o. Pînă la urmă, acum vreo 10 ani am reușit să găsesc o ediție nouă. Despre care n-am mai povestit nimănui. Așa că… nu știu dacă se pune și asta la cărți dăruite.

6. Care dintre cărțile secolului al XX-lea vi se par supraevaluate?

Secolul XX e mare, pot să pomenesc una din primii ani ai secolului nostru? „Drumul” de CormacMcCarthy (2006). O carte care-mi stîrnește acțiuni necugetate (evident, în mintea mea) cînd mai aud pe cîte unul căzînd pe spate pfoai, ce carte, ce aia, ce ailaltă… Numai cine n-a citit suficiente sefeuri și distopii la viața lui poate fi extaziat de cartea asta, care e de-a dreptul comună, mă scuzați c-o spun. Pentru mine, „Drumul” e o secvență mică-mică-mică, cu două personaje episodice din „The Walking Dead”, pe care, după trei sezoane, le-ai și uitat. Tema asta e sucită și răsucită, de la cap la coadă și de la coadă la cap în „The Walking Dead” și e acoperită bine de tot, cu o varietate imensă de personaje și situații. De-asta îmi pare că se face prea mare caz de „Drumul”.

7. Care dintre cărțile din literatura secolului al XX-lea vi se par subevaluate?

O să zic despre două, care sînt bine, chiar foarte bine cotate, dar parcă nu-s puse chiar așa, pe raftul întîi. Sau poate e doar percepția mea asta. Una e chiar „Orbirea” lui Canetti, despre care am mai vorbit, o carte care dă cu tine de toți pereții, care te face să te scormonești, să lupți cu tine, să te respingi și să te accepți, să te împaci tu cu tine – și asta puține cărți o fac. Iar alta e „Lolita” lui Nabokov, care da, sigur, e super discutată, super promovată și vîndută, dar păstrată la nivelul „uite-l și pe pedofilul ăla” sau „vai, dragă, mi-a venit să vomit”. Or, cartea asta e mult, mult mai mult de atît, Humbert e mult mai mult decît un pedofil, iar Lolita e mult mai mult decît o victimă a pedofilului. Mi se pare că prea am scos personajele din carte și le-am mutat în sala de tribunal. Or, literatura e altceva.

8. Numiți o carte pe care v-ați fi dorit s-o scrieți.

Am pomenit deja trei:„Săptămîna nebunilor” de Eugen Barbu, „Tache de catifea” de Ștefan Agopian și „Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez. N-o să zic ca Barbu despre „Un veac de singurătate” („aș fi murit de fericire să fi scris asemenea carte”, sper că am citat corect), dar… ehei, dacă le-aș fi scris pe astea trei, aș fi putut să mă ocup doar de colecția de parfumuri în restul vieții. A, da, și mi-aș fi cumpărat un apartament în Stockholm, în blocurile alea vechi din Södermalm.

9. Ce carte ați recitit cel mai des?

Nu sînt un fan al recitirilor. Întodeauna mi-apărut că viața e prea scurtă și cărțile sînt prea multe ca să-mi permit să recitesc cărți în loc să citesc altele noi. Dar da, sînt cărți pe care le-am recitit. Pe lîngă trio-ul des pomenit mai sus, ar mai fi cîteva despre care am vorbit de mai multe ori la lansări sau alte evenimente și, cum rețin greu și uit repede (cum e o vorbă), a trebuit să recitesc cîteva cărți. Spre bucuria mea. Dar fără ca asta să-mi schimbe părerea despre timp puțin și cărți prea multe.

Ca să închei într-o notă optimistă, veselă, glumeață, aș spune că cea mai (re)citită carte este cea la care scriu acum, „Roxanaliile”, pe care o tot citesc ca să rămîn în poveste (în povești, de fapt), să-mi fie personajele aproape, să-mi păstrez tonul (de care ziceam cînd am pomenit de cartea Oanei Paler) și să mai fac cîțiva pași spre punctul final, că acuși se apropie ziua în care trebuie s-o predau la editură.

Michael Haulică a absolvit Facultatea de Matematică, specializarea Informatică, a Universității „Transilvania” din Brașov. A fost programator timp de 25 de ani, apoi s-a dedicat în întregime scrisului. A debutat cu poezie în revista „Flacăra”, în 1974. A publicat poezie, proză, articole. A fost redactor al suplimentelor SF „Supernova” (1993 – 1995) şi „Alternativ SF” (1995 – 1997), în anul 2000 a fondat revista „Lumi Virtuale” (în format electronic, 2000 – 2004), apoi blogurile „Zepelinul cuantic” (octombrie 2007 – februarie 2008), „Microtexte” (februarie – aprilie 2009) și „BookReport” (25 mai 2017 – 3 octombrie 2017). A fost redactor-şef al revistelor „Brașov Visitor” (2003 – 2005, pe hârtie, în limba engleză), „Lumi Virtuale” (în varianta pe hârtie, 2004 – 2005), „Fiction.ro” (2005 – 2007, pe hârtie), „Nautilus” (februarie 2008 – iunie 2010, on-line), „Galileo Online” (iunie 2010 – martie 2012), „Galileo” (2015, pe hârtie). În perioada 2006-2007 a fost redactor-şef al Editurii Tritonic şi coordonator al colecţiilor „fiction.ro” şi LIT., apoi redactor-șef al editurii Millennium Books (2008 – 2012), coordonator al colecției „Ficțiuni”, în perioada 2012 – 2016 a fost redactor în cadrul Grupului Editorial Art, coordonator al colecțiilor de SF și fantasy ale Editurii Paladin, iar în 2016-2017 a coordonat din nou colecțiile SF și fantasy ale Editurii Tritonic. A susţinut rubrici despre literatura F&SF în „Observator cultural”, „Dilemateca”, „Știință & Tehnică”. Alte publicații în care a scris frecvent: „Obiectiv cultural”, „Ziarul de duminică”, „Tomis”, „Astra”. Volume publicate: „Madia Mangalena” (Institutul European, 1999; Eagle Publishing House, 2011, print și ebook; Millennium Books, 2015, ediție adăugită – premiile Vladimir Colin 2000 și RomCon 2002); „Despre singurătate și îngeri” (Ed. Karmat Press, 2001 – premiul SIGMA 2002), „Așteptând-o pe Sara” (Ed. Millennium Press, 2005; Ed. Tritonic, 2006; Millennium Books&TexaRom, 2012, ebook; Millennium Books, 2016, ediție adăugită), „Nu sunt guru” (Ed. tritonic, 2007 – culegere de articole), „Povestiri fantastice” (Millennium Press, 2010; Millennium Books&TexaRom, 2011, ebook), „… nici Torquemada” (Millennium Books, 2011; Millennium Books&TexaRom, 2011, ebook), „Transfer” (Ed. Millennium Books, 2012; Millennium Books&TexaRom, 2013, ebook; Millennium Books, 2014, ediție adăugită – Premiul Vladimir Colin 2014), „O hucă în minunatul Inand” (Ed. Millennium Books, 2014), „9 1/2 elegii” (Ed. Tritonic, 2016).

Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere

Anul acesta, pe 17 mai, s-au împlinit 105 ani de la nașterea poetului Geo Dumitrescu (1920-2004), ocazie cu care reiau ...

Susține jurnalismul cultural independent

Despre autor

Literomania

Alte articole

Scrie un comentariu X

Newsletter