Actualitate

Notre-Dame sau conştiinţa teribilă a pierderii

Cum e posibil să ardă Notre-Dame de Paris, un monument care a traversat secolele? Nu mi-a venit să cred luni seară, şi am suferit personal, biografic – să spun aşa. Biografia mea e legată de Paris, şi de fiecare dată, Catedrala Notre-Dame era acolo, în fundal. Prima mea sosire la Paris, în trecere, la sfârşitul anilor ’90 – alături de prietenii mei francezi – acolo s-a produs, în piaţa din faţa Catedralei, străjuită de statuia lui Charlemagne. Traseul meu cultural este legat de Franţa, aşa cum însăşi cultura română modernă este atât de legată de cultura franceză şi îi datorează atât de mult.

Incendiul de la Notre-Dame de luni, 15 aprilie 2019, a tulburat însă lumea întreagă (nu numai Europa) şi ne-a adus aminte – în acest mod dramatic – că avem nişte valori culturale universale, comune, ce reprezintă fundamentul uman şi spiritual al nostru, al tuturor (şi memoria noastră ca specie civilizată). Catedrala Notre-Dame este un simbol spiritual şi cultural (şi imaginar!) al lumii întregi, şi al fiecăruia dintre noi – fie că am vizitat-o vreodată, sau o ştim doar din literatură, artă, film etc. Abia în asemenea momente, îţi poţi da seama de valoarea inestimabilă pentru civilizaţia umană – dincolo de toate clivajele ei – a acestor monumente-simbol. Notre-Dame de Paris e, într-adevăr, aşa cum s-a scris în presa franceză, „un coeur du monde/o inimă a lumii”. Am reţinut din articolul semnat în „Libération” de Brice Gruet (geograf şi cercetător la Laboratoire Architecture Anthropologie) conceptul de „catastrofă culturală”, asupra căruia ar trebui să reflectăm după incendiul terifiant de la Notre-Dame.

Alep, Palmyra, acum Notre-Dame – care ne doare mai puternic, fiindcă suntem, orice s-ar spune, europeni înainte de orice – ne arată că trebuie să ne gândim serios la posibilitatea teribilă a catastrofei culturale. Şi să facem tot ce se poate pentru a o contracara, prin reconstrucţie (în acest caz) şi solidaritate umană.

Notre-Dame de Paris este cel mai vizitat monument al Europei, în fiecare an – un simbol francez şi universal, în acelaşi timp. Trăim un moment în care ar trebui să avem conştiinţa teribilă a pierderii, şi să ne dăm seama că nu putem exista fără (simboluri ca) Notre-Dame, şi fără acea Europă care ne-a construit şi format.

În imagine: Incendiul de la Notre-Dame de Paris, luni, 15 aprilie 2019. Foto: Yann Castanier, Hans Lucas (via „Libération”)

 

Despre autor

Adina Dinițoiu

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan), „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable (Humanitas Fiction, 2018). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu