Blitz-proze

Obiective turistice 

Obiective turistice 

Acarul își drese glasul, încruntă puțin sprîncenele, abordă un aer de maximă importanță și rosti cu gravitate:

– După cum puteți observa și dumneavoastră, imaginea este de-a dreptul șocantă. Tocmai în dimineața respectivă fusesem de slujbă. Eram în căsuța aceea, a cantonului, după cum v-ați dat seama, cînd am auzit un zgomot infernal, ceva greu de descris, ca niște nemaipomenite scrîșnete de fiară preistorică. Am ieșit repede afară și-am văzut ceea ce vedeți și dumneavoastră acum. Doar că atunci se mai scurgea ţițeiul dintr-o dihanie din aceea neagră. Acuma, s-a oprit. Dar pe aici n-are să mai crească iarbă și nici vreo altă plantă.

În urmă cu un an de zile, la marginea unui sat, se întîmplase un accident de cale ferată. Din fericire, fără nici o victimă. Cîteva vagoane tip cisternă, pline cu țiței, săriseră de pe șine și se rostogoliseră în iarbă. Zvonul se răspîndise repede, ca orice zvon și, în scurt timp, acel capăt de sat cufundat pînă atunci în anonimat deveni cunoscut în întreaga țară.

Turiștii începură să poposească aici în număr tot mai mare, atrași de contorsionata imagine a vagoanelor răsturnate și de mîlul negru din jurul lor. Pe lîngă canton apărură, între timp, cîteva tarabe unde se puteau cumpăra fluiere, gentuțe cu motive populare, nasturi, pălăriuțe, scrumiere, vederi și alte amintiri specifice zonei. De asemenea, se putea bea o bere și înfuleca niște mici.

-Dacă n-ar fi fost dîmbulețul acela, continuă acarul, ar fi năvălit toate vagoanele spre casă, acolo unde mă aflam și eu, și praf ar fi făcut-o. Noroc că aici e gata satul și nu mai sînt alte case, că cine știe ce catastrofă ar fi fost. Se revărsa țițeiul prin grădinile oamenilor și nu mai creștea nimic…

-Bine, bine, îl întrerupse un turist, dar nu vine nimeni să le ridice de aici?

– Ei, o să vină, răspunse acarul lungind cuvintele, dar e nevoie de o macara specială care nu există decît la centru. Are să ne-o trimită, într-o zi…

În sinea sa, acarul își dorea ca această zi să vină cît mai tîrziu. În tot cazul, era hotărît ca, în momentul în care vagoanele vor fi ridicate de acolo, să-și părăsească meseria și să urmeze un curs de ghizi.

 

Omul cu roaba 

A început pe străzi mai puțin populate.

Un bărbat înalt, distins, îmbrăcat în costum de culoare deschisă, în dungi fine, cu cămașă albă, de un alb imaculat, cravată de mătase și pantofi de lac, împinge, în plină zi cu soare, o roabă butucănoasă, murdară, grea și ruginită care scotea vaiete stridente.

Bărbatul pășea calm, destins, cu un surîs vag mijit pe buze, ca și cum ar fi ieșit la plimbare. Puținii trecători cu care se încrucișă pe trotuar nu-i dădură vreo atenție deosebită. Cîteva priviri, oarecum mirate, fără comentarii. Numai un grup de copii ieșiți de la școală se oprise, și-l urmărise un timp. Unul își exprimă dorința de a avea și el ceva asemănător, pentru joaca din fața blocului.

În centrul orașului, trotuarele erau ticsite de pietoni. Majoritatea grăbiți, agitați, potopiți de probleme. Bărbatul cu roaba pătrunse impetuos în mulțime. Nimeni nu-i dădu vreo atenție deosebită. Cîțiva se loviră de roabă, pe alții nu reușise el să-i ocolească. Incidentele nu iscară decît scurte înjurături pripite, nedeslușite, scăpate printre dinți.

Făcu două ture în plin centru, prin fața celor mai aglomerate magazine. Oamenii îl ocoleau acum cu deosebită dexteritate. Atunci, bărbatul distins coborî de pe trotuar și începu să-și plimbe roaba goală pe mijlocul străzii.

Mașinile treceau pe lîngă el nepăsătoare, ca și cum nimeni nu s-ar fi aflat în dosul parbrizelor. Doar la un stop, o voce-l îndemnă să se grăbească. Nedumerit, bărbatul intră brusc și vijelios într-o cofetărie. Răsturnă cîteva taburete, în timp ce lua loc la o măsuță. Chelnerița ridică taburetele și rosti printre zîmbete, pe un ton firesc, „se mai întîmplă”. Servi o înghețată, sub privirile indiferente ale celorlalți consumatori.

Părăsi cofetăria și pătrunse într-un birt aglomerat. Aici călcă pe picioare, intenționat, un întreg șir de bărbați proptiți în picioare în fața barului. Se rîse zgomotos, se făcură cîteva bancuri cam răsuflate, iar unul dintre ei turnă un pahar cu bere în roabă, să se simtă și ea bine.

Bărbatul distins făcu o ultimă încercare. Intră în cel mai luxos hotel al orașului și ceru o cameră. Recepționerul salută cu deosebită amabilitate. „Doriți o cameră cu două paturi, da?” Liftierul îi urcă roaba în lift și i-o împinse pînă în fața ușii.

Așezat pe unul din paturi, bărbatul distins încremeni într-o poziție de așteptare, cu privirile pierdute-n gol.

Recomandare Literomania

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii nationale și internationale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria și Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franta și Israel.

1 comentariu

  • pana la ultima propozitie, chiar lejer imprevizibila daca citesti motaind, al doilea text e unrezumat al rinocerilor ionescieni. dar fraza aia da un efect total intre nelinistitor si inspaimantator.

    fraza aia face deosebirea dintre 2 surse literare ale blitz prozelor tuculesciene: de la versunea la zi si simultan eterna a momentelor lui caragiale la versiunea nseatoare a blitz prozelor lui isak babel.

    in care caz, perfectiunea formala a primului text nici numai cere comentarii…

Scrie un comentariu