Probabil că denumirea științifică a agentului patogen care provoacă ciuma, Yersinia pestis, e suficient de cunoscută, chiar și în rândul celor care nu au studii de Medicină. Însă e destul de previzibil că mai puțini știu de unde provine aceasta. Căci numele lui Alexandre Yersin și activitatea sa cu adevărat remarcabilă nu au fost foarte popularizate – mai ales în ultima jumătate de veac. Născut în anul 1863, în Elveția, Yersin a studiat Medicina la Lausanne, Marburg și Paris, iar în 1886, la invitația lui Emile Roux, s-a alăturat echipei de cercetare conduse de Louis Pasteur la École Normale Supérieure și a participat la crearea vaccinului antirabic. În 1888, după ce și-a susținut teza de doctorat, a lucrat câteva luni în Germania împreună cu Robert Koch, apoi a călătorit mult în Asia de Sud-Est. Iar în 1894, pe când se afla la Hong Kong, a făcut marea sa decoperire, identificând bacilul ciumei, ulterior acesta fiind numit, în onoarea sa, Yersinia pestis.
Acestea sunt, în linii mari, datele pe care le regăsim în cartea lui Patrick Deville, „Ciuma & Holera”, publicată în anul 2012, devenită rapid senzația vieții culturale din Hexagon, iar ulterior încununată cu numeroase și prestigioase distincții literare în Franța (Premiul Femina și Prix des Prix littéraires). Textul acesta a contribuit mult la consolidarea faimei unui autor care, fără să fi fost neapărat până atunci unul dintre preferații marelui public sau răsfățații criticii de specialitate, este unul dintre marii stiliști ai prozei franceze contemporane – fiind recompensat, de altfel, în anul 2022, cu Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Franceze pentru întreaga activitate. În peisajul literelor franceze, Patrick Deville rămâne o figură aparte, atras constant de istorii de viață ieșite din comun și mai puțin cunoscute marelui public, fascinat de protagoniști neobișnuiți, cărora le dă o incredibilă profunzime și substanță în creațiile sale – iar toate acestea sunt evidente încă din „Pura vida” (2004), textul care reprezintă momentul de început al unei noi tehnici romanești, preferate de Deville, care va fi continuată în „Equatoria” (2009) și „Kampuchéa” (2011), și care va ajunge, în „Peste & Cholera”, la deplina maturitate artistică.
Aparent, pariul lui Patrick Deville e destul de riscant, căci el însuși va mărturisi că s-a întrebat nu o dată pe cine va interesa viața unui bacteriolog, a unui cercetător? Însă propria sa fascinație pentru „gruparea pasteurienilor”, așa cum îi numește el pe discipolii lui Louis Pasteur, a reprezentat o atracție prea puternică pentru a nu fi explorată până la capăt.
În toate aceste creații – greu încadrabile în modele consacrate ale ficțiunii ori ale biografiilor așa cum erau acestea elaborate până atunci – scriitorul evidențiază evoluția unui personaj de secol XIX, prin intermediul căruia, însă, cititorul poate desprinde o serie de idei esențiale cu privire la semnificațiile existenței în secolul XXI și la condiția umană în general. Tocmai de aceea, elemente de istorie, geografie, politică, știință se întrețes pentru a oferi cadrul cât mai convingător al unei epoci trecute, dar care poartă, în chiar contradicțiile ei, multe dintre elementele caracteristice ale zilelor noastre. Iar dacă, în „Pura vida”, protagonistul este William Walker, aventurierul american care a visat să devină președinte în Nicaragua și în Costa Rica, în „Equatoria” acțiunea e construită în jurul lui Savorgnan de Brazza, exploratorul bazinului fluviului Congo, pe când în „Kampuchéa”, personajul central este Henri Mouhot, pasionat de fluturi exotici și descoperitorul templelor de la Angkor Wat. Oarecum asemănător din punctul de vedere al construcției este „Ciuma & Holera”, unde personalitatea de prim plan este Alexandre Yersin, bacteriologul care a descoperit bacilul ciumei, care a călătorit în Asia (și a contribuit chiar la înființarea școlii medicale din Vietnam), unde va și muri, în 1943.
Aparent, pariul lui Deville e destul de riscant, căci el însuși va mărturisi că s-a întrebat nu o dată pe cine va interesa viața unui bacteriolog, a unui cercetător? Însă propria sa fascinație pentru „gruparea pasteurienilor”, așa cum îi numește el pe discipolii lui Louis Pasteur, a reprezentat o atracție prea puternică pentru a nu fi explorată până la capăt. „De altfel, încă de când am elaborat „Kampuchéa”, am adus în fața cititorilor mei figura unui bacteriolog, Albert Calmette, și știam că oamenii de acest fel merită o carte care să vorbească publicului larg despre faptele și realizările lor, tocmai pentru că s-au dovedit de atâtea ori gata să abandoneze totul și să-și urmeze cercetările, crezând în ele ca într-o cauză personală. Iar asta a fost cu adevărat o revoluție, cu nimic mai prejos decât revoluțiile care au marcat istoria artei ori a politicii veacului al XIX-lea.” De aceea, autorul va cerceta în detaliu documentele aflate la Institutul Pasteur, va parcurge întreaga corespondență a lui Yersin care, în plus, a și călătorit foarte mult, oferindu-i posibilitatea lui Deville să detalieze nu doar cercetările savantului în domeniul medicinei, ci și unele dintre drumurile pe care le-a făcut acesta, mai cu seamă în Asia, și care au trasat, toate laolaltă, conturul unei formidabile aventuri – științifică și umană deopotrivă.
Naratorul, „fantoma din viitor” (cum îl numește autorul), călătorul-scriitor al anului 2012, are, așadar, o misiune dificilă și delicată, câtă vreme Patrick Deville nu intenționează pur si simplu să ofere cititorilor o biografie a lui Yersin (cu toate că procedează, adesea, asemenea unui atent biograf al epocii clasice, aducând alături fragmente din scrisorile cercetătorului, articole din periodicele vremii sau bucăți de interviu), ci o reelaborare artistică a acesteia, împletind trecutul cu prezentul și ignorând, uneori, în mod voit, cronologia și relațiile de cauzalitate. Toate cu scopul declarat de a crea simbolice punți între atmosfera și sensibilitatea secolului al XIX-lea și prezentul în care trăim. Căci, după cum spune scriitorul însuși, „toate evenimentele pe care le prezint în majoritatea cărților mele se petrec în a doua jumătate a secolului XIX. Iar anul 1860 este o dată extrem de importantă, sunt convins: acum e apogeul celui de-al Doilea Imperiu, în acel an a fost executat William Walker, pe o plajă din Honduras, tot atunci Henri Mouhot a descoperit templele de la Angkor, iar Louis Pasteur a pus bazele cercetărilor și descoperirilor sale. Toate acestea în același an! Astfel că, alegându-l pentru noua mea carte pe Yersin, născut în 1863, aveam ocazia să revin la atmosfera acelei epoci și să clarific alte aspecte importante.” Cu toate astea, „cartea mea nu se încheie în 1943, anul morții cercetătorului, ci în 2012, căci am creat un personaj unic, fantoma din viitor, artificiu care mi-a permis să descriu și Vietnamul începutului mileniului III, căci ceea ce mă interesează în cel mai înalt grad este prezentul – cărțile mele nu sunt ceea ce în general poartă numele de romane istorice, chiar dacă în „Kampuchéa” am încheiat cu procesul khmerilor roșii, iar în „Ciuma & Holera” am preferat să mă refer la o serie de aspecte mai puțin cunoscute din Vietnamul contemporan.”
Pe de altă parte, cartea de față demonstrează și fascinația pentru lectură a scriitorului însuși, devenind, în multe pagini, un extraordinar joc livresc foarte bine pus la punct, în care Deville își invită cititorii să intre și să identifice detalii care trimit la Nabokov (de care autorul era atras încă din adolescență), la Cendrars sau la Céline. Iar la acestea se adaugă fascinația călătoriilor – să nu uităm că, pentru a reuși să-și facă textul cât mai convingător, Deville s-a stabilit o vreme în Vietnam, urmând, astfel, îndeaproape pașii lui Yersin și ajungând să cunoască el însuși acel univers asiatic de care marele cercetător a fost atât de atras, traversându-i munții (călare pe elefant), navigând pe vijeliosul fluviu Mekong sau studiind singur manuale de botanică, în vederea înțelegerii calităților terapeutice prea puțin cunoscute ale plantelor de aici. Deloc întâmplător, „Ciuma & Holera” are drept motto un distih al lui Laforgue, cel care scria aceste versuri plecând din Montevideo: „Ah, oui! Devenir légendaire/Au seuil des siècles charlatans!” („Ei! Da, legendă să devii,/ În prag de veacuri impostoare!” – „Locutions des Pierrots”, XVI) Protagonistul cărții, Alexandre Yersin, este un veritabil erou exemplar, căci viața sa a fost animată de entuziasm și de acel spirit ardent care a marcat cea de-a doua parte a veacului al XIX-lea. Nu a fost atras doar de munca de cercetare științifică, ci a încercat din toate puterile să-i ajute pe cei din jurul său, lucrând, la un moment dat, ca medic pe un vas ce călătorea spre Asia, iar apoi, stabilit în Asia, a vindecat nenumărați oameni din localitățile izolate ale Vietnamului, a cartografiat zone necunoscute până atunci occidentalilor, și chiar a cultivat pe proprietățile sale (deloc neprofitabil!) arbori de cauciuc și chinină. Întreaga sa existență a fost, practic, o îndelungată călătorie dublată de o căutare susținută – a remediilor pentru diferite boli, a soluțiilor pentru diverse probleme, dar și încercarea de a găsi marile adevăruri despre lumea în care trăia. Și, nu în ultimul rând, despre sine. Căci, evident, călătoriile lui Yersin sunt veritabile inițieri, personajul central al cărții lui Deville maturizându-se pe măsură ce mai străbate un drum, mai descoperă un leac, mai rezolvă o necunoscută. E adevărat că, structurat astfel, textul „Ciuma & Holera” pare lipsit de mari surprize la nivel narativ, și nici nu excelează în răsturnări de situație ori cine știe ce momente spectaculoase, și nici în dialoguri spiritual-ironice, din simplul motiv că pe autor nu-l interesează aceste aspecte decât în măsura în care ar fi de natură să-i definească protagonistul. Astfel încât cartea a fost comparată de unii exegeții de limbă engleză cu un soi de „travelogue”, iar de alții a fost încadrată în categoria biografiilor ficționalizate.
Dar cititorul rămâne în primul rând cu gustul specific al stilului aparte al prozei lui Patrick Deville, care ne duce nu o dată cu gândul la metafizica lui Jorge Luis Borges, iar alteori la maniera de a scrie a lui José Saramago, mai cu seamă în acele momente când un personaj (Yersin!) reușește să continue gânduri pe care interlocutorii săi nu le duseseră până la capăt, aruncând, implicit, mânușa cititorului însuși și invitându-l, iar și iarăși, să participe la elaboratul joc livresc pe care l-a pus la cale. În plus, Deville a încercat, și în textul de față, la fel ca în multe alte pagini ale sale, să fixeze pentru totdeauna (deopotrivă în istorie și în literatură) figura unui om de știință mai puțin cunoscut. Dar în primul rând, a unui om, a unui aproape, a unui simbolic frate. Căci iată ce scria, în acest sens, autorul care a nutrit de-a lungul întregii sale activități creatoare idealul de a păstra vie memoria umanității: „Șapte miliarde de oameni locuiesc acum pe planetă. Erau doar o mână la începutul veacului XX. Am putea socoti că, de la apariția lui homo sapiens, au trăit și au murit în total optzeci de miliarde de oameni. Puțini. Calculul e simplu – dacă fiecare dintre noi ar scrie fie și numai despre zece Vieți în cursul existenței sale, nici una nu ar fi uitată. Nici una nu ar fi ștearsă. Fiecare dintre ele ar ajunge să fie cunoscută de generațiile următoare și s-ar face dreptate.”
Patrick Deville, „Ciuma & Holera”, traducere și note de Rodica Baconsky și Alina Pelea, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2022
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)
Aparența vieții și iluzia teatrală
„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell
Drumuri printre amintiri
Scrie un comentariu