Începând cu numărul 391 al Literomaniei, vă propunem un nou ciclu de traduceri semnate de Dominique Ilea, grupate, de data aceasta, în jurul mâncării („la bouffe”), al temelor gastronomice într-o diversitate de contexte culturale. În numărul de față, puteți citi un fragment din „Pierrot sau tainele nopții” / „Pierrot ou les secrets de la nuit” de Michel Tournier (basm din volumul „Sept contes”, 1990). (Literomania)
Michel Tournier
Pierrot sau tainele nopții
[…] Pierrot, pitit într-un ungher, soarbe cu nesaț din ochii-i larg deschiși acea fantastică apariție: Colombina la gura cuptorului său! Colombina, hipnotizată de foc, îl privește cu coada ochiului și găsește că zău aduce grozav cu o pasăre de noapte, bunul Pierrot tupilat în umbră cu cutele mari, albe ale halatului și cu chipu-i lunar. El știe că ar trebui să-i spună ceva, dar nu poate, vorbele-i rămân în gât.
Timpul trece. Pierrot își pleacă ochii spre covata lui în care doarme bulzul cel rotund de aluat bălai. Bălai și fraged aidoma Colombinei… De două ceasuri de când aluatul doarme în covata cea de lemn, plămădeala și-a înfăptuit lucrarea vie. Cuptorul dogorește, se-apropie ceasul să pună la copt aluatul. Pierrot se uită la Colombina. Ce face Colombina? Istovită de drumul lung pe care l-a făcut, legănată de căldura blândă de la gura cuptorului, a adormit pe lada cu făină într-o postură de delicioasă uitare de sine. Lui Pierrot îi dau lacrimile de înduioșare la priveliștea dragei lui venite să se refugieze la dânsul ca să scape de asprimea iernii și de-o iubire moartă.
Arlechin făcuse portretul Colombinei-Arlechine pictate într-un costum bălțat pe zidul curățătoriei. Lui Pierrot îi vine o idee. O să sculpteze o Colombină-Pierrette pe placul lui din aluatul de cozonac. Se pune pe treabă. Ochii i se plimbă fără-ncetare de la fata adormită la bulzul culcat în covată. Mâinile lui ar dori s-o dezmierde pe adormită, firește, dar să frămânți o Colombină din aluat e aproape la fel de încântător. Când socoate că și-a isprăvit lucrarea, o compară cu modelul viu. Desigur, Colombina din aluat e un pic prea palidă! Iute, la cuptor!
Focul duduie. De-acuma în brutăria lui Pierrot se află două Colombine. Chiar atunci niște bătăi sfioase în poartă o trezesc pe Colombina cea adevărată. Cine-i? În chip de răspuns un glas se înalță, un glas slăbit și obidit de noapte și de frig. Totuși, Pierrot și Colombina recunosc glasul lui Arlechin, cântărețul de pe schele, deși nu mai are – nici pe departe! – intonațiile victorioase de astă-vară. Și ce cântă el, Arlechinul nostru cel rebegit? Cântă un cântec devenit mai apoi celebru, dar ale cărui cuvinte nu-s de-nțeles decât pentru cine cunoaște povestea pe care am povestit-o aici:
Au clair de la lune,
Mon ami Pierrot!
Prête-moi ta plume
Pour écrire un mot.
Ma chandelle est morte,
Je n’ai plus de feu.
Ouvre-moi ta porte,
Pour l’amour de Dieu!
Căci sărmanul Arlechin dăduse printre cutiile lui cu vopsele peste biletul lăsat acolo de Colombina mulțumită căruia Pierrot o convinsese pe fată să se-ntoarcă la el. Craiul cel bun de gură își dăduse astfel seama ce putere au uneori cei care scriu, dar și cei care au un cuptor în toiul iernii. Și-i cerea cu naivitate lui Pierrot să-i împrumute pana și focul lui. Chiar credea că are vreo șansă de-a o recuceri așa pe Colombina?
Lui Pierrot i se face milă de nefericitu-i rival. Îi deschide poarta. Un Arlechin spășit și decolorat dă buzna înspre cuptorul prin ale cărui uși continuă să se furișeze căldură, culoare și miros îmbietor. Ce bine-i aici la Pierrot!
Pitărașul e transfigurat de triumful său. Face gesturi largi, sporite de mânecile-i lungi, fâlfâitoare. Cu o mișcare teatrală, deschide ambele uși ale cuptorului. Un val de lumină aurie, de căldură maternă și de miros delicios de aluat copt îi învăluie pe cei trei prieteni. Iar acuma, slujindu-se de lunga-i lopată de lemn, Pierrot face să lunece ceva afară din cuptor. Ceva? Mai degrabă pe cineva! O fată în coajă aurie, aburindă și crocantă, ce-i seamănă Colombinei ca o soră. Nu mai e Colombina-Arlechină cea plată și bălțată în culori chimice, pictată pe fațada curățătoriei, ci o Colombină-Pierrette, modelată din cozonac pufos, cu toate rotunjimile vieții, cu obrăjorii ei bucălați, pieptul plin și fundulețul ca două mere domnești.
Colombina a luat-o în brațe pe Colombina cu riscul să se frigă.
– Ce frumoasă mai sunt, și ce plăcut mai miros! zice ea.
Pierrot și Arlechin urmăresc fascinați scena asta nemaipomenită. Colombina o întinde pe Colombina pe masă, desparte cu ambele mâini și cu o gingășie pofticioasă sânii de cozonac ai Colombinei. Își cufundă un nas nesățios, o limbă fremătândă în aurul moale al decolteului. Zice, cu gura plină:
– Ce gustoasă mai sunt! Dragii mei, luați și voi, mâncați din Colombina cea bună! Mâncați-mă!
Iar ei îndată iau, mănâncă din Colombina cea caldă, cu miez care se topește-n gură. Se privesc. Sunt fericiți. Ar vrea să râdă, dar cum să fie chip cu obrajii umflați de cozonac?
În românește de Anca-Domnica Ilea, după „Pierrot ou les secrets de la nuit” (basm din volumul „Sept contes”, 1990)
Sursă foto: aici
Sumar Literomania nr. 401-402 (2026)
Scrie un comentariu