Poeme de Pier Paolo Pasolini

Vă propunem un grupaj de poeme din volumul „Poesie/Poezii” de Pier Paolo Pasolini, volum apărut în 2022, la Editura Tracus Arte, în traducerea semnată de Smaranda Bratu Elian și Dana Barangea. (Literomania)

Ziua morții mele

Într-un oraș, Udine ori Triest,
pe o alee cu tei,
primăvara, când frunzișul acest
se schimbă de-obicei,
eu voi muri ușor
în soarele dogorâtor
înalt și bălăior,
genele închizând fără vlagă
soarelui lăsându-i strălucirea-ntreagă.

Sub un tei de-un verde deschis
cădea-voi într-o întunecată
moarte ce înghite-n abis
și teii și lumina toată.
Băietani frumoși
alerga-vor în acea lumină
pe care tocmai am pierdut-o,
zbughind-o de la școală
cu zulufii-n vălmășeală.

Eu fi-voi încă tânăr cu o cămașă
deschisă la culoare
iar chica-mi buclucașă
îngână-se cu-amara țărână.
Cald când încă voi mai fi
un copil ce fugind va veni
pe-asfaltul comunal
o mână își va pune
pe pântecul meu de cristal.

Rămas bun

De-acum, Friuli, a fi departe
înseamnă-a fi necunoscut.
Vremea iubirii ce-a trecut
o moartă mare, lucioasă, pare.
Rolul tău în lumină
s-a isprăvit, n-am atât întuneric în piept
cât să-ți cuprindă umbra-n el.

Casarsa

Ce oare am făcut, copil, în negrul mușchi,
în pielea soarelui, umedă și moartă?

Oare-am ucis pe tata sau sărutat pe mama
în pântecul Casarsei, sufocant și negru?

Pe veci pierdută-i roza Umezeală a
pietrelor din vechiul negru zid.

Iar jos, în apa adunată-n jgheab
un nor de cristal negru se-oglindește.

Un verde câmp, cum nu s-a mai văzut,
ferecă liniștea apei de plumb.

Privesc zidul de funingine acoperit,
câmpul și apa unde culorile s-au stins.

Ce oare am făcut pe când eram copil,
pierdut în acea ternă Umezeală?

Cântul îngerilor

Când patul meu va putrezi în sânge
iar hainele-mi vor fi-nfricoșătoare
năluci de prea marea-intimitate,
Dumnezeu în care eu nu cred, milă
nu va avea de mine: mort sau nebun
Tu pe tâlhar nu-l miluiești decât cu propriu-i trecut.

Iar dacă binelui doar numele îl știu
de asta nu roșesc… Sunt vinovatul, eu,
El e judecătorul: dar să mă părăsească
eu îi cer, chiar fără să mă ierte…
De-acum fără să mișc un deget mă predau
seducțiilor mele, monștrilor mei familiari.

Plecați, voi îngeri, Domnului să-i spuneți
că dinaintea fulgerului mântuirii, vai!,
eu inima-mi ascund, nu vreau să-i fie țintă!
Precum evreii am vițelul meu
de aur și numai farmecelor lui
le dau atenție, dulce-atenție. Iar voi

de nu-mi veniți cu tot calabalâcul
de remușcări (dar nu cu cântul ăsta:
prea limpede vorbește) nu mi-ați luat urma
în zadar? Nu eșuează atuncea planul
lui Dumnezeu? Faceți să nu mă plictisesc
de El ‘nainte de-a mă teme: în mine

apărați-l, nu în neprihăniții lui.

Marți

Apa pompând-o la pompa care țipă
o bătrână își deapănă viața amară,
în inima zilei și-o strigă solitară.

Stând pe trotuar o ascultă un Surd,
cu soarele arzându-l în spinare,
trâmbițele îngerilor în urechi le are.

Când a strigat destul găleata-i plină,
Surdul se topește de tot în lumină.

Poate cea mai originală și, în mod paradoxal, reprezentativă figură a culturii italiene din cea de-a doua jumătate a secolului XX, Pier Paolo Pasolini a fost un creator proteic, fie că ne referim la cinematografie, asupra căreia și-a pus amprenta într-o formă eliberatoare, fie că ne referim la el ca poet-emblemă al unei epoci, fie că punem reflectorul pe eseistul și jurnalistul Pasolini. Lirica sa a fost considerată,drept cea mai importantă contribuție în literatura italiană de la Montale încoace, dar și cea mai puternică poezie politică a secolului, alături de Brecht și Neruda. American Book Review, titrând un articol din Times Literary Supplement din 1982, îl numește unul dintre cei mai mari poeți ai secolului, iar Susan Sontag, unul dintre cei mai reputați critici literari și romancieri americani, afirmă: „Pasolini îmi pare, indiscutabil, cea mai importantă figură care a apărut după cel de-al doilea război mondial, în arta și literatura italiană. Poezia sa este o parte importantă din pasionala, orgolioasa și vulnerabila sa operă istorică, dar și din itinerariul tragic al sensibilității sale”. După traducerea volumului „Scrieri Corsare” (Polirom-2006), volumul „Poezii” pune în fața cititorului o selecție de poeme, în ediție bilingvă, unde moartea, sexul și pasiunea pentru politică, cele trei teme majore ale liricii lui Pasolini, pot tranforma inima oricui într-o „elegiac heart”.