Atelier

Scurt istoric al filmelor cu vampiri din anii ’90 până în 2015

Lord Byron, Sheridan Le Fanu şi Bram Stoker au impus în literatură un personaj straniu şi controversat: vampirul. Demonic, fermecător şi înspăimântător în acelaşi timp, vampirul, care prin romanul Dracula al lui Bram Stoker a intrat definitiv în galeria personajelor literare de neuitat, va deveni, de asemenea, prin pelicula Nosferatu din 1922,  în regia lui F.W. Murnau, o prezenţă obişnuită a lumii de celuloid. De-a lungul timpului, acest personaj a suferit numeroase avataruri, lucru evident şi în filmele care îl au ca protagonist. Dacă în secolul XX, clişeele legate de latura demonică a vampirului au fost aproape imposibil de evitat, în secolul XXI aceste clişee au fost, în sfârşit, forţate, cu rezultate mai mult sau mai puţin interesante.

Probabil că Francis Ford Coppola a fost primul care, prin ecranizarea din 1992 a romanului semnat de Bram Stoker, a adus pe ecrane un altfel de Dracula, un soi de danddy îndrăgostit care rătăceşte pe străzile Londrei în căutarea iubitei sale eterne. În 1994, Interview with the Vampire, ecranizare a unui roman dintr-o serie aparţinând lui Anne Rice, a propus, la rându-i, un vampir romantic, justiţiar, măcinat de dileme morale. Imaginea vampirului romantic, dar cu evidente note ironice, în curat stil postmodernist, este de regăsit şi în serialul True Blood, un fenomen al anilor 2000 (un serial care amintește, într-o oarecare măsură, de Buffy The Vampire Slayer). Ultimele episoade din True Blood au fost difuzate în 2014,  iar de atunci, cu unele excepţii, nu s-a mai întâmplat mare lucru cu acest personaj al vampirului. Nu trebuie uitat, de asemenea, Let The Right One In, film din 2008 al regizorului Tomas Alfredson, care mizează pe motivul copilului-vampir, prezent şi în Interview with the Vampire.

În ultimii doi ani, filmele cu vampiri au devenit o raritate. Probabil că, după boom-ul True Blood, vampirul are nevoie şi el de o binemeritată odihnă. În plus, moda fantasy, impusă de un alt serial, Game of Thrones, a atras atenţia din plin, marginalizându-i pe vampiri (fie ei şi romantici). Totuși, cum am spus deja, există și excepţii, și anume câteva filme din 2014 şi 2015 care au plusat pe acest personaj. Înainte de a vorbi despre aceste filme, se mai impune o precizare. Într-un stil ironic, buf, The Fearless Vampire Killers, or Pardon Me, But Your Teeth Are in My Neck, pelicula din 1967 a lui Roman Polanski, a demontat o întreagă mitologie a vampirului, trend care, peste ani, a fost reluat, din păcate, de filmele hollywoodiene, şi aici mă refer în special la Vampire in Brooklyn, o peliculă dezamăgitoare, marca Wes Craven, şi Dracula: Dead and Loving It, al lui Mel Brooks. Nota ironică, à la Polanski, s-a păstrat, însă, şi în cazul unor pelicule destul de reuşite, apărute în ultimul timp, ca Dark Shadows, filmul din 2012 al lui Tim Burton, sau What We Do in the Shadows, film din 2014 care a trecut neobservat de amatorii de gen, în ciuda calităţilor sale. Aș mai include, în această ultimă categorie, și pelicula din 1996 From Dusk Till Dawn (regia: Robert Rodriguez).

Cele de mai sus fiind spuse, iată o foarte scurtă retrospectivă 2014-2015 a filmelor cu vampiri. Poate va surprinde – sau poate că nu -, una dintre cele mai interesante pelicule cu vampiri din ultimii ani îi aparţine lui Jim Jarmusch. Only Lovers Left Alive, film lansat la începutul lui 2014, un film straniu care evocă un alt titlu din palmaresul lui Jarmusch, Dead Man (1995).

Incipitul filmului este un adevărat vertij muzical şi coregrafic, hipnotic, care te atrage vizual şi auditiv în lumea poveştii. Protagoniştii sunt Adam (interpretat de Tom Hiddleston, actor mai cunoscut deocamdată doar pentru rolul lui Loki din franciza Marvel The Avengers,) şi Eve (o Tilda Swinton surprinzătoare, ca întodeauna) – un cuplu de vampiri, secondaţi de discretul Kit (uitatul John Hurt, care, din păcate, nu a mai avut în ultimii ani decât roluri mici, secundare), nimeni altul decât faimosul dramaturg Christopher Marlowe. Adam este un muzician de tip underground, discret, deloc doritor de faimă, dar care, ni se sugerează, ar fi fost, în alte vremuri, însuşi Paganini, sau, cel puţin, a compus unele dintre Capriciile acestuia. Mai mult, tot el s-ar afla şi în spatele unui cvartet de coarde semnat de Schubert. Din discuţiile sale cu Eve, reiese că nici lumea literară nu i-a fost străină. Prieten apropiat cu Shelley şi Byron, pe acesta din urmă numindu-l „măgar sclifosit”, dar şi cu decadenţii francezi de sfârşit de secol XIX, l-ar fi cunoscut pe însuşi William Shakespeare.

Filmul lui Jim Jamrusch este un omagiu dedicat estetismului şi decadentismului, intenţie care îşi găseşte pe deplin împlinirea în imaginile superbe, dar şi în fermecătorul soundtrack (muzica aparţine formaţiei lui Jarmusch, SQÜRL, şi compozitorului olandez Jozef van Wissem).

A Girl Walks Home Alone at Night(2014), al regizoarei iraniene Ana Lily Amirpour, este un experiment demn de un David Lynch. Alb-negru, filmul impresionează în primul rând prin atmosferă. Despre scenariu nu se pot spune însă prea multe. Pe scurt, în oraşul Bad-City îşi face de cap o vampiriţă (interpretată de Sheila Vand, actriţă cunoscută din Argo), un soi de justiţiar singuratic. Vampiriţa întâlneşte un băiat, care se îndrăgostește de personajul misterios. Este o poveste despre singurătate, despre viaţa pe care o trăim inerţial, fără a încerca să-i dăm un sens. Fiind în primul rând un film experimental, A Girl Walks Home Alone at Night testează flexibilitatea genului horror, aşa că merită cu prisosinţă văzut nu numai de amatorii de gen.

Ca o paranteză, nici în Only Lovers Left Alive, nici în A Girl Walks Home Alone at Night, nu este rostit în nicio scenă cuvântul „vampir”.

Şi, nu în ultimul rând, merită menţionat în această retrospectivă What We Do In The Shadows (2015), al regizorilor Jemaine Clement şi Taika Waititi, un film care deconstruieşte, în stilul lui Roman Polanski, mitul vampirului demonic. Personajele, Viago, Vladislav, Deacon şi Petyr, nişte vampiri sadea, încearcă să se adapteze ritmului modern de viaţă. Situaţiile sunt amuzante, mai ales atunci când vampirii par depășiți de evoluţia socială şi tehnologică a umanităţii. Pelicula nu îşi propune să depăşească stadiul de comedie neagră, să transgreseze genul prin ceva anume, ceea ce nu o discreditează. Problemele vampireşti sunt, în fond, tot nişte probleme omeneşti (sau cel puţin nu diferă prea mult de acestea din urmă) – cam acesta ar fi mesajul filmului.

Sfârşitul de secol XX şi începutul de secol XXI s-au dovedit destul de fertile pentru personajul de celuloid al vampirului, care a fost surprins, în acest răstimp, atât ca un romantic iremediabil, cât şi ca un stângaci, un inadaptat. Demonismul personajului, de cele mai multe ori, a fost lăsat deoparte. Am omis din această retrospectivă filme ca Twilight, Dracula. Untold Story sau Underworld din motive evidente: sunt și au fost promovate excesiv, aşa că o prezentare a lor ar fi inutilă, și, în plus, nu aduc nimic nou în ceea ce priveşte personajul vampirului.

 

Apărut în revista „Steaua”, nr. 1/ 2016   

 

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat volumul „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București, 2017). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu