Avanpremieră Nr. 199

Cabinetul albastru (fragment)

Reach content for Google search „Simona Preda”

Vă propunem un fragment din romanul „Cabinetul albastru” de Simona Preda, apărut de curând la Editura Litera (Colecția „Biblioteca de proză contemporană”, coordonată de Doina Ruști). O femeie se îndrăgostește de trei ori și de fiecare dată lucrurile se repetă. Povestea se derulează în Bucureștiul artistic, văzut cu ochii provincialei și revizuit în cabinetul unei psiholoage. Actualitate, viziune feminină, o poveste cu emoție și suspans.

Amestec emulsia cu o pensulă subțire și, din când în când, aud prin geam șuieratul vântului, de fiecare dată îl compar instinctiv cu o amintire, una decupată dintr-un vinil cu Albă-ca-Zăpada, în care responsabilul de efecte sonore plasase în fundalul momentului introspectiv, în care prințesa s-a înțepat la deget, un vânt puternic, care se amplifica odată cu rănirea ei, care te copleșea, care te făcea parcă să crezi că vântul e responsabil și de act, și de promisiune, și de înțepătură, și de părul ei negru, în fine, pensula creează niște balonașe transparente în emulsia gălbuie, mă uit spre geam, e întuneric. Pe masa de lucru, cum îi spun eu, deși e aceeași masă de lemn pe care mănânc, la care scriu, pe care plâng sau mă dau cu ojă, am un izvod de Eleusă din erminie, acel tip iconografic al Maicii Domnului în care stă lipită cu obrazul de copil, e o icoană-mângâiere, cel mai greu și cel mai frumos de pictat, am lăsat-o la urmă, amânasem momentul în care trebuia să o încep tocmai pentru că nu voiam să o ratez, asta nu mi-aș fi iertat-o. Din locul în care pictez văd imobilul de alături, ne desparte o stradă subțire, traversată de o șină de tramvai ce se ondulează în depărtare ca un șarpe lucios și uneori, prin ferestrele luminate, zăresc ca într-un film petice de mișcare, corpuri, fragmente de viață, e sentimentul că, oricât de singur ai fi, de fapt, nu ești într-o singurătate totală, există și ceilalți care sunt agățați și ei într-un timp comun, pe care îl împarți fără să-i pese cuiva, pictez primele umbre, proplasma oliv. Pe colțul mesei, a rămas de dimineață o pâine mică de graham, pe care o mai apăs cu degetul uneori, ca într-o joacă, la ultimul etaj, se vede prin geam o femeie care își scoate o haină, continuă să se audă vântul, maforionul Maicii Domnului este roșu, un roșu-burgund, nobil, tubul de culoare stă fără capac, trasez cu pensula fină primele contururi ale veșmântului, femeia este numai într-o bluză neagră. Are un păr foarte lung. E teamă și sfială de fiecare dată când îmbraci un sfânt, mă joc cu firimituri de graham, e singura mea masă pe ziua de azi, e vineri, vinerea e post, părul pensulei mângâie faldurile, lăsând dâre roșii, după ce se usucă, îi voi picta trei stele, e semnul fecioriei, e o Theotokos, minunea asta ar fi bine să o înțeleagă toți, singurul om care a purtat dumnezeirea e o femeie, ridic ochii de pe modelul pictat, este acum într-un sutien negru și pare că dansează. Rămân cu pensula în aer, ce femeie frumoasă, Dumnezeu știe ce muzică ascultă, dansează oare pentru cineva sau e singură, ridică brațele ca o orantă, înmoi din nou în emulsie, am nevoie de ocru pentru chip, apoi îmbrac în continuare cu smerenie trupul drapat, e o sfântă, pe ea, nu, nu o cunosc, am mai văzut-o într-o dimineață la geam, fuma o țigară, avea același păr lung, nu i-am deslușit trăsăturile și nici nu are vreo importanță, e frumoasă, acum e complet goală. Profesorul de artă monumentală picta sfinți cu țigara în mână și mormăia pe nas cântări liturgice, sfinții ieșiți din mâna lui, ba nu, din harul lui, aveau chipuri sfioase, îi zămislea pe toți în fum de țigară, erau copiii lui și el copilul lor pios, îmi plac sânii ei. Există icoane în care Maicii Domnului i se vede un sân, Galactotrofusa, cea mai veche e la Athos, zâmbesc, Athos, pictez mai departe, știu că voi picta până voi ajunge la ochi și atunci mă voi opri. Poți să vezi fără ochi? Fără ochi se uită-n lume… născătoarele de lacrimi… și nu îmi amintesc mai departe, oricum nu ești niciodată singur, dincolo de geam găsești frânturi de viață, trăiri suprapuse pe etaje, organizate în compartimente mărginite de ziduri, are și o talie subțire, oare de ce nu trage perdeaua, de ce ar trage perdeaua, dacă e frumoasă, Maica Domnului are o lumină fină în bărbie, eu am pictat-o prea groasă, revin cu o umbră verzuie, la drept vorbind, suntem înconjurați de atât de multă frumusețe, încât prea multă e copleșitoare, până și Moise și-a acoperit fața. Am înveșmântat-o, mirosul de oțet al emulsiei îmi intră în nări, îmi sprijin coatele pe masă, o femeie dansează în depărtare, e păr lung și sâni, culorile se usucă treptat pe lemnul curbat, eu nu aud muzica, era cândva o muzică ciudată, o văzusem mai mult decât o auzisem, o simțisem, un grup de călugări de la o mănăstire îngânau o cântare în timp ce candelabrul imens cu lumânări aprinse se legăna obsesiv, lăsând urme de lumină, mi-am acoperit urechile cu palmele, era un fior rece pe spate, nu îmi era frică, îmi era rușine, adesea frumusețea sperie. E vânt puternic. Frământ cu degetele firimituri tari de graham, imaginea Maicii Domnului e aproape gata, ochii vor aștepta, o las cu chipul gol, trupul gol din depărtare a stins lumina.

Fragment în avanpremieră din romanul „Cabinetul albastru” de Simona Preda, Editura Litera, Colecția„Biblioteca de proză contemporană” (coordonată de Doina Ruști), București, 2021

 

Susține Literomania

cartepedia.ro
cartepedia.ro
elefant.ro

Despre autor

Simona Preda

Simona Preda

Istoric, publicist, eseist. Licențiată a Facultății de Filosofie (Universitatea din București, 2003) și a Facultății de Istorie (Universitatea din București, 2007), absolventă a Masterului de Istoria Ideilor și Mentalităților (Universitatea din București, 2006), Doctor în Istorie cu teza „Literatura istorică pentru copii în România comunistă. Paradigma omului nou” Volume de autor: „Patrie română, țară de eroi” (Prefață de Vladimir Tismăneanu, Curtea Veche Publishing, 2014), „Tot înainte!” Amintiri din copilărie” (co-autor, alături de Valeriu Antonovici, Prefață de Adrian Cioroianu, Curtea Veche Publishing, 2016), „Imagini, vise, bazaconii” (co-autor, alături de Cristian Pepino), UNATC PRESS, 2018, „Regina-mamă Elena, mariajul și despărțirea de Carol al II-lea”, Editura Corint, 2018. Autoare de filme documentare. Numeroase articole în publicații de specialitate. În prezent jurnalist cultural, colaborator al revistelor România Literară, Orizont, Ramuri.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: