„Stela” de Simona Goșu (fragment)

Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul Stela de Simona Goșu, publicat de curând în colecția „Ego. Proză”.

„Simona Goșu trece cu dexteritate la roman, păstrându-și interesul pentru spațiul domestic și pentru momente de tensiune familială, rezolvate surprinzător, deseori cu violență. Stela, personajul care centrează acțiunea romanului, o fostă contabilă ajunsă menajeră, bovarică după o casă pierdută prin retrocedare, îi dă autoarei ocazia să intre în diverse familii, aparent fericite, și să creioneze portrete din tușe rapide. Problematica identității este firul roșu pe care cititorul merge grăbit, interesat de ce se întâmplă, pentru a se trezi, în final, la fel ca Stela, cu întrebarea tulburătoare despre ce este mai important în viață.” (Gabriela Adameșteanu)

„După Fragil, unul dintre cele mai bune debuturi din proza românească din ultimul deceniu, așteptările erau mari de la următoarea carte a Simonei Goșu. Din fericire, autoarea nu dezamăgește și publică un roman convingător, care demonstrează – pentru cine se mai îndoia – forța epică, priceperea literară și acuitatea socială ale prozatoarei. Cu Stela, Simona Goșu ne propune un roman format din multe cercuri concentrice, de la cel mai mic, al vieții de familie a protagonistei, trecând prin cel al unei comunități middle class bucureștene, până la cel mai mare, al societății românești contemporane. În centrul tuturor acestora stă însă Stela, o femeie specială și recognoscibilă în același timp, pe care o poți admira sau o poți detesta, dar pe care mai mult ca sigur nu o vei uita.” (Victor Cobuz)

Stela (fragment)

Simona Goșu

Andreea s‑a aplecat şi a crăpat uşa maşinii de spălat vase, a aruncat o privire înăuntru.

— Vasele sunt curate, le-am băgat aseară, după ce-am gătit. Să nu uitaţi să le scoateţi.

— Cum să uit? N‑aveţi grijă. Ştiţi cum vă face prietena dumneavoastră? Ca notăriţa mea, a continuat Stela pe un ton sfătos. Adică, până mai de curând, n‑aveam treabă cu ea, că doar dimineaţa o vedeam. S‑a operat, chipurile, la ORL , da’ de unde?! a adăugat cu vocea mai scăzută.

A ridicat palma în dreptul gurii şi a explicat făcându‑i cu ochiul:

— Şi‑a scos cearcănele.

A continuat apoi cu un aer apropiat, vorbind repede şi gesticulând:

— Mi‑a zis Diana, soţia lu’ domnu Vlad, avocatul, e băiatul lui domnu’ Ţane, din prima căsătorie, îl ştiţi? Cu notăriţa s‑a căsătorit după ce‑a murit mama lui Vlad şi au o fată împreună, foaaarte deşteaptă, studiază‑n Anglia, dar nu mai stau împreună, el s‑a mutat pe Credinţei… A făcut două vile lipite, duplexuri, una pentru fată, una pentru domnu’ Vlad. Dar de notăriţă să vă zic, cât a stat acasă, după operaţie, ce credeţi că‑mi făcea? Nu mă lăsa să calc în antreu. Şi‑acolo e singurul loc cu lumină, că are o vilă de‑aia veche, boierească, cu grădină mare, cu brazi şi tei, sigur o ştiţi, pe Transilvaniei? Mă rog, neam de lumină nu intră pe parte‑ailaltă, aşa întunecoasă, a rostit prelung cuvântul. Cică să mă mut de la uşa ei, că ea lucrează cu capul şi‑are nevoie de linişte. Cum vine asta, doamna Manea? Eu nu lucrez cu capul? a întrebat tare, cu mâinile în şold. Adică, când calc sau când şterg cu cârpa, nu gândesc? Aşa‑şi închipuie ea?

— Şi n‑aţi întrebat cu ce o deranjaţi?

— Ei, mai vorbesc la telefon.

— Unii oameni nu se pot concentra decât în linişte deplină.

— Probabil, a răspuns cu jumătate de gură Stela.

Scotea cu o scobitoare firimiturile adunate între marginea chiuvetei şi blat.

— Dar să spună că eu nu înţeleg ce muncă importantă face ea? a reluat cu tonul ridicat. Ştiu şi eu ce înseamnă să ai răspundere, n‑am făcut menaj toată viaţa, am avut gestiune pe mână, doamna Manea. Dacă i se pare aşa uşoară munca mea, de ce nu face ea? Vă spun sincer, îmi venea să ies pe uşă, s‑o las baltă. Pe mine mă sună multe familii cumsecade, oameni ca lumea, cu case uşoare, nu cu covoare şi lambriuri ca la ea, dar stau pentru domnu’ Ţane. Nu mai zic cât m‑a ajutat şi Vlad, avocatu’, când am avut belele. Mă rog, apartamentu’ în care ne‑am mutat, ea ni l‑a găsit, printr‑un executor de‑l cunoştea… Dar de ce s‑or jigni oamenii aşa? Parcă mai mult noi, femeile, aţi observat?

— Mm, s‑a auzit slab glasul Andreei.

Urmărea concentrată ecranul telefonului.

— Acuma, femeile sunt mai independente şi mai puternice ca bărbaţii, aţi văzut!?

— Îhî, a murmurat Andreea, în timp ce tasta.

— Şi e foarte bine, că nu mai depindem de nimeni, dar de ce să ne luăm la întrecere?!

Care‑i mai slabă, mai cu studii, mai avansată, care are mai mulţi copii. Nu vi se pare?

Profesoara a ridicat din umeri, fără să‑şi ia ochii de la telefon.

— Ştiţi care‑i adevăru’? a întrebat Stela.

Ţinea tava mare, dreptunghiulară lipită de piept în timp ce‑i ştergea apăsat spatele.

— Adevăru’ e c‑am început să ne‑atacăm, a scuturat capul, plină de dezgust.

— Cine? s‑a mirat Andreea, ridicând capul.

— Noi, femeile, a lămurit‑o Stela, pe un ton aspru.

Andreea şi‑a strâns buzele, cu o mină nedumerită. Bărbia şi fruntea i s‑au umplut de cute.

— Nu ştiu ce să zic…

— Nici eu n‑am avut prietene bune, doamna Manea, a întrerupt‑o Stela. Parcă de tânără mă urau femeile. Îmi amintesc, când eram la liceu şi mergeam la ceaiuri, la petreceri, stăteam mai mult cu băieţii, cu ei mă distram, râdeam… Şi‑am stat la internat, orfană de mamă. Colegele mele, aşa serioase, şuşoteau şi mă împungeau cu privirea. Zici că eram inamicu’ număru’ unu. Şi‑acum mă gândesc, ce le făceam? Că mă ocoleau, parc‑aveam ciumă. Nu sunteţi singura, a spus cu hotărâre în glas, suntem două, două femei pe care nu le iubesc femeile. Şi ce? Ne iubesc bărbaţii, doamnă, hai să fim mulţumite! a încheiat cu un aer triumfător.

Simona GOȘU (n. 1976, București) este traducătoare și prozatoare. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția engleză-română, și Masteratul de Lingvistică Aplicată și Predarea Limbii Engleze la Universitatea din București. A publicat proză scurtă în diverse reviste și antologii. În 2020 a debutat cu volumul de povestiri Fragil (Polirom), care a câștigat Premiul revistei Observator cultural pentru Debut, ediția 2021, Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, FILIT, ediția 2021, și Premiul „Sofia Nădejde” pentru Literatură Scrisă de Femei, la secțiunea „Debut-Proză”, ediția 2021. Fragil a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România și la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași, ediția 2021.