Atelier Flash fiction stories Nr. 222

The spider that was afraid of humans/ Păianjenul căruia îi era frică de oameni




The spider that was afraid of humans

„How should I stop being afraid of people?”, thought a spider as it crawled around on the suburban walls under cover of darkness. Every inch she gained could mean the end of her life if discovered by people who would have killed her out of habit. „I’ll dress up”, she thought, and crawled in front of a mirror in front of which she wanted to try out her changes. As she looked at herself in the mirror, all kinds of thoughts went through her head. At first she thought she should look as human as possible. But even with the mirror it was too difficult to even come close to being a person. Then she wondered what other animals there were that looked like her but were more beautiful than her. While she was thinking, she looked at herself for a long time in the mirror. She began looking for something to enjoy the way she looked. And the moment she saw the beauty of her dark, shimmering hair, her symmetrical legs, her sparkling eyes and her shapely body, she lost her fear of people and of herself.


Păianjenul căruia îi era frică de oameni

„Cum aș putea oare scăpa de teama față de oameni?” se gândea un păianjen în timp ce se mișca de-a lungul marginii întunecate a unui perete. Fiecare pas făcut ar fi putut însemna sfârșitul vieții sale, dacă ar fi fost văzut de oamenii care l-ar fi ucis din obișnuință. „Mă voi deghiza”, se gândi el și se puse în fața unei oglinzi în care dorea să-și vadă metamorfozele. În timp ce se privea în oglindă, îi treceau tot feluri de gânduri prin cap. Mai întâi se gândi să arate cât mai uman posibil. Dar chiar și cu ajutorul oglinzii îi era destul de greu de a lua cât de cât aspectul unui om. Se mira de alte animale, de cum arătau ele, animale care semănau cu el, dar care erau totuși mai frumoase. În timp ce se gândea, se privea deja de multă vreme în oglindă. Încerca să găsească în înfățișarea sa ceva care să-i fie pe plac. Din momentul în care și-a dat seama de frumusețea sa neagră, de părul sclipitor de picioarele sale simetrice, de ochii strălucitori și de corpul său bine proporționat, și-a pierdut frica de oameni și de sine însuși.

(traducere de Irina Rău)

 

Despre autor

Marco Grosse

Marco Grosse, born in Buenos Aires in 1974 from German father and Italian mother, works as a writer, translator and teacher. Due to the diplomatic work of his father he lived in Canada, Egypt, Italy and Germany. He studied Law in Milan and in Bonn, pursuing with Linguistic and Cultural Mediation. In Italian language, he published the short story collections „I giardini imperiali”, De Ferrari, „2006” and „Pioggia”, De Ferrari, 2010. In German, he published a book with short stories titled „Die Grenze liegt am Horizont”, Bernstein-Verlag, 2013; the poem collections „Flügelkunde”, Horlemann Verlag, 2014; „Die Erschließung des Meeres”, MolokoPrint, 2016, „Flüsterndes Licht”, Haymon Verlag, 2017, a chain poem together with Nora Gomringer, Annette Hagemann, Ulrich Koch and Klaus Merz; and again a book with poems titled „Orte”, MolokoPrint, 2017.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.