Nr. 215 Traduceri

„Vârstele muntelui” de Werner Lutz (I)

Reach content for Google search „werner lutz”, „radu tuculescu”



În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem prima parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.

 

Vârstele muntelui (I)

 

1

 

 Casa, aşezată pe coasta unei măguri, la peste o mie de metri deasupra nivelului unei mări îndepărtate. Locuiam acolo, bântuiam singur printre noi, o dragoste ruinată atârnându-mi de gât, gânduri fărâmiţate. La o mie de metru deasupra mării, locuiam într-un copac mort, trăiam într-o chilie sub scoarţă, mâncam, dormeam într-un inel al anului. Duşumea, acoperiş, pereţi din lemn. Trosnea, iar lemnele înălţau trosnetul până spre coama casei. Ciocănea, iar ciocănitul se strecura pe lângă mine până în pivniţă. Se rodea, se mesteca, se măcina. Pe unele le desluşeam, altele îmi rămâneau neclare. Ciuleam urechile când mergeam, când mâncam, când dormeam. Eram doar ureche, o ascuţită, trează ureche.

De rama uşii era lipit un drum de ţară. Şerpuia prin iarbă. Uneori adia foenul. Lumina zilei mă mângâia precum o privire răcoroasă. Nu lucram nimic. Ore în şir stăteam încovoiat deasupra unei coli de hârtie, o umpleam cu mici mâzgălituri, aşchii de creion, cuiburi de praf. Şedeam la masă, răsuceam ţigări, zdrobeam urâtul între degete sau îmi citeam în palmă, scormoneam după semne. Îmi ciopleam un viitor ordonat, schematic, apoi îl puneam deoparte. Zăceam la fereastră, lăsând ziua să-mi treacă pe sub nas, nu salutam, o porneam afară, în vale. Acolo se lăţea lacul, nu se înălţa niciodată. Acolo zăceau casele celorlalţi, fumul ieşind din cămine.

Spălatul nasului, micul dejun, atinsul luminii, dormitul. Un şir nesfârşit, aceleaşi gesturi, aceiaşi paşi. Pământul era saturat de toate astea. Mă învârteam fără rost prin cameră. Mă întâlneam cu mine însumi, propria-mi voce venea spre mine, venea înapoi din toate direcţiile. Treptele începeau să înmugurească, se umpleau cu crengi şi pereţii îmi apăsau pieptul. Priveam. Nu mă apăram. Ceaţa ieşea din dulapuri, iar în sertarele deschise lenevea mirosul bătrânului frunziş.

 

2

 

Cum poţi câştiga pentru tine un suflet lemnos, păgân. Cum poţi fi în relaţie cu o casă ţărănească încăpăţânată. Cum poţi  îmblânzi bârnele grosolane. Am încercat, prin rugăciuni şi descântece, crengi de ienupăr fumegânde, pe care le-am vânturat  cu gesturi de preot, dar şi cu cântece de Brahms pe care le lăsam să călătorească prin încăperi. Totuşi, rezistenţa, împotrivirea bosumflată a casei nu a cedat, protestele fumegânde ale sobei de teracotă, iritarea clanţelor de la uşi. Doream să văd cum e vremea, cum mai e priveliştea – se şi tulburau imediat ochiurile ferestrelor.

Pregătirile mele aveau ceva din pregătirile lui Alexandru cel Mare în marşul său spre India. O logistică bine gândită, un plan de lucru migălos. Important era ca să nu uit de lucrurile mărunte. Era de reflectat dacă e mai bună o mătură cu coadă scurtă ori una cu coadă lungă care să ajungă, mai lesne, în ungherele pline de praf. Era de cumpănit cu ce se putea curăţa mai bine podeaua, cu săpun de casă ori cu un praf agresiv care curăţă orice. Am conceput liste, am notat cu scrupulozitate ce trebuia procurat. Alcool de curăţat, perii sârmoase, vacs pentru ceruit, tot ce era necesar.

Campania se desfăşura de la intrarea în casă prim bucătărie, camere şi trepte până sub acoperiş. Transpiram vârtos, chinuindu-mă să înaintez în genunchi, de-a buşilea. Niciun centimetru pătrat de podea, pervazele ferestrelor, ungherele bucătăriei, nimic nu rămase pe dinafară. Casa asta devenise pentru mine ca o Kapadokia ce trebuia cucerită cu orice preţ.

Avea două etaje, Kapadokia mea. Un grajd pentru vite fusese construit direct lângă locuinţă, jumătate acoperit cu ţiglă, jumătate cu şindrilă. De la uşa casei pornea un hol îngust, întunecos, până la uşa bucătăriei, mereu mirosind a amoniac. Acest damf venea de la veceu, când bătea vântul de est mai puţin, mai mult când adia cel de vest. Veceul însuşi era o curiozitate. Două tronuri din lemn se aflau lipite unul de altul, unul mare, şi unul mic pentru copilași, parcă s-ar fi ţinut de mână. Bucătăria, joasă şi scorojită, era dominată de vatra din tuci proptită pe labe de tuci. Acolo se afla gaura de foc a sobei, acolo se aflau găleţile zincate umplute cu apă de la fântână. Acolo se afla ligheanul din granit destinat veselei. Nimic de lux, prin urmare. O casă, cam într-o rână din cauza anilor, ameninţată mereu de fulger, foc, foen şi de generala nestatornicie, care ieşea în evidenţă prin carii din lemn, prin semnele de oboseală şi saturare. Şi totuşi, doream să devin stăpân peste această casă. Şi totuşi, mă făcu, fără efort, aproape instantaneu, robul său.


Citește și Poeme de Werner Lutz

 

Reach content for Google search „Werner Lutz”


3

 

 Se dezlănţuia şi-n iulie furtuna, răscolea prundişul, se rostogolea pe urme de căruţă în susul drumului, pe lângă clădiri în dungi albe. Cârciuma, poşta, mici prăvălioare. Însemnate pe hărţile militare. Înălţimi, puncte strategice. Aici se încrucişau vânturile, aici moţăiau şoferii camioanelor grele. Rareori mă aventuram pe-acolo. Rămâneam în casă cât de mult puteam, până fumam tutunul, mâncam pâinea. Nu mă arătam cu plăcere. Ochi în spatele mormanelor de gunoaie, ochi în spatele claielor de paie mă studiau. Aşteptam zile înnorate sau alunecam deodată cu tunetul pe lângă casele lor, mă furişam fără zgomot prin iarbă, mic cât o buburuză dungată în verde. Nu le cedam. Ca să-i îndepărtez de mine, era de ajuns uneori ca unul dintre ei să moară. Atunci răsăreau, în negru, gândaci flămânzi, cu mâinile atârnând a părere de rău, în drum spre capelă, să se arate cum îi trec fiorii. De la fermele lor din coamele dealurilor se vedeau iarăşi ferme, împrăştiate pe dealuri, legănându-se vag când foenul era puternic. Puteai să le arăţi cu degetul. Acolo sus Schwalm, dincolo Tobler, mai încolo Sturzenegger, neamuri cu toţii. Fiecare avea vaci de îngrijit, fiecare avea o fântână şi toţi mă aveau pe mine. Pe mine în mijlocul lor. Apărut brusc, într-o bună zi, fără a întreba dacă e voie, fără a da informaţii de unde şi de ce. De mă mişcam, observau imediat, iar câinii dădeau semnalul.

Eu, o întâmplare pe două picioare, într-o casă ca toate casele, aceeaşi vreme peste acoperiş. Adunau orice nimic de pe mine. Rufele de pe funie fură măsurate şi evaluate. Îmi cunoşteau şosetele mai bine decât mine. Le auzeam privirile alunecând peste pereţii din şindrilă. Pârâiau, nu se putea altfel. Deschideam fereastra, răsuflarea lor se freca de obrazul meu, le miroseam mustul dulce acrişor. Ştiau că nu făceam nimic, în timp ce ei trăgeau la coasă, mulgeau sau umpleau carul cu fân.

 

4

 

Prieten, tovarăş, camarad credincios. Şi mai ce? Laş, delăsător, viclean, agresiv. Buzele groase, caninii, balele, părul zburlit pe spate. Creşteau din hambare, şoproane, stoguri de fân, creşteau din toate găurile. Mă miroseau de departe, şi împotriva vântului. Traversau panta, pornind spre mine cu istericul lor schelălăit. Ceva din mine trebuie să-i fi excitat. Mai dezgustător era că se adunau în semicerc, că veneau din spate, de parcă aş fi fost o halcă de vită. Trebuia mereu să mă întorc, pentru a avea o idee cât de aproape erau de călcâiele mele şi cam ce aveau de gând cu mine. Nu puteam să-i suport pe aceşti umblători în vârful degetelor, javre credincioase cu credincioasele lor suflete de javre.

Cum e patrupedul aşa şi stăpânul, ori o fi invers? În tot cazul, am observat că domnii în nădragi de grajd gustau frica mea, că ei, cum frumos se mai zice, se desfătau cu ea. În spatele perdelelor, din întunericul grajdurilor, priveau spectacolul, cum eram încolţit de prietenii lor muşcători, şi cum îmi pierdeam cumpătul auzind lătratul diavolesc. Toate firişoarele de păr ale trupului mi se ridicau, ca răscolite de furtună. Un tremur îmi cuprindea muşchii mâinilor şi picioarelor. Toate culorile se îngroşau într-una singură. Vedeam roşu, numai şi numai roşu. O mare furie spăimoasă îmi alerga prin vene şi aproape îmi exploda capul. Şi acestor nevăzuţi, împuţiţi indivizi, le procuram satisfacţii. Se amuzau de spectacolul din faţa casei lor. Niciunul dintre ei nu-şi fluiera câinele. Eram pentru ei numărul comic, August prostul, acrobatul săltăreţ şi dansatorul, toţi într-o singură persoană. Mult timp după aceea mai aveam în urechi ecoul râsului lor batjocoritor, pierdut apoi în praful podului. A blestema am învăţat de la Tobi. El era modelul cetei de puştani. Când se pornea, începea totul în jur să se încingă. Înjurăturile  sale erau jerbe de foc însoţite de vârtejuri de vânt. Începeau în surdină, aproape blajin, cu împăratul Selassie, cu leul lui Juda şi sfârşeau cu târfele cereşti. Nimic nu rămânea pe dinafară. Nicio mojicie nu-i scăpa. Niciun gunoi nu-i era destul de murdar, îl ridica, îl arunca în sus. Şi aşa se năştea o operă de maestru, partitura unei furtuni, fără a se repeta vreodată.

Când găinile se încumetau iarăşi să iasă din coteţe, ştiau femeile tot ce aveau bărbaţii iar bărbaţii ştiau totul despre femei, despre popi şi, mai ales, despre bunul Dumnezeu.

 

Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui”  (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire ),  cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)

Susține Literomania

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), „Măcelăria Kennedy” (Cartea Românească, 2017), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia (traducător Gabriela Lungu), Cehia, Ungaria și Serbia, Germania și Israel, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Italia, SUA (traducător Mihael Mudure), Franța și Israel (traducători Paul Farkas și Itzhaki Moshe). „Povestirile mameibătrîne“ (Cartea Românească, 2006) a apărut la Editura Tarandus Kiadó, în traducerea lui Szőcs Imrével. Este cea de-a patra traducere a romanului, după cea în limba franceză, la Gingko Editeur, traducător Dominique Ilea, în limba sârbă, Editura Sezam Book, în traducerea Mihaelei Lazarovici, şi în limba cehă, Editura Dauphin, în traducerea lui Ladislav Cetkovský. Romanul „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009) a apărut la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, cu titlul „Stalin, mit dem Spaten voran!”. De asemenea, tot la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, a apărut și romanul „Măcelăria Kennedy” („ Metzgerei Kennedy”).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.